SCHIMBAREA LA FATA

Domnul nostru Iisus Hristos, la treizeci şi trei de ani de la naşterea Sa, şi în al treilea an al propovăduirii Sale, apropiindu-se de patima cea de bună voie, pentru mântuirea noastră, S-a dus în Cezareea lui Filip şi, după cuvintele pe care le-a zis Petru acolo: „Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu" (Matei 16, 16), a început a spune ucenicilor săi că se cade să meargă la Ierusalim, să pătimească mult de la farisei, de la arhierei şi de la cărturari şi să fie omorât. Din această pricină, ucenicii săi s-au întristat, mai ales Petru, care-L oprea, zicându-I: „Fie-Ţi milă de Tine, să nu Ţi se întâmple aceasta” (Matei 16, 22). Atunci, ridicând mâhnirea lor, a făgăduit unora dintre ei că, după puţine zile, le va arăta lor Slava Sa, zicând: „Sunt unii din cei care stau aici, care nu vor gusta moartea, până nu vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăţia Sa” (Matei 16, 28). Deci, trecând ca la opt zile după aceea, Domnul a plecat în Cezareea lui Filip, în hotarele Galileii, la muntele Taborului, mergând după El ucenicii Săi şi mult popor. Dar, de vreme ce era obiceiul Domnului Hristos ca rugăciunile cele către Dumnezeu-Tatăl să le facă singur, despărţit de ucenicii Săi, a lăsat sub munte poporul şi ucenicii şi a luat numai pe trei din ei - pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan. Apoi s-a suit cu ei pe munte, ca să se roage. Acolo, depărtându-se puţin, s-a urcat la un loc înalt şi se ruga, iar cei trei ucenici, osteniţi, se luptau cu somnul, precum zice Evanghelistul Luca: „Iar Petru şi cei ce erau cu El erau îngreuiaţi de somn" (Luca 9, 32). Dar, când s-au deşteptat bine, Hristos s-a schimbat la Faţă, strălucind cu slava dumnezeirii Sale. Şi au stat înaintea Lui, prin porunca Lui, doi Proroci: Moise, dintre cei morţi, şi Ilie din Rai, şi grăia cu ei despre patima Lui şi despre ceea ce avea să se săvârşească la Ierusalim. Astfel Apostolii, deşteptându-se, au văzut slava Lui cea negrăită, Faţa cea luminoasă ca soarele, hainele Lui albe ca zăpada şi doi bărbaţi stând şi grăind cu El şi s-au înspăimântat. Apoi Duhul Sfânt le-a descoperit lor că bărbaţii aceia erau Moise şi Ilie, şi au înţeles vorba lor despre patima lui Hristos, cea de bunăvoie. Deci, Apostolii stăteau cutremuraţi, ascultând cele ce se grăiau şi îndulcindu-se de vederea slavei celei dumnezeieşti, pe cât putea să îngăduie vederea ochilor trupeşti, căci atât cât putea suferi firea omenească, le-a arătat lor Domnul. Este cu neputinţă omului muritor sa vadă Dumnezeirea cea fără de moarte şi nevăzută, precum demult i-a răspuns Dumnezeu lui Moise, care se ruga să-i arate slava Feţei Sale celei dumnezeieşti la vederea ochilor, zicând: „Nu poate vedea omul Faţa Mea şi să trăiască” (Ieşire 33, 20)..

Deci, sfârşindu-se vorba lui Hristos cu Moise şi Ilie, i-a părut rău lui Petru că Prorocii vor să se ducă de la vederea lor. Ei doreau neîncetat acea măreaţă slavă a lui Hristos, ca să se îndulcească de vederea cinstiţilor Proroci, şi Petru a luat îndrăzneala de a zice: „Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici şi să facem trei colibe: una Ţie, una lui Moise şi una lui Ilie” (Luca 9, 33). Pe când grăia acestea, un nor luminos a umbrit pe Apostoli, înconjurând vârful muntelui. Atunci Apostolii s-au speriat şi, apropiindu-se de Hristos, au intrat şi ei în nor, dar îndată s-a auzit glas din nor, zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, în Care am binevoit; pe acesta ascultaţi-L” (Matei 17, 5). Datorită acestui glas venit de sus, le-a pierit Apostolilor toată puterea şi, temându-se mult, au căzut cu feţele la pământ. Deci, căzând

Pe scurt, la întrebarea, cu ce scop a săvârşit Domnul Schimbarea Lui la Faţă de pe Tabor, răspunsul Bisericii este următorul: Mântuitorul, ştiindu-se pe drumul spre ei, slava Domnului s-a luat de la vederea lor. Iar Domnul, apropiindu-se, s-a atins de ucenicii care zăceau la pământ, zicându-le: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi” (Matei 17, 7).

Ucenicii, ridicându-şi ochii, n-au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus Hristos, singur. Apoi, pogorându-se ei din munte, Domnul le-a poruncit să nu spună nimănui despre întâmplarea aceea, până ce, după primirea patimilor şi a morţii. El va învia, a treia zi, din mormânt. Şi ei n-au spus nimănui nimic din cele ce văzuseră. Ierusalim, drumul spre patimă, cruce şi moarte, şi cunoscând omeneasca slăbiciune a Apostolilor, n-a vrut să-şi lase ucenicii doborâţi sub lovitură. Cu schimbarea Lui la Faţă, Domnul a ridicat şi a îmbărbătat inima lor faţă de sminteala crucii, ce urma să fie. Umilirile, oricât de adânci, ale patimilor şi morţii Mântuitorului, nu vor mai fi în stare să clatine credinţa unor oameni, care au cunoscut dumnezeirea ascunsă a Învăţătorului lor. Patimile şi moartea Mântuitorului nu mai sunt un sfârşit, ci dovezi că El s-a dat morţii de bunăvoie, pentru mântuirea lumii. În cântările ei, Biserica îşi mărturiseşte, fără ocol, această înţelegere, zicând: „În munte Te-ai schimbat la Faţă şi, pe cât au cuprins ucenicii Tăi slava Ta, Hristoase Dumnezeule, au înţeles că, dacă Te vor vedea răstignit, să cunoască patima Ta cea de bunăvoie şi lumii să propovăduiască că Tu eşti cu adevărat raza Tatălui." (Condacul la 6 august).

SCHIMBAREA LA FATA ESTE SARBATORITA PE DATA DE 6 AUGUST!

POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI

Biserica Ortodoxă închină prima jumătate a lunii august cinstirii în mod deosebit a Preasfintei Fecioare Maria. În cele două săptămâni (1-14 august) premergătoare praznicului Adormirii Maicii Domnului (15 august), credincioşii postesc şi acordă o mai mare atenţie rugăciunilor închinate „Maicii Vieţii“, în special Acatistului şi Paraclisului Maicii Domnului. Postul „Sântămăriei“, cum mai este denumit în tradiţia populară, este considerat a fi mai uşor decât Postul Mare, dar mai aspru decât cel al Naşterii Domnului şi cel al Sfinţilor Apostoli. Totuşi, pe lângă râvna necesară postirii, cei care postesc nu trebuie să uite îndemnul Sfinţilor Părinţi, care spun că postul trupesc trebuie însoţit şi de o cercetare şi disciplinare a sufletului nostru.
„Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.“
Aceasta este cea mai cunoscută rugăciune adresată Maicii Domnului, cântată la mai toate slujbele din biseri-că, şi nelipsită din canonul zilnic de rugăciune al credincioşilor. Spre bucuria tuturor, clerici şi mireni vor repeta cuvintele acestui imn de slavă cu şi mai multă râvnă în zilele Postului Adormirii Maicii Domnului (1-14 august), care ne-a fost rânduit spre aducerea aminte a virtuţiilor alese ale Sfintei Fecioare, „rugătoare caldă pentru toţi creştinii“.

„Al doilea Paşti“

Perioada premergătoare praznicului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria, din ziua de 15 august, durează două săptămâni. Postul Adormirii Maicii Domnului sau, popular, Postul Sântămăriei, este considerat de ortodocşii greci un „al doilea Paşti“, fiind mai uşor decât Postul Mare, dar mai aspru decât cel al Naşterii Domnului şi cel al Sfinţilor Apostoli.
Tradiţia Bisericii, mai exact sinaxarul de la slujba Utreniei din ziua praznicului, spune că, înainte de a trece la cele veşnice, Maica Domnului a petrecut câteva zile în post şi rugăciune: „S-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo ca să se roage. Şi s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, şi au dat cinstea şi închinăciunea ce se cădea către Stăpână, ca şi cum ar fi fost nişte slugi însufleţite“.
Despre Adormirea Maicii Domnului, adică moartea şi înălţarea cu trupul la cer a Fecioarei Maria, nu găsim referinţe în Sfintele Evanghelii, ci numai în Tradiţia Bisericii.
Astfel, din scrierile a patru părinţi orientali (patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului şi Sfântul Ioan Damaschin) aflăm că Maica Domnului a fost înştiinţată printr-un înger de plecarea ei din această viaţă. Deşi erau răspândiţi în lume pentru a propovădui Evanghelia, Apostolii au fost şi ei prezenţi la eveniment. După Învierea lui Hristos, Înălţarea Sa la ceruri şi Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii, săvârşită de Domnul nostru Iisus Hristos.

POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI

De ce postim?

Auzim deseori pe unii semeni de-ai noştri că se întreabă: „La ce bun să postesc?“. Răspunsul este unul singur - rostul postului este spre folosul trupului şi al sufletului.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dacă ne înfrânăm de la mâncare şi postim, aceasta nu-i fără un temei şi nu aşa, numai ca să stăm fără să mâncăm, ci pentru că dezlipindu-ne de lucrurile acestei lumi, ne încredinţăm celor ale sufletului“.
Postul, alături de rugăciune şi faptele bune, este una din armele duhovniceşti, pe care Însuşi Iisus Hristos a folosit-o, şi care poate birui şi învinge diavolul ce „umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită“ (I Petru 5, 8).
De asemenea, după mărturia Sfântului Vasile cel Mare, postul este cea mai veche poruncă dată omului de Dumnezeu: „Cucereşte-te şi sfieşte-te, omule, de bătrâneţea şi vechimea postului, pentru că de o vechime cu lumea este porunca postului. Căci în rai s-a dat această poruncă, atunci când a zis Dumnezeu lui Adam: «Din toţi pomii raiului poţi să mănânci, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit» (Fac. 2, 16-17)“.
Însuşi Mântuitorul a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi în pustie, la fel şi Maica Lui, Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor. Moise a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; Ilie Proorocul la fel a postit patruzeci de zile.
Sfinţii Părinţi recomandă postul cu multă stăruinţă. Îl amintim din nou pe Sfântul Ioan Gură de Aur, care ne învaţă: „Postul potoleşte zburdălnicia trupului, înfrânează poftele cele nesăţioase, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi-l uşurează“.

Cum postim?

Rânduiala după care se ţine acest post, la fel ca şi celelalte trei mari posturi de peste an, este scrisă în Tipicul cel Mare al Bisericii.
„Postul Sfintei Mării cum se mai numeşte în popor se aseamănă cu Postul Paştilor, pentru că este un post aspru în care nu avem dezlegare la peşte, decât la sărbătoarea de pe 6 august a Schimbării la Faţă. În Tipic se vorbeşte despre acest post aspru, care prevede o ajunare până după ora 15:00 şi o dezlegare la mâncăruri, de obicei uscate şi fără untdelemn. Este un post cu dată fixă, începe în fiecare an la 1 august şi se termină la 14 august“, comentează Nicolae Preda, doctor în Ştiinţe Liturgice.
Aşadar, credincioşii care cu adevărat o iubesc pe Maria, Maica Domnului, vor urma 14 zile de post strict, cu dezlegare la untdelemn şi vin, sâmbăta şi duminica, cu o singură excepţie - sărbătoarea Schimbării la Faţă (6 august), când se mănâncă peşte, indiferent de ziua prăznuirii. Dacă marea sărbătoarea cade miercuri sau vineri, se face dezlegare la peşte.
Pentru liniştea acelor creştini, care din diverse motive „binecuvântate“ nu pot renunţa complet la alimentele de provenienţă animală, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dacă slăbiciunea voastră trupească nu vă îngăduie să treceţi ziua fără să mâncaţi, nici un ins înţelept nu v-ar putea ţine de rău. Stăpânul nostru e blând şi cu omenie, nu ne cere de nimic peste puterile noastre“. De asemenea, rânduielile bisericeşti arată că „bolnavii, copiii, bătrânii şi neputincioşii sunt dezlegaţi de această înfrânare“.