SCURT ISTORIC

Satul Moreni se află pe soseaua ce duce de la Roman la Valeni, inconjurat de Codrii Morenilor si de padurea Corhana.Prin mijlocul satului curge paraul Moreanca, numit si Valea Mare, afluent pe dreapta raului Moldova. Din istoricul bisericii intocmit de preotul Nastase in anul 1967 rezulta ca aceasta biserica a fost ctitorita in anul 1866 de catre Ecaterina Valeanu-Starcea. Tot el mentioneaza ca dupa traditie, aici ar fi existat un schit, ridicat in codrii Morenilor si ca biserica acestui schit ar fi fost adusa si refacuta pe locul unde se afla ea astazi. Despre schit se spune ca ar fi ars, ramanand numai icoana Maicii Domnului. Intr-o publicatie bisericeasca din sec al XIX lea se mentiona ca biserica de lemn din satul Moreni are hramul Cuvioasa Parascheva si ca potrivit parohienilor cei mai inaintati in varsta s-a facut in anul 1780 de catre arhimandrit Calistrat si ca in anul 1851 s-a reparat radical de d-ul proprietar Ion Starcea.Din memoriu privind starea bisericii parohiale Moreni, intocmit de preotul din anul 1895 se spune "ca biserica este din lemn de stejar tabanuita cu scanduri de brad vopsite, acoperita cu tinichea si vopsit".Biserica este prevazuta cu doua turle, una cu rol decorativ pe altar si cealalta servind drept clopotnita, pe pronaos.Trei cruci metalice au fost amplasate pe turnuletul decorativ de la altar, in varful clopotnitei si deasupra pridvorului.Lumina patrunde in interior prin ferestre mari amplasate la pronaos, absidele laterale si altar. Cele trei incaperi ale locasului au fost captusite in interior cu scandura.De o parte si de cealalta a peretilor naosului se afla amplasate strane cu spatare inalte. Dintre acestea se detaseaza strana arhiereasca, atat prin forma cat mai ales prin bogatia ornamentelor sculptate. Iconostasul este o splendida realizare sculpturala in lemn de tei. Usile imparatesti, bogat impodobite cu sculptura, reprezentand frunze si arbori orientali, au pe mijloc doua icoane ovalein care este pictata scena Buneivestiri. In partea superioara a usilor se afla soarele cu raze, avand pictat in mijloc ochiul divin inscris in triunghiul trinitatii. Altarul are o mica bolta semicilindrica ce se racordeaza la bolta mare in dreptul coronamentului, si la tavanul absidei. Pe pereti se afla icoane mai vechi si mai noi, asezate pe doua registre. Satenii au pus la loc de cinste in biserica lor, tabloul eroilor din comuna Valeni, morti pentru tara in razboiul de neatarnare. Aceasta biserica,gazduieste carti avand valoare de patrimoniu cultural national.

miercuri, 30 decembrie 2009

COLINDELE






Colindele, sunt premergătoarele sărbătorii Crăciunului deoarece ne pregătesc sufletele pentru marele Praznic al Naşterii Domnului.Ele sunt creaţia poporului şi de aceea de câte ori le ascultăm vibrează în noi rădăcinile strămoşeşti şi marea Taină a iubirii lui Dumnezeu ce inspiră omenirea în operele creaţiei sale.Ele ne aduc un suflu viu al prezentului, pe acel "astăzi", în legătură trecut-viitor, iar la noi românii în mod special, ele sunt ale copiilor ce colindă,adică merg din casă în casă, până la "casa pâinii", Bethleemul sufletelor noastre.
Prin frumuseţea versului,inspiraţia melosului inimile credincioşilor devin biserică,peşteră transformată în locaş pentru cer,casă de oaspeţi în care Pruncul este preamărit de magii înţelepţi.Colindătorii sunt acei oameni care se transformă în crainici ai bucuriei venirii lui Hristos în lume, ai împreunării noastre cu Dumnezeu. Colinda nu-i altceva decât o Evanghelie populară, o Biblie nescrisă a Naşterii Domnului. Cei care cântă colindele, sunt purtători de Hristos penru că "vi-L aduc pe Dumnezeu, să vă mântuie de rău"ca şi cum prin aceasta gazda îşi primeşte oaspeţii chemării la îndumnezeire.Gazda devine lăcaş,"...şi-L aştept pe Dumnezeu să mă ospătez şi eu"(Colind).Creştinii sunt gazdele "zilelor bunătăţii",a zilelor de Sărbători fiindcă dragostea faţă de semeni, răsare din bunătatea inimii.Readucerea Naşterii Domnului în fiecare an ne arată că sărbătoarea Crăciunului nu mai este o sărbătoare abstractă, ci este prezenţa permanentă a lui Hristos între noi:
Hristos vine azi tainic în inimile noastre prin bunăvoinţă şi cântări pentru a schimba inimile noastre în sălaş primitor de lumină şi căldură sfântă.El ne este adus de fiecare om ce ne colindă cărarea acestei vieţii şi-l întâlnim adesea la uşa,la poarta noastră,la nevoie spre a putea face şi noi binele.N-o fi cel mai nimerit aşa cum ne-ar place să alegem dar vine,poartă cuvânt,cânt,bucurie,putere şi trebuie să cântăm împreună. Dacă am cânta în fiecare zi cu fratele nostru s-ar naşte, o altă lume,...lumea "colindului sfânt şi bun"(Din an în an) !

vineri, 18 decembrie 2009

PARINTELE ARSENIE BOCA - DESPRE DURERILE OAMENILOR





Vrajba în casa



Să ascultaţi pricinile pentru care o au şi apoi ce să facă ca să nu le mai aibe.Vrajba în casă vine din păcate. Toate îşi au izvorul în păcate. Neaparat vine vrajbă în casă dacă:1. Căsătoria s-a început cu stângul adică cu desfrânarea.2. Mai vine apoi dacă soţii trăiesc în căsătorie nelegiuită sau fără cununia bisericească. E un păcat pe care toţi îl plătesc cu vrajba. De aceea toţi trebuie să intre la cuminţenie şi să se legiuiască dacă sunteţi aşa.3. Din curvii nemărturisite făcute înainte sau după căsătorie. Astfel au intrat într-o casă nouă cu o pecete drăcească pe sufletul şi pe trupul lor. Şi pentru că nu s-au mărturisit acel păcat are să le spargă casa tocmai pentru că n-au omorât pe diavolul care e cel care face acest lucru.4. Lăcomia de avere a unui părinte când şi-a măritat fata sau şi-a căsătorit feciorul. O asemenea căsătorie nu ţine pentru că s-a făcut cu o lucrare a diavolului. De o vei mărita pe fata ta numai pentru avere căsătoria lor va sfârşi cu vrajbă şi cu spargerea casei aceleia. Prin urmare cuminţiţi-vă părinţilor cu sfaturile când vă măritaţi fetele sau vă căsătoriţi feciorii.5. Nepotrivirea de vârstă, căci sunt părinţi care îşi mărită fetele de 14-15 ani tot din lăcomie de avere sau numai ca s-o ştie măritată. Şi la 17-18 ani fata lor e văduvă şi cu un copil. Asta pentru nepotrivirea de vârstă pentru că ce poate face o copilă faţă de un vlăjgan. Acesta e păcat înaintea lui Dumnezeu. De aceea casa aceea nu ţine ci se sparge. Şi părinţii aceia trebuie să recunoască că au dat un sfat prost.6. Din negrija de suflet a celor din casa aceea se ajunge de asemenea la vrajbă. Din negrija de spovedanie, de Sfânta Împărtaşanie şi de rânduielile Bisericii care sunt poruncile lui Dumnezeu. Şi dacă nu le păzesc cum să aibă linişte? Căci de nu păzeşte cineva poruncile lui Dumnezeu păzeşte pe ale diavolului şi atunci te arzi.7. Şi mai vine vrajba şi din petrecerea fără post. Cei ce se umplu de mărire sunt cei plini de fiere care se înmulţeşte în corpul omului atunci când mănânci carne multă şi când nu posteşti. Plin de fiere fiind se umplu de mânie şi astfel îşi sar în cap. Aşa pentru o vorbă cât de neînsemnată, pentru o bucată de lemn care i se pare că nu stă la locul ei, îi sare în cap celuilalt.8. Şi-o ultimă pricină este desfrânarea tuturor. Dar soţii cum desfrânaează când sunt legiuiţi? Aşa bine căci nu mai ţin nici o seamă de miercuri, vineri, de zilele de post, de sărbători. Nu mai ţin nici o rânduială. Şi bate Dumnezeu nerânduiala ca să se facă rânduială.

miercuri, 16 decembrie 2009

PARINTELE ARSENIE BOCA

Profetia pictata a parintelui Arsenie Boca

Lucrurile cu adevarat importante nu sunt adapostite de cladiri grandioase. Ca si in cazul micutei manastiri de la Prislop, biserica Draganescu, redusa ca dimensiuni, este o poarta deschisa spre rai, o poarta la care ne asteapta, desi a plecat de mult timp dintre noi, cu rabdare, parintele Arsenie Boca.
Vorbele lui ard si indeamna la credinta, chiar si dupa trecerea a trei decenii de cand au fost zugravite pe peretii bisericii. Nicaieri nu veti intalni impletirea trecutului cu prezentul ca aici.

Pe pojghita varului de fresca din pronaosul bisericii din Draganescu, pe care Arsenie Boca a pictat-o incepand cu anul 1968, parintele a strecurat inexplicabil cateva imagini premonitorii, neobisnuite prin actualitatea lor: telefonul mobil, turnurile gemene incendiate pe 11 septembrie la New York sau naveta Discovery. Desi plasate vizibil pe cei doi pereti laterali de la intrare, scenele respective nu sunt usor de observat, parand a se dizolva pana la contopire in multitudinea altor scene biblice importante: Invierea, infatisarea iadului si a Cetei celor Drepti. Oricat te-ai stradui, din intregul picturii nu distingi nimic, in afara unor chipuri biblice, desenate pe cat de canonic, pe atat de aparte si de potrivit lirismului meditativ din arta parintelui. Biserica Draganescu nu e o sala de muzeu renumit, in care intri doar sa-ti domolesti orgoliul sau curiozitatea intelectuala. La Draganescu trebuie sa vii de mai multe ori si sa ai rabdare, cerandu-i parintelui Arsenie sa-ti "arate". Dupa o vreme, cu alti ochi si alta stare sufleteasca, incepi sa vezi. Mesajul si proorocia parintelui se afla chiar in fata ta. Cu litere de un rosu sangeriu, sta scris cuvantul: "Faradelegile atrag pedeapsa pe pamant". Alaturi, intr-o completare tainica si complicat de simpla, apare desenul si toata prefigurarea evenimentelor care vor cutremura iremediabil lumea moderna: de la terorism la modificarea genetica; de la globalizarea mondiala la secularizarea new-age-ista a bisericii lui Hristos.

Pictura este extrem de luminoasa, culorile folosite sunt calde, predominant este galbenul. In viziunea parintelui Arsenie, iadul este caramiziu si rosu, nicidecum negru. Isus este diafan, este ca o umbra ce pare sa se strecoare prin vitralii pentru a se ridica la cer chiar sub ochii nostri. Scenele vorbesc despre pacate, despre tentatii, despre delasare, despre placerile lumesti si au un mesaj puternic: intoarcerea spre credinta, spre Dumnezeu.

Vreme de 20 de ani, cat a locuit in Draganescu, localnicii nu au stiut ca au in mijlocul lor un trimis al lui Dumnezeu pe pamant. Acum, dupa ce a trecut la cer, locurile unde a trait parintele Arsenie sunt cautate de foarte multa lume. Unii vin de la mii de kilometri pentru a-i simti prezenta, pentru ca celor care cred in el, li se arata intr-un mod greu de descris in cuvinte.

Multe se spun despre minunile si profetiile cuviosului Arsenie Boca. Unii sunt convinsi ca parintele putea intra si iesi prin orice usa zidita, asa cum putea calatori nestingherit prin aer, fiind prezent deopotriva in temnita de la Canal, dar si la inmormantarea mamei sale, din comuna Vata de Sus, aflata in apropiere de Apuseni. Altii se indoiesc, considerand ca toate acestea sunt exagerari venite din idolatrie si nalucire sentimentala; ca sfintenia parintelui nu mai avea nevoie de asemenea efuziuni patetice de admiratie si pietism. Nici acum, dupa 20 de ani de la mutarea sa la cele sfinte, nu stim prea bine daca parintele a prefigurat cu adevarat ororile bolsevismului sau caderea lui Ceausescu, caruia i-a transmis printr-un om al Securitatii ca nu o sa mai apuce anul 1990. Ceea ce stim cu siguranta este ca parintele Arsenie avea darul "inainte-vederii", dar niciodata nu facea din asta prilej de uimire si de spectacol printre credinciosi.

marți, 15 decembrie 2009

POVESTE DE CRACIUN




















POVESTE DE CRACIUN

Sub cetina verde de brad,
aroma de Craciun,
sub fulgii care-n pace cad,
si rugaciuni ne spun,
un mic copil cu ochii mari,
statea si astepta,
privind in zare undeva,
privirea ii sclipea,
un biet copil cu soare-n ochi
cu buze rosii tremurande,
ce astepta cuminte foc,
minuni de nu stiu unde !
Dar zarea alba larga e,
si frigul se-nteteste,
in jurul lui doar vantul sec
in soapte povesteste.
Iar fulgii mici si jucausi
ii canta un colind,
sunt ingeri firavi ce danseaza
in hora se tot prind,
dar copilasul este trist,
caci nimeni nu-i cu el,
doar un catel prin nea fugind,
il bucura nitel.
Pe micul chip prea abatut,
cu bucle ca de aur,
ce-n ochi,
mici indoieli ascund,
si-n suflet un tezaur,
un gand umbreste a lui chip,
copil nascut din vise,
avand in suflet aripi largi
spre zbor mereu deschise,
dar singur e,
cine sa-i spuna,
ca astazi e Craciun,
ca-n iarna asta
chiar de-i singur
un Mos este pe drum ?
Si-atunci trimite Doamne ingeri,
in ochi inlacrimati,
si fa iubirea sa incalzeasca
pe cei infrigurati,
nici un copil sa nu stea singur
in seara de Craciun,
asculta-mi rugamintea Doamne
si fa minuni acum !
Si da-i raspuns la intrebari,
unui micut copil,
sa simta cum un Mos Craciun
pe geam intra tiptil,
si bucuria sa-i sclipeasca
in ochii inocenti,
macar un vis
sa -nlocuiasca
acei parinti absenti !

SFANTUL NICOLAE


Acesta a trait pe vremea tiranilor imparati Diocletian si Maximilian (284-305) si a stralucit mai inainte in viata pustniceasca si, pentru nespusa lui bunatate, a fost facut arhiereu. Si, fiind cu frica lui Dumnezeu, cinstind crestinatatea si propovaduind cu indrazneala si cu glas slobod dreapta credinta, a fost prins de mai marii cetatii Lichiei si dandu-l la osanda si la cazne l-au inchis in temnita, impreuna cu alti crestini. Si de vreme ce marele si bine credinciosul Constantin, din voia lui Dumnezeu, s-a facut imparat al romanilor, cei ce erau inchisi au fost sloboziti din legaturi si, cu ei impreuna, a fost slobozit si marele Nicolae. Si, mergand la Mira, n-a trecut multa vreme si s-a strans de catre marele Constantin, intaiul Sinod de la Niceea, la care a luat parte si minunatul Nicolae. Si i s-a dat lui darul facerii de minuni, precum arata istoria vietii sale. Scos-a din temnita pe trei oameni napastuiti, care prinzand de veste ca sunt osanditi pe nedrept, au chemat pe Sfantul in ajutor, ca, precum a izbavit pe cei din Lichia, asa si pe dansii sa-i izbaveasca. Pentru aceasta, dar, Sfantul Nicolae, ca unul ce era grabnic si fierbinte spre ajutor, s-a aratat in vis imparatului Constantin si eparhului Avlavie. Pe acesta l-a mustrat pentru para nedreapta ce facuse oamenilor la imparatul, iar pe imparat l-a instiintat cu amanuntul, aratandu-i ca erau nevinovati, parati din pizma. Si asa prin visul acesta i-a izbavit din primejdia taierii. Si alte multe minuni facand, pastorea dumnezeieste pe dreptcredinciosul sau popor. Deci, venind la adanci batraneti, s-a mutat catre Domnul, neuitand, nici dupa moarte, turma sa, ci in toate zilele dand cu indestulare ale sale faceri de bine celor lipsiti si izbavindu-i de tot felul de primejdii si de nevoi. Inca si pana astazi, Dumnezeu, prin mijlocirea lui, lucreaza minuni si cei ce-l roaga cu adevarata si neindoita credinta, nu numai mici binefaceri, ci si minuni mari dobandesc. Din anul 1087, luna mai in 9 zile moastele Sfantului Nicolae se afla la Bari, in sudul Italiei, luate din Mira, ca sa nu cada in mainile musulmanilor. Acolo ele sunt in mare cinste din partea credinciosilor, care vin la el, cu credinta, din toate partile crestinatatii.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin

PE SFANTUL NICOLAE IL SARBATORIM SI CINSTIM PE DATA DE 6 DECEMBRIE.

POSTUL NASTERII DOMNULUI




Credinciosii crestin ortodocsi incep sa astepte marea sarbatoare a Nasterii Domnului prin post si rugaciune. Timp de sase saptamani, de pe 14 noiembrie pana pe 24 decembrie inclusiv, nu se mananca „de dulce”, adica se renunta la carne, branza si oua. Preotii ii incurajeaza pe credinciosi, amintind ca Postul Craciunului este cel mai usor post dintre toate, cu dezlegare la peste si vin in fiecare sambata si duminica, precum si in zi de sarbatoare cu cruce rosie a unui sfant. Aspectul cel mai important al acestei perioade nu este insa restrictia alimentara, cat incercarea de a fi mai ingaduitori cu ceilalti, de a face fapte bune si de a petrece mai multe clipe de interiorizare si rugaciune, pentru a primi asa cum se cuvine marea bucurie a Nasterii Domnului, spun calugarii de la Manastirea Caldarusani.


Cele mai multe dezlegari dintr-un post. Postul Craciunului sau al Nasterii Domnului simbolizeaza si ajunarea de patruzeci de zile a proorocului Moise, dar si postul patriarhilor din Vechiul Testament, care asteptau venirea Fiului lui Dumnezeu pe Pamant. „Este un post al bucuriei, pentru ca vine Domnul si ne aduce aceasta bucurie a Nasterii Sale de catre Fecioara Maria”, spune ieromonahul Laurentiu Andreescu, de la Manastirea Caldarusani. Poate de aceea crestinii au atatea dezlegari la peste in aceasta sarbatoare. Astfel, in zilele de sambata si duminica, pana pe 20 decembrie exclusiv, se poate servi peste, untdelemn si vin, explica parintele. „Daca in zilele de luni, miercuri si vineri se praznuieste un sfant mare, insemnat in calendar cu cruce neagra, atunci putem folosi uleiul la mancaruri si putem bea vin. Ajunul Craciunului este zi de post negru, abia seara se mananca si numai grau fiert indulcit cu miere, covrigi sau turte din faina.






Nu va laudati ca tineti post!” Ieromonahul Laurentiu Andreescu spune ce inseamna sa postesti pentru venirea Domnului, dincolo de restrictia „nu ai voie sa mananci carne”. Chiar daca nu mancam carne, nu inseamna ca trebuie sa mancam de post in exces. „Nu va laudati ca tineti post!” - este un alt indemn al ieromonahului. „Daca sunt invitat la o onomastica, nu spun la toata lumea ca nu pot sa servesc. Mananc, acolo, o salata sau ceva de post, ce gasesc pe masa, si atat.” „Sa nu adormi in manie si ura”. Dar esenta acestei perioade este de fapt spiritul. „Acum trebuie sa te retragi in tine si seara, inainte de culcare, sa incerci sa nu adormi in manie si ura”, ne sfatuieste calugarul. Rugaciunea trebuie sa insoteasca postul alimentar, „pentru linistea casei, a familiei, pentru morti si pentru dusmani”, completeaza el. „Degeaba tii post daca nu ai liniste in casa si nu traiesti in liniste cu cei din jur”, incheie parintele.

SFANTUL ANDREI


În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului, slăvitului şi întru tot lăudatului Apostol Andrei, cel întâi chemat.

Sf. Apostol Andrei a fost din Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau Ioan, aratand cu degetul catre Iisus si zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan, 1, 29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat dupa Hristos, zicand fratelui sau Petru: "Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos" (Ioan, 1, 41). Si astfel, l-a tras si pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel dintai chemat al Domnului. Si se afla in Scriptura si alte multe invataturi despre dansul.
Din zilele acelea, ca si ceilaiti Apostoli, Sfantul Andrei a urmat Mantuitorului, insotindu-l pe drumurile Tarii Sfinte, adapandu-se din izvorul nesecat al dumnezeiestilor descoperiri pe care le aducea Mantuitorul. A fost martor faptelor minunate savarsite de Domnul, s-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc, datator de viata, al credintei celei noi intemeiata de Hristos, si, mai presus de toate, a vazut Patimile Domnului, a plans moartea Lui pentru noi si s-a intarit in credinta, in ziua Invierii.
La randul ei, Traditia Bisericii ne spune ca, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea, pentru propovaduire. Atunci, acestui intai chemat, i-a cazut sortul sa mearga in Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare si Scitia (adica Dobrogea noastra) si pana in Crimeia. Insa, a umblat in aceste locuri nu in graba, ci, in fiecare, zabovind si rabdand multe Impotriviri si nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a intors la urma din nou in Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie si, strabatand celelalte tari, a ajuns la tinutul Peloponezului, unde pe multi i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Traditie, mai stim ca Sfantul Andrei a avut si un sfarsit de mucenic, fiind rastignit, la Patras, langa Corint, cu capul in jos, pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus "Crucea Sfantului Andrei".

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin


PE SFANTUL ANDREI IL SARBATORIM SI CINSTIM PE 30 NOIEMBRIE


vineri, 16 octombrie 2009

CUVIOASA PARASCHEVA


Aceasta cu adevarat mare si vestita între femei, Cuvioasa si pururea pomenita Parascheva, s-a nascut într-un sat al Traciei, numit si din vechime si acum Epivata. Parintii fericitei erau de neam bun si mariti, înavutiti cu foarte multi bani si averi; mai mult însa îi marea si îmbogatea drept cinstirea lui Dumnezeu si a fi si a se numi crestini. Acestia dar aducând la lumina pe cuvioasa, întâi au renascut-o prin scaldatoarea cea dumnezeiasca, apoi pe cale înaintând, o învatara toata îmbunatatirea si asezarea cea dupa Dumnezeu; iar dupa ce a trecut al zecelea an, ades mergea cu maica sa la biserica Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si a auzit aceste dumnezeiesti binevestiri: "Cel ce voieste a veni dupa Mine, sa se lepede de sine si sa ridice crucea sa si sa urmeze Mie". Îndata toata a fost cuprinsa de aceasta si iesind din biserica, întâlnind un sarac, ascunzându-se de maica sa si dezbracând hainele stralucite si luminate ce purta, le-a dat lui si ea a îmbracat pe ale aceluia, luându-le pe acestea cu oarecare mestesugire înteleapta.
Iar dupa ce a venit acasa si au vazut-o parintii într-un astfel de chip s-au îngrozit si au batut-o ca sa nu mai faca asa. Ea însa nu numai de doua ori, ci de trei ori, si de multe ori, se zice ca dezbracând hainele sale, le-a dat saracilor, întru nimic socotind pentru aceasta, ocarile, îngrozirile si nesuferitele batai ale parintilor. Si acestea, adica în casa parinteasca erau ca niste preîntâmpinari ale roadelor ce mai pe urma erau sa odrasleasca în ea si pasiri spre trecerea peste om. Apoi fiindca nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fara stirea parintilor si al celor de un sânge cu ea, si a multimii slugilor, a ajuns la Constantinopol, unde gustând toate bunatatile cele dupa Dumnezeu, îndestulându-se de dumnezeiestile si sfintitele biserici si moastele sfintilor si fiind binecuvântata de sfintii barbati cei de acolo si întarindu-se cu rugaciunile lor, a iesit din cetate si a trecut în Calcedon de cealalta parte si de acolo a venit la Iraclia din Pont, calatorind cu picioarele sale. Iar parintii ei însisi si prin altii (ca nevoia este lesne iscoditoare), mult trudindu-se si locuri din locuri schimbând si cetati si sate calcând si neaflând-o, s-au întors acasa. Iar preafericita fecioara venind la Iraclia din Pont si sosind la un oarecare locas dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu si intrând în el cu bucurie duhovniceasca, s-a asezat pe pamânt si l-a udat cu lacrimi; apoi s-a sculat si prin ruga sa umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut cu rabdare într-acest sfânt locas, tot felul de îmbunatatiri savârsind; caci întru rugaciunile de toata noaptea facea stari statornice si de diamant, ajunari neîncetate, batai în piept, tipete, tânguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe fata pamântului, cine dupa vrednicie va povesti; obiceiul smerit, cugetul cumpatat, curatenia inimii si plecarea ei spre Dumnezeu. Iar acum din destul de acestea desfatându-se a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau sa o duca la Ierusalim; caci aceasta dorinta o avea si ruga pe Dumnezeu si pe Maica Lui de aceasta. Deci asa pregatita a iesit din biserica si îngradita cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim si îndestulându-se de toate cele sfinte si bune ale Ierusalimului, unde si blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au calcat" si saturându-se si zburdând prin pustiul Iordanului ca o pasare, a nimerit la o viata cinstita de calugarite pustnice si aci a intrat. Însa cât s-a nevoit aci, prin care pe vrajmasul diavol pâna în sfârsit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe si de tot felul a navalit asupra ei, neputând a le da în scris toate, putine oarecare din ele spre pomenire vom adauga aci. Bautura întrebuinta apa de izvor, si de aceasta foarte putina; trebuinta asternutului o împlinea o rogojina, iar îmbracamintea era o haina si aceasta foarte zdrentaroasa, cântarea pe buze neîncetata, lacrimile de-a pururea. Peste toate acestea înflorea dragostea, iar vârful îmbunatatirilor, smerita cugetare le cuprindea pe toate acestea.

Deci multi ani rabdând în aratata mânastire a calugaritelor si nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al douazeci si cincilea an al vârstei, a iesit de aci si a venit la Ioppe si intrând într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casa, si a ajuns cu corabia la limanul patriei sale dupa ce a suferit multe primejdii ale sfarâmarii de corabie, în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol, si dupa ce a cercetat dumnezeiestile locasuri si pe sfintii barbati a plecat si a venit la oarecare sat anume Calicratia si acolo la biserica sfintilor si întru tot laudatilor Apostoli s-a salasluit, nesocotind petrecerea parintilor de bun neam si batjocorind întelepteste uneltirile vicleanului înselator. Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbita si din potopul acestor curgatoare zburând a odihnit cortul ceresc, încredintând sfânt sufletul sau mâinilor îngeresti si prin ei locasurilor celor vesnice si dumnezeiesti; iar trupul cel din pamânt si înfrumusetat cu dumnezeiesti îmbunatatiri l-a ascuns în pamânt. Multa vreme dupa aceasta a trecut si cineva, rau cheltuind viata si obsteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de cuvioasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecaruia din barbatii sfinti aratându-se în vis: "Ridica, i-a zis, trupul acesta si-l arunca; ca soare fiind si lumina nu pot suferi întunericul si murdaria". Însa zabovind acel dumnezeiesc barbat, divina aratare a cuvioasei socotind-o vedere obisnuita, sau vis normal, si a doua, si a treia iarasi sfânta l-a strigat si cumplit l-a îngrozit. Si dupa ce calugarul si-a venit în sine dupa cum se cuvine si din numele cuvioasei, care îi arata cu degetul locul, prea degrab s-a sculat si cu sârguinta a descoperit poporului vedenia de acolo, care cu totii obsteste alergând ca la o vistierie foarte înavutita au sapat pamântul. Iar dupa ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasma, si acel sfânt trup al cuvioasei aflându-l întreg cu totul pazit, cu mâini cucernice l-au adus în biserica Sfintilor Apostoli, umplând aerul de mirezme si tamâieri si cântând dumnezeiesti psalmi. Însa câte minuni a savârsit dupa asezarea moastelor ei aici, Dumnezeul minunilor prin ea si pâna acum savârseste, cu neputinta este în scris a le da; caci covârsesc, ca sa zicem asa si numarul stelelor si nisipul marii. De vreme ce vindeca schiopi, surzi, ciungi, ologi si tot felul de boli, înca si cele atingatoare de moarte; si în scurt a zice, departeaza toata neputinta nevindecata, numai cu atingerea raclei, care nu înceteaza, nici va înceta, îmbelsugat a varsa tamaduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamarit-o.


De astfel, Cuvioasa Parascheva a fost cinstita in Biserica noastra veacuri de-a randul. Inca de la sfarsitul veacului al XIV-lea exista o biserica cu hramul Prea Cuvioasa Parascheva in Rasinari, langa Sibiu, iar in anul 1408 aflam de existenta unei biserici cu hramul Sfanta Vineri in "Targul Romanului". Multe alte biserici din Moldova sau din alte parti ale pamantului romanesc au acelasi hram. Chipul ei sau scene din viata ei sunt zugravite in diferite biserici romanesti. Dreptcredinciosii crestini de pretutindeni o venereaza atat prin participarea lor la slujbele din 14 octombrie a fiecarui an, iar cei din Iasi si imprejurimi prin inchinarea in fata cinstitelor ei moaste, cerandu-i ocrotire si ajutor.


Drept aceea, sa o cinstim si noi si sa ne rugam asa:


"Spre tine pururea nadajduind, de multe boli si primejdii s-a izbavit tara aceasta, alinand si prefacand mania cea cu dreptate pornita asupra noastra de la Dumnezeu, in buna si milostiva indurare, prin ale tale rugaciuni; dar si acum ingrozindu-ne marile nenorociri, la tine nazuim cu lacrimi, sa ne ajuti ca sa scapam din primejdie si sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia." (Din Acatistul Cuvioasei, Condacul 3).

miercuri, 5 august 2009

SCHIMBAREA LA FATA




Domnul nostru Iisus Hristos, la treizeci şi trei de ani de la naşterea Sa, şi în al treilea an al propovăduirii Sale, apropiindu-se de patima cea de bună voie, pentru mântuirea noastră, S-a dus în Cezareea lui Filip şi, după cuvintele pe care le-a zis Petru acolo: „Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu" (Matei 16, 16), a început a spune ucenicilor săi că se cade să meargă la Ierusalim, să pătimească mult de la farisei, de la arhierei şi de la cărturari şi să fie omorât. Din această pricină, ucenicii săi s-au întristat, mai ales Petru, care-L oprea, zicându-I: „Fie-Ţi milă de Tine, să nu Ţi se întâmple aceasta” (Matei 16, 22). Atunci, ridicând mâhnirea lor, a făgăduit unora dintre ei că, după puţine zile, le va arăta lor Slava Sa, zicând: „Sunt unii din cei care stau aici, care nu vor gusta moartea, până nu vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăţia Sa” (Matei 16, 28). Deci, trecând ca la opt zile după aceea, Domnul a plecat în Cezareea lui Filip, în hotarele Galileii, la muntele Taborului, mergând după El ucenicii Săi şi mult popor. Dar, de vreme ce era obiceiul Domnului Hristos ca rugăciunile cele către Dumnezeu-Tatăl să le facă singur, despărţit de ucenicii Săi, a lăsat sub munte poporul şi ucenicii şi a luat numai pe trei din ei - pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan. Apoi s-a suit cu ei pe munte, ca să se roage. Acolo, depărtându-se puţin, s-a urcat la un loc înalt şi se ruga, iar cei trei ucenici, osteniţi, se luptau cu somnul, precum zice Evanghelistul Luca: „Iar Petru şi cei ce erau cu El erau îngreuiaţi de somn" (Luca 9, 32). Dar, când s-au deşteptat bine, Hristos s-a schimbat la Faţă, strălucind cu slava dumnezeirii Sale. Şi au stat înaintea Lui, prin porunca Lui, doi Proroci: Moise, dintre cei morţi, şi Ilie din Rai, şi grăia cu ei despre patima Lui şi despre ceea ce avea să se săvârşească la Ierusalim. Astfel Apostolii, deşteptându-se, au văzut slava Lui cea negrăită, Faţa cea luminoasă ca soarele, hainele Lui albe ca zăpada şi doi bărbaţi stând şi grăind cu El şi s-au înspăimântat. Apoi Duhul Sfânt le-a descoperit lor că bărbaţii aceia erau Moise şi Ilie, şi au înţeles vorba lor despre patima lui Hristos, cea de bunăvoie. Deci, Apostolii stăteau cutremuraţi, ascultând cele ce se grăiau şi îndulcindu-se de vederea slavei celei dumnezeieşti, pe cât putea să îngăduie vederea ochilor trupeşti, căci atât cât putea suferi firea omenească, le-a arătat lor Domnul. Este cu neputinţă omului muritor sa vadă Dumnezeirea cea fără de moarte şi nevăzută, precum demult i-a răspuns Dumnezeu lui Moise, care se ruga să-i arate slava Feţei Sale celei dumnezeieşti la vederea ochilor, zicând: „Nu poate vedea omul Faţa Mea şi să trăiască” (Ieşire 33, 20)..

Deci, sfârşindu-se vorba lui Hristos cu Moise şi Ilie, i-a părut rău lui Petru că Prorocii vor să se ducă de la vederea lor. Ei doreau neîncetat acea măreaţă slavă a lui Hristos, ca să se îndulcească de vederea cinstiţilor Proroci, şi Petru a luat îndrăzneala de a zice: „Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici şi să facem trei colibe: una Ţie, una lui Moise şi una lui Ilie” (Luca 9, 33). Pe când grăia acestea, un nor luminos a umbrit pe Apostoli, înconjurând vârful muntelui. Atunci Apostolii s-au speriat şi, apropiindu-se de Hristos, au intrat şi ei în nor, dar îndată s-a auzit glas din nor, zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, în Care am binevoit; pe acesta ascultaţi-L” (Matei 17, 5). Datorită acestui glas venit de sus, le-a pierit Apostolilor toată puterea şi, temându-se mult, au căzut cu feţele la pământ. Deci, căzând

Pe scurt, la întrebarea, cu ce scop a săvârşit Domnul Schimbarea Lui la Faţă de pe Tabor, răspunsul Bisericii este următorul: Mântuitorul, ştiindu-se pe drumul spre ei, slava Domnului s-a luat de la vederea lor. Iar Domnul, apropiindu-se, s-a atins de ucenicii care zăceau la pământ, zicându-le: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi” (Matei 17, 7).

Ucenicii, ridicându-şi ochii, n-au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus Hristos, singur. Apoi, pogorându-se ei din munte, Domnul le-a poruncit să nu spună nimănui despre întâmplarea aceea, până ce, după primirea patimilor şi a morţii. El va învia, a treia zi, din mormânt. Şi ei n-au spus nimănui nimic din cele ce văzuseră. Ierusalim, drumul spre patimă, cruce şi moarte, şi cunoscând omeneasca slăbiciune a Apostolilor, n-a vrut să-şi lase ucenicii doborâţi sub lovitură. Cu schimbarea Lui la Faţă, Domnul a ridicat şi a îmbărbătat inima lor faţă de sminteala crucii, ce urma să fie. Umilirile, oricât de adânci, ale patimilor şi morţii Mântuitorului, nu vor mai fi în stare să clatine credinţa unor oameni, care au cunoscut dumnezeirea ascunsă a Învăţătorului lor. Patimile şi moartea Mântuitorului nu mai sunt un sfârşit, ci dovezi că El s-a dat morţii de bunăvoie, pentru mântuirea lumii. În cântările ei, Biserica îşi mărturiseşte, fără ocol, această înţelegere, zicând: „În munte Te-ai schimbat la Faţă şi, pe cât au cuprins ucenicii Tăi slava Ta, Hristoase Dumnezeule, au înţeles că, dacă Te vor vedea răstignit, să cunoască patima Ta cea de bunăvoie şi lumii să propovăduiască că Tu eşti cu adevărat raza Tatălui." (Condacul la 6 august).
SCHIMBAREA LA FATA ESTE SARBATORITA PE DATA DE 6 AUGUST!

luni, 3 august 2009

POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI


Biserica Ortodoxă închină prima jumătate a lunii august cinstirii în mod deosebit a Preasfintei Fecioare Maria. În cele două săptămâni (1-14 august) premergătoare praznicului Adormirii Maicii Domnului (15 august), credincioşii postesc şi acordă o mai mare atenţie rugăciunilor închinate „Maicii Vieţii“, în special Acatistului şi Paraclisului Maicii Domnului. Postul „Sântămăriei“, cum mai este denumit în tradiţia populară, este considerat a fi mai uşor decât Postul Mare, dar mai aspru decât cel al Naşterii Domnului şi cel al Sfinţilor Apostoli. Totuşi, pe lângă râvna necesară postirii, cei care postesc nu trebuie să uite îndemnul Sfinţilor Părinţi, care spun că postul trupesc trebuie însoţit şi de o cercetare şi disciplinare a sufletului nostru.
„Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.“
Aceasta este cea mai cunoscută rugăciune adresată Maicii Domnului, cântată la mai toate slujbele din biseri-că, şi nelipsită din canonul zilnic de rugăciune al credincioşilor. Spre bucuria tuturor, clerici şi mireni vor repeta cuvintele acestui imn de slavă cu şi mai multă râvnă în zilele Postului Adormirii Maicii Domnului (1-14 august), care ne-a fost rânduit spre aducerea aminte a virtuţiilor alese ale Sfintei Fecioare, „rugătoare caldă pentru toţi creştinii“.

„Al doilea Paşti“

Perioada premergătoare praznicului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria, din ziua de 15 august, durează două săptămâni. Postul Adormirii Maicii Domnului sau, popular, Postul Sântămăriei, este considerat de ortodocşii greci un „al doilea Paşti“, fiind mai uşor decât Postul Mare, dar mai aspru decât cel al Naşterii Domnului şi cel al Sfinţilor Apostoli.
Tradiţia Bisericii, mai exact sinaxarul de la slujba Utreniei din ziua praznicului, spune că, înainte de a trece la cele veşnice, Maica Domnului a petrecut câteva zile în post şi rugăciune: „S-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo ca să se roage. Şi s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, şi au dat cinstea şi închinăciunea ce se cădea către Stăpână, ca şi cum ar fi fost nişte slugi însufleţite“.
Despre Adormirea Maicii Domnului, adică moartea şi înălţarea cu trupul la cer a Fecioarei Maria, nu găsim referinţe în Sfintele Evanghelii, ci numai în Tradiţia Bisericii.
Astfel, din scrierile a patru părinţi orientali (patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului şi Sfântul Ioan Damaschin) aflăm că Maica Domnului a fost înştiinţată printr-un înger de plecarea ei din această viaţă. Deşi erau răspândiţi în lume pentru a propovădui Evanghelia, Apostolii au fost şi ei prezenţi la eveniment. După Învierea lui Hristos, Înălţarea Sa la ceruri şi Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii, săvârşită de Domnul nostru Iisus Hristos.

POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI

De ce postim?

Auzim deseori pe unii semeni de-ai noştri că se întreabă: „La ce bun să postesc?“. Răspunsul este unul singur - rostul postului este spre folosul trupului şi al sufletului.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dacă ne înfrânăm de la mâncare şi postim, aceasta nu-i fără un temei şi nu aşa, numai ca să stăm fără să mâncăm, ci pentru că dezlipindu-ne de lucrurile acestei lumi, ne încredinţăm celor ale sufletului“.
Postul, alături de rugăciune şi faptele bune, este una din armele duhovniceşti, pe care Însuşi Iisus Hristos a folosit-o, şi care poate birui şi învinge diavolul ce „umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită“ (I Petru 5, 8).
De asemenea, după mărturia Sfântului Vasile cel Mare, postul este cea mai veche poruncă dată omului de Dumnezeu: „Cucereşte-te şi sfieşte-te, omule, de bătrâneţea şi vechimea postului, pentru că de o vechime cu lumea este porunca postului. Căci în rai s-a dat această poruncă, atunci când a zis Dumnezeu lui Adam: «Din toţi pomii raiului poţi să mănânci, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit» (Fac. 2, 16-17)“.
Însuşi Mântuitorul a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi în pustie, la fel şi Maica Lui, Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor. Moise a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; Ilie Proorocul la fel a postit patruzeci de zile.
Sfinţii Părinţi recomandă postul cu multă stăruinţă. Îl amintim din nou pe Sfântul Ioan Gură de Aur, care ne învaţă: „Postul potoleşte zburdălnicia trupului, înfrânează poftele cele nesăţioase, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi-l uşurează“.

Cum postim?

Rânduiala după care se ţine acest post, la fel ca şi celelalte trei mari posturi de peste an, este scrisă în Tipicul cel Mare al Bisericii.
„Postul Sfintei Mării cum se mai numeşte în popor se aseamănă cu Postul Paştilor, pentru că este un post aspru în care nu avem dezlegare la peşte, decât la sărbătoarea de pe 6 august a Schimbării la Faţă. În Tipic se vorbeşte despre acest post aspru, care prevede o ajunare până după ora 15:00 şi o dezlegare la mâncăruri, de obicei uscate şi fără untdelemn. Este un post cu dată fixă, începe în fiecare an la 1 august şi se termină la 14 august“, comentează Nicolae Preda, doctor în Ştiinţe Liturgice.
Aşadar, credincioşii care cu adevărat o iubesc pe Maria, Maica Domnului, vor urma 14 zile de post strict, cu dezlegare la untdelemn şi vin, sâmbăta şi duminica, cu o singură excepţie - sărbătoarea Schimbării la Faţă (6 august), când se mănâncă peşte, indiferent de ziua prăznuirii. Dacă marea sărbătoarea cade miercuri sau vineri, se face dezlegare la peşte.
Pentru liniştea acelor creştini, care din diverse motive „binecuvântate“ nu pot renunţa complet la alimentele de provenienţă animală, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dacă slăbiciunea voastră trupească nu vă îngăduie să treceţi ziua fără să mâncaţi, nici un ins înţelept nu v-ar putea ţine de rău. Stăpânul nostru e blând şi cu omenie, nu ne cere de nimic peste puterile noastre“. De asemenea, rânduielile bisericeşti arată că „bolnavii, copiii, bătrânii şi neputincioşii sunt dezlegaţi de această înfrânare“.

joi, 30 iulie 2009

CE SEMNIFICATIE AU CELE 10 PORUNCI?









Cele 10 Porunci sunt 10 legi din Biblie pe care Dumnezeu le-a dat poporului Israel la scurt timp după scoaterea lor din Egipt. În esenţă, Cele 10 Porunci reprezintă sumarul a 600 de porunci conţinute în Legea Vechiul Testament. Primele patru porunci vizează relaţia noastră cu Dumnezeu. Următoarele şase porunci vizează relaţiile inter-umane.

Cele 10 Porunci se găsesc în Biblie în Cartea Exod 20:1-17 şi Deuteronom 5:6-21 şi sunt următoarele:

(1) “Să nu ai alţi Dumnezei afară de Mine.” Această poruncă este împotriva închinării la orice alt dumnezeu afară de singurul Dumnezeu adevărat. Toţi ceilalţi dumnezei sunt dumnezei falşi.

(2) “Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, DOMNUL, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea parinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc; şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele”. Această poruncă este împotriva creării unui idol, o reprezentare vizibilă a lui Dumnezeu. Noi nu putem crea nici o imagine care să-L descrie perfect pe Dumnezeu. Să-ţi faci un idol care să-L reprezinte pe Dumnezeu înseamnă să te închini unui dumnezeu fals.

(3) “Să nu iei în deşert Numele DOMNULUI, Dumnezeului tău; căci DOMNUL nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui”. Aceasta este o poruncă împotriva luării Numelui Domnului în deşert. Nu ar trebui să desconsiderăm Numele Domnului. Noi trebuie să arătăm reverenţă Domnului menţionându-I Numele cu respect şi în mod care să Îl onoreze.

(4) “Adu-ti aminte de ziua domnului si o cinsteste. Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată DOMNULUI, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a facut DOMNUL cerurile, pamântul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvîntat DOMNUL ziua de odihnă şi a sfinţit-o”. Această poruncă stabileşte Sabatul (Sâmbăta, ultima zi din săptămână) ca o zi de odihnă dedicată Domnului de către evrei.

(5) “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă DOMNUL, Dumnezeul tău”. Acestă poruncă este dată ca întotdeauna noi să ne tratăm părinţii cu respect.

(6) “Să nu ucizi”. Această poruncă este dată pentru a nu comite crimă împotriva unei alte fiinţe umane.

(7) “Să nu preacurveşti”. Această poruncă ne spune să nu avem relaţii sexuale cu altcineva decât soţul / soţia.

(8) “Să nu furi”. Această poruncă ne spune să nu luăm ceva care nu ne aparţine fără permisiunea persoanei care deţine lucrul respectiv.

(9) “Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău”. Această poruncă ne spune să nu spunem ceva fals împotriva altei persoane. În esenţă, această poruncă spune să nu minţim.
(10) “Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău”. Această poruncă ne spune să nu dorim nimic din ceea ce nu ne aparţine. Pofta ne poate conduce la încălcarea uneia dintre poruncile enumerate mai sus: crimă, adulter şi hoţie. Dacă este greşit să faci ceva, atunci este greşit să-ţi doreşti să faci acel lucru.

marți, 14 iulie 2009

Video - Pr. Arsenie Papacioc - Marturisirea adevarului










De vorba cu parintele Arsenie
video

SFATURI ORTODOXE CU PARINTELE CLEOPA




DESPRE APOCALIPSA




ENOH SI ILIE

Acesti doi prooroci au sa se pogoare, sa vina din Rai, trimisi de Dumnezeu, fiind luati cu tot cu trup la cer. Când vor predica ei cu mare putere si vor înfrunta pe Antihrist trei ani si jumatate, cât va împarati el, Sfintii Enoh si Ilie vor avea mare putere sa strabata tot pamântul cu fel de fel de minuni. Au sa faca minuni mari si semne în Ierusalim ca sa întoarca pe evrei, caci ei nu se întorc pâna nu vine Ilie si Enoh. Vor întoarce inimile catre fii si sinagoga satanei catre Hristos.

Când vor predica ei, îi va auzi tot pamântul si-i va vedea toata lumea. Si acestea sunt scrise de 2000 de ani, de când i s-au descoperit Sfântului Ioan Evanghelistul. Si cine ar fi crezut? Ar zice cineva ca este o nebunie asta. Si se întrebau oamenii: "Cum o sa-i vada pe Enoh si Ilie? Din continentul Asia sau Africa, cum o sa-i auda în America?"Acum, daca ar predica, îi vede la televizor toata lumea si îi aude la aparate toata lumea. Cum sa nu! Dumnezeu stie toate, ca si cum ar fi venit. Când vor predica si vor face minuni, tu ai sa te uiti aici si ai sa-i vezi cum fac minuni, cum învie mortii, si ai sa auzi de aici ce predica Enoh si Ilie si cum mustra pe Antihrist, când va împarati peste toata lumea, timp de 1260 de zile.Vezi?

Ceea ce era atunci de necrezut si de neînchipuit, acum se poate realiza! De aici se poate vedea si auzi la Ierusalim. Da! Si uite, stam aici si vedem la Ierusalim cum slujesc acolo, cum predica si auzim toate! Si la Muntele Sinai si în Italia si în Belgia si în Olanda si în Bulgaria si în Grecia si în Serbia. Deci stau aici si vad slujba de la Ierusalim! Vezi ca-i posibil acum? Dumnezeu stia de mai înainte cât are sa se înmulteasca mintea, adica stiinta.Ca Daniil Proorocul a spus la capitolul doi: În vremea de apoi se va înmulti mintea foarte, si se vor întelepti oamenii si vor zbura prin vazduh si vor înconjura lumea. Toate câte le vezi acum, Biblia le-a spus cu mii de ani înainte.Vezi Proorocul Isaia, care traieste cu 850 de ani înainte de venirea Domnului, la capitolul 60 întreaba de avioane, ca el le vedea acum 2800 de ani: Doamne, ce sunt acestea care zboara si se întrec cu norii; si zboara ca porumbeii spre porumbarele lor si de huietul aripilor lor se tulbura vazduhul? (Isaia 60, 8).Ai auzit? Cu 2800 de ani înainte a spus de avioane. Ce-a zis? "Ca zboara ca porumbeii spre porumbarele lor". Ca ei nu zboara, decât de la un aerodrom la altul, ca sa alimenteze.Dar si Proorocul Ieremia a vazut masinile astea fara cai, care le vedeti acum ca alearga pe drum. Si întreaba pe Dumnezeu: Doamne, ce sunt acestea, care huruie pe drum si întrec carele oamenilor?Vezi, ca spune de bomba cu neutroni la Apocalipsa: Iata au iesit de la fata Mielului niste lacuste si acestea aveau putere mare de vatamat în cozile lor. Si am auzit un glas de la tronul Mielului: Nu vatamati iarba pamântului, nici copacii, nici florile, nici toate cerealele lumii, numai pe oameni sa-i vatamati cinci luni de zile. Razboiul neutronic. Bomba cu neutroni îti lasa pomii înfloriti.Eu am la marturisire pe cel mai mare profesor de fizica atomica din Bucuresti.- Domnule, zic, ce rau poate face aceasta bomba?- Aceasta distruge numai viata, si-ti lasa orasul complet. Ca ce folos daca l-ar distruge? Ei ce sa mai câstige când vin sa ocupe? Au nevoie sa ucida pe oameni, ca sa ocupe orase si toate bunurile lumii.- Dar daca eu sunt închis într-o casa de fier si bomba cu neutroni explodeaza afara, ce poate sa-mi faca, daca zici ca nu distruge materia? Eu nu sunt în siguranta?- Dumneata daca ai avea o casa de fier fara usa, cu peretii de zece metri grosime în jur si te-ai bagat acolo, neutronii rapizi nu sunt împiedicati de fier sa treaca. Trec prin fier si vin la dumneata si-ti distrug numai viata.Am grait cu dânsul. Sotia lui este mare bibliotecara la cartile de limbi vechi. Un om credincios!Asa ne-a spus Dumnezeu, ca acestea sunt scrise la Apocalipsa. Nu vor vatama copacii, nici florile, nici sadurile, nici ierburile, ci numai pe oameni cinci luni de zile. Atât o sa dureze razboiul neutronic. Cinci luni de zile n-ai sa te poti pazi nici în casa, nici în beci, nici în apa, nicaieri, nicaieri. Unde te-a ajuns… Tot ce-i viu distruge. Asta-i bomba cu neutroni.Toate-s scrise, fratii mei. Si Mântuitorul a spus: Cerul si pamântul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece (Matei 24, 35). Da. Noi suntem cei de pe urma!…

SFATURI ORTODOXE CU PARINTELE CLEOPA





DREAPTA CREDINTA



Sa stiti ca radacina si viata poporului nostru, inaintea lui Dumnezeu, este credinta cea dreapta in Hristos, adica Ortodoxia. Noi ne-am increstinat de aproape doua mii de ani, din timpul Sfantului Apostol Andrei.Colonistii romani, carora le-au predicat Sfintii Apostoli Petru si Pavel la Roma si cei din Grecia, cand au venit aici cu legiunile romane, au adus credinta ortodoxa. Eram daci pe atunci; stramosii nostri dacii si romanii, de la care am ramas noi romanii. De atunci, de cand am primit sfanta si dreapta credinta in Dumnezeu, poporul nostru a avut viata. Pana atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viata poporului roman este dreapta credinta in Iisus Hristos. Bagati de seama ! Ca popor crestin de doua mii de ani de cand suntem noi, am avut toata administratia noastra si toata traditia noastra sfanta. Sa tinem cu tarie la credinta Ortodoxa.Ati vazut dumneavoastra, de la primii voievozi crestini ai romanilor, de cand sunt cele trei Tari Romane, Moldova, Muntenia si Ardealul, toti au fost crestini ortodocsi.Ati vazut pe Mihai Viteazul ? Mama lui a fost calugarita. Du-te la Manastirea Cozia si vei vedea langa Mircea cel Batran, care a intemeiat aceasta manastire ca-i inmormantata acolo, o lespede de piatra pe care scrie : " Aici odihneste Monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul ". Ai auzit ? El domn peste trei principate si mama lui calugarita. Apoi si Stefan cel Mare. Du-te la Manastirea Probota, unde este ingropat Petru Rares, facuta de el. Vei vedea langa dansul scris : " Aici odihneste roaba lui Dumnezeu, Monahia Maria Oltea, mama lui Stefan cel Mare ". Ei domni si mamele lor calugarite ! Vedeti voi cata unire era intre credinta si conducere atunci ? Cel ce conducea tara avea mama calugarita si frate calugar. Asa trebuie sa murim !Au cunoscut ca totul este desertaciune. Da, erau adevarati domni. Oricat ar fi, viata asta este umbra si vis ! Este o scurta trecere ! Dar eu cand mor, ma duc la o viata care nu are sfarsit. Cine are sa se roage pentru mine ? Asa cugetau inaintasii.Ai vazut ca toti isi faceau cate o manastire si mormant in manastire ? Fericiti si de trei ori fericiti au fost domnii nostri ortodocsi : Stefan cel Mare si Sfant, la Putna; Ieremia Movila si Gheorghe Movila, la Sucevita; Petru Rares, la Probota; Lapusneanu, la Slatina; Alexandru cel Bun, la Bistrita; Mircea cel Batran, la Cozia. Ai auzit unde era inima lor ? Unde este inima ta, acolo va fi si comoara ta. Pentru aceea au facut ei manastiri, ca sa fie pomeniti sute de ani la Sfanta Liturghie.Stefan cel Mare n-a fost baptist ! Mircea cel Batran n-a fost evanghelist sau adventist ! Alexandru cel Bun n-a fost martorul lui Iehova; nebunii astia care au iesit acum. Nici o secta nu exista in tara noastra pe atunci. Acestia vin din strainatate, platiti de masoni, sa ne strice dreapta credinta si originea noastra si radacina noastra de popor ortodox.Ce spune Sfantul Efrem Sirul ? " Cu omul eretic sa nu vorbesti, in casa sa nu-l primesti, la masa sa nu stai cu dansul, buna ziua sa nu-i dai ". Acestia sunt inaintemergatorii lui Antihrist. ca Mantuitorul a spus la Efeseni, prin Apostolul Pavel : Biserica este Trupul lui Hristos, iar cap al Bisericii este Hristos. Fiecare sectar care s-a despartit de Biserica, s-a despartit de Hristos. Este om al satanei.Evanghelia spune : In vremea de apoi vor iesi hristosi mincinosi si pe multi vor insela. Paziti-va de sectari, care dau brosuri prin trenuri, prin gari si prin cutiile de posta si unde vad oameni, dau gratuit otrava lor. cand vei vedea o carte ca nu are aprobarea Sfantului Sinod si nu are cruce pe ea, da-o pe foc, chiar Biblie daca este ! Daca-i sectara si scrie sa nu va mai inchinati la icoane, da-o pe foc ! Nici un pacat nu ai ! Aceasta este otrava semanata de inaintemergatorii lui Antihrist. Toate sunt otrava.Sa tineti credinta pe care ati supt-o de la piepturile maicilor voastre ! Sa tineti credinta pe care o avem de doua mii de ani ! Nu va luati dupa slugile satanei, care vin din Apus cu milioane de dolari. Ei cumpara pe cei prosti si nelamuriti in credinta, sa rupa unitatea si sufletul poporului roman si vor sa faca cele mai mari erezii si nebunii in tara asta.Paziti-va de nebunii acestia ! Au case de rugaciuni, dar acolo-i casa satanei. Unde nu sunt preoti si arhierei, nu este Hristos. Ca Mantuitorul a spus asa la Apostoli : Luati Duh Sfant ! Carora le veti ierta pacatele, iertate vor fi. Iar carora le veti tine, tinute vor fi.Nu la sectari le-a spus acestea, ci la Apostoli, la episcopi si la preoti. Caci Apostolii, prin punerea mainilor si prin succesiunea apostolica, au dat darul Duhului Sfant la toti preotii din lume, prin hirotonii.Deci, bagati de seama, ca sectarii nu au ierarhie canonica; n-au pe Duhul Sfant in ei; n-au cele sapte Sfinte Taie, nu cinstesc pe maica Domnului si Sfanta Cruce si nu au mantuire. Auzi ce spune Apostolul Pavel ? Luati aminte de voi si de turma voastra, intru care v-a pus pe voi Duhul Sfant pastori, zice la preoti si la arhierei.Celor doisprezece Apostoli, pe care i-a ales Hristos, cand S-a inaltat la cer, le-a spus : Stati in Ierusalim pana va veti imbraca cu putere de sus !Si la Duminica Mare, dupa zece zile, a venit peste ei Duhul Sfant de sus, in chip de limbi de foc. Pe urma, vorbeau toate limbile de sub cer. Si dupa ce i-a imbracat cu putere de sus, i-a trimis, zicand : Mergand, propovaduiti Evanghelia la toata lumea, botezandu-i pe ei in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cine nu, se va osandi. Deci, Biserica lui Hristos are ierarhie canonica, Duhul Sfant este in Biserica si cap al Bisericii este Hristos. Toti sectarii care s-au rupt de Hristos si nu merg la Biserica, sunt fiii lui Antihrist si inaintemergatorii satanei. Sa nu va luati dupa ei ! Sa nu spuneti ca nu v-am aratat adevarul !Sa tinem credinta noastra pe care au tinut-o toti voievozii nostri si toti protoparintii nostri si toti romanii cei adevarati. Daca vrei sa fii fiu adevarat al lui Hristos si al Tarii Romanesti, sa tii credinta cea dreapta, ortodoxa, care o tinem de doua mii de ani. Daca nu, nu esti fiu al lui Hristos si al Bisericii, si esti strain de neamul romanesc. Nu poti fi cetatean crestin si roman, daca nu ai dreapta credinta in Hristos. Esti strain. Nu esti fiu al tarii. Ca fiu adevarat al Romaniei este cel care-i ortodox, pentru ca Biserica Ortodoxa predomina in tara noastra de doua mii de ani. Iar pe cei care-s sectari sa nu-i primim in casele noastre.Iar cei care au confesiuni aprobate de stat, cum sunt catolicii si lipovenii, treaba lor. Aceia sunt cu credinta lor. Dar acestia care s-au rupt din Biserica Ortodoxa si s-au facut sectari, nu sunt fii adevarati ai tarii noastre, nici ai Bisericii, ci sunt inaintemergatori ai satanei. Asa sa stiti. Sunt prooroci mincinosi care vor sa va rupa credinta si sa duca la pierzare, poporul nostru bland. Tineti dreapta credinta si nu ascultati de ei!Tara noastra romaneasca a fost ortodoxa dintotdeaunua si trebuie sa tina linia Ortodoxiei. Ortodocsi ne-am nascut de la origine, de la colonizarea Daciei, ortodocsi am trait timp de doua mii de ani si ortodocsi trebuie sa stam pana la moarte. Asta este adevarata credinta ortodoxa a Romaniei. Nu primiti nimic din afara, ca toti vor sa ne strice unitatea neamului, a credintei si a Bisericii. Toti acestia sunt vrajmasii Crucii lui Hristos.
Noi, dintru începutul plămădirii acestui neam, aşa ne ştim, români şi creştini ortodocşi. Aşa ne-am născut şi avem datoria să păstrăm curat şi deplin ce am moştenit de la străbuni, ca de la Dumnezeu. Dar noi, obşte ortodoxă română, să nu uităm niciodată evlavia, râvna şi jertfa domnitorilor, strămoşilor şi părinţilor noştri, cu care ei au apărat de-a lungul aproape a două mii de ani, patria şi această credinţă care le-au fost date drept sfântă moştenire de la Domnul nostru Iisus Hristos, prin Duhul Sfânt în Biserica Sa dreptmăritoare.
Nu vrem să stricăm liniştea nimănui în cele ale conştiinţei, dar nici nu vrem a ne depărta şi a părăsi moştenirea străbună în care noi simţim că stă unitatea adâncă a neamului nostru.
Pentru noi, patria şi ortodoxia sunt "grădina Raiului" dată nouă de Dumnezeu să "lucrăm în ea şi să o păzim" (Facere 2,15) cu sfinţenie.
Să ştiţi că nu toată credinţa în Dumnezeu este bună. Auzi ce spune marele Apostol Pavel: Fiule Timotei, sfătuieşte pe creştini să fie sănătoşi în credinţă. Poate să creadă cineva în Dumnezeu şi credinţa lui să nu-i aducă nici un folos, dacă nu crede cum mărturiseşte Biserica, adică credinţa adevarată Ortodoxă. Şi dracii cred în Dumnezeu! Nu spune Apostolul Iacob (cap. 2,19) că şi demonii cred şi se cutremură? Dar la ce le foloseşte diavolilor credinţa, dacă ei nu fac voia lui Dumnezeu?
Primul fel de credinţă este credinţa dreaptă, adică ortodoxă, singura care este lucrătoare şi mântuitoare.
Apoi este credinţa schismatică. Schismatici sunt acei cu stilul vechi de la noi. Ei au credinţa ortodoxă, exact ca noi, dar fiindcă nu ascultă de Biserică, se numesc dezbinaţi de Biserică. Sunt afurisiţi de Biserică, până vin şi se întorc înapoi, să asculte de Sfântul Sinod.
Credinţa schismatică este şi credinţa catolică, care înseamnă universală, dar nu mai este dreaptă, adică ortodoxă, căci au schimbat unele dogme stabilite de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi la cele şapte Sinoade Ecumenice. Din această cauza ei s-au rupt de credinţa şi de crezul ortodox şi cred în Papa.
Apoi este credinţa eretică. Şi sectarii cred, dar asta este credinţă eretică. Dacă cineva strâmbă credinţa ortodoxă, ea nu mai este dreaptă şi nu-i plăcută lui Dumnezeu. Că marele Apostol Pavel spune aşa: Pace peste cei ce vor umbla cu dreptarul acesta - adică cu dreapta credinţă -, şi peste toţi aleşii lui Dumnezeu. Şi iar zice: Fiule Timotei ,luptă-te ca un bun ostaş al lui Iisus Hristos, că cine nu se luptă după lege, nu se încununează (2 Timotei 2, 5).
Deci este o luptă şi o credinţă lucrătoare, când se face după legea lui Dumnezeu. Aceasta este credinţa dreaptă. Iar dacă nu-i credinţa dreaptă, aceea este credinţă eretică sau schismatică sau strâmbă, adică cu abatere de la dreapta credinţă ortodoxă.
Protestanţii zic "Sola Fide", mântuirea numai prin credinţă. Omul se mântuieşte numai prin credinţă, fără fapte, zic ei. Oare nu auzi ce spune Apostolul Iacob? Credinţa fără fapte este moartă (cap. 2, 20) precum şi faptele fără credinţă. Deci credinţa care nu este unită cu faptele bune nu este mântuitoare; căci şi diavolii cred, dar nu fac voia lui Dumnezeu.
Aţi auzit ce spune marele Apostol Pavel? Acea credinţă este mântuitoare, care se lucrează prin dragoste. Credinţă cunoscătoare au şi dracii, iar credinţa lucrătoare o au numai creştinii cei buni. Credinţa care este împodobită şi îmbrăcată cu fapte bune este credinţă lucrătoare, care aduce mântuire sufletului. Numai credinţa care se lucrează prin dragoste, numită credinţă ortodoxă lucrătoare, îl poate mântui pe om.
Deci, să nu vă înşelaţi cu ideile sectarilor, care vin din sânul Bisericii Protestante, care zic că numai credinţa, adică "Sola Fide", ajunge pentru mântuire, şi ca pot să-şi facă de cap, că n-au nevoie de sfat. Sau "Sola Graţia", care înseamnă mântuirea prin har. Nu este adevărat!
A zis Apostolul: În dar suntem mântuiţi? Da. Dar acelaşi apostol care a spus aceasta, a spus şi: Toţi vom sta în faţa divanului lui Iisus Hristos, ca să luăm fiecare după cum a lucrat, după faptele lui. Ai auzit că cere fapte?
Şi Mântuitorul spune în Evanghelie: Când va şedea Fiul Omului pe scaunul slavei Sale... şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui; şi în psalmul 61 zice: Că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui. Auzi ce le spune lor Hristos? Toată fapta bună sau rea, o va trage Dumnezeu la judecată. Şi în multe părţi ale Scripturii veţi găsi aceasta. Deci, numai credinţa dreaptă este mântuitoare, dacă este unită cu faptele.
Auzi ce spune Sfântul Apostol Iacob: Dacă ar veni cineva la voi şi ar fi goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele şi v-ar cere ajutor, şi le-ai zice: Du-te, frate! Mergi în pace! Dumnezeu să te hrănească; Dumnezeu să te facă sănătos, Dumnezeu să te primească, dar nu i-ai dat nimic, care ar fi folosul? (Iacob 2, 14-17). Ferească Dumnezeu! Dumnezeu putea să-l miluiască fără să-l trimită la tine. Dar l-a trimis la tine să vadă dragostea ta; să vadă credinţa ta; că tu vrei să-l ajuţi, să-l hrăneşti, să-l primeşti ca pe un străin în casa ta şi să-l adăpi.
Deci, credinţa ortodoxă unită cu fapta bună este credinţa mântuitoare. Iar acea credinţă în care nu-ţi pasă de durerea aproapelui tău, este credinţa stearpă, nelucrătoare şi nu aduce mântuire, căci credinţa fără fapte este moartă.
Credinţa mozaică, este credinţa evreilor primită prin proorocul Moise. Ei nu cred în Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, refuzând Legea cea Nouă adusă de El şi de aceea prigonesc pe creştini.
Altă credinţă este credinţa păgână, a celor ce nu cred în adevăratul Dumnezeu. Cele mai mari religii păgâne sunt: mahomedanismul, budismul, brahmanismul, parsismul, hinduismul, şintoismul etc. Ei se închină la alţi Dumnezei, care sunt idoli sau diavoli. Ce zice psalmistul David? Idolii păgânilor sunt argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti; gură au şi nu vor grăi . .. şi celelalte. Deci, cine crede în alţi dumnezei şi nu se închină Dumnezeului Celui în Treime, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Dumnezeu care a făcut cerul şi pământul, acela are credinţă păgână.
Credinţa creştină poate fi uneori superstiţioasă, alteori fanatică. Oamenii care cred în vrăjitorii, în descântece, în vise, în vedenii şi alte năluciri, aceştia sunt oameni superstiţioşi şi au credinţa bolnavă sau stricată.
N-ai văzut ce spune Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, la capitolul 34? Precum este cel ce aleargă dupaăvânt şi vrea să prindă umbra sa, aşa este omul care crede în vise. Că pe multţ visele i-au înşelat sş au căzut cei care au nădăjduit în vise. Cel ce crede în vise este asemenea celui ce merge la vrăjitori.
Dar ce este credinţa fanatică? Credinţa care nu are la bază dreapta socoteală. Are un elan în toate: posteşte prea mult, se nevoieşte prea mult, o ia straşnic cu postul, cu milostenia, cu lepădarea de sine, cu metaniile şi n-are un bilanţ, n-are o dreaptă socoteală. Vorba proverbului: "N-o lua lată, că rămâne negrăpată!"
Credinţa fanatică ştii cum este? Cum ai încărca o maşină cu fel de fel de bunătăţi şi pe urmă i-ai da drumul la o vale mare fără frână. Se duce şi unde ajunge, se răstoarnă. Gata! Aşa-i credinţa fanatică.
Nu aşa! Toată fapta bună trebuie s-o conducă dreapta credinţă în Iisus Hristos şi dreapta socoteală sau cumpăna dreaptă. Dumnezeiasca Scriptură zice: "Nu te abate nici la dreapta nici la stânga. Calea de mijloc este cale împărătească". Deci, este o credinţă care nu are echilibru, o credinţă fără dreapta socoteală se numeşte fanatică. O ia într-o parte şi mai încolo se răstoarnă.
Părintele Cleopa

luni, 15 iunie 2009

POSTUL SFINTILOR APOSTOLI PETRU SI PAVEL






Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel a fost asezat de Biserica in cinstea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, precum si a celorlalti apostoli. "Acest post e un prilej de inaltare a sufletului. Are legatura cu Pastele si cu Pogorarea Duhului Sfant, sarbatori cu data schimbatoare. De aceea nu incepe la data sorocita, ci tine cand mai mult, cand mai putin. Lasam sec insa totdeauna in Duminica Tuturor Sfintilor, seara, si postim pana la 29 iunie, ziua Sfintilor Apostoli, care daca va cadea miercurea sau vinerea, nu mancam de dulce. In acest post nu mancam carne, oua si branza. Lunea, miercurea si vinerea nu mancam untdelemn si nu bem vin. Martea si joia este dezlegare la untdelemn si la vin", se arata in "Sfaturile Ortodoxe". Aceeasi sursa mentioneaza ca se mananca peste la data de 24 iunie cand se sarbatoreste "Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul" - chiar daca ar cadea miercurea sau vinerea. In popor se spune ca acest post se tine pentru sanatate la oameni si vite de aparare de foamete si grindina.
Sfantul Apostol Petru era pescar din Betsaida, la Marea Galileii, si se chema Simon, inainte de a se intalni cu Domnul. Era frate cu Sfantul Apostol Andrei, "Cel intai chemat" la slujirea credintei. Era cel mai varstnic dintre cei doisprezece ucenici si, deseori, vorbea in numele Apostolilor, rugand pe Invatatorul sa le talcuiasca intelesul tainelor credintei. Era o fire infocata, cinstita si plina de rodire pentru Hristos si gata, oricand, la uitarea de sine. Cu toata dragostea pentru Iisus Hristos, nu si-a putut invinge slabiciunea, lepadandu-se de trei ori de Domnul sau, tocmai cand Acesta era batjocorit si purtat de la Ana la Caiafa. Dar, cu multe lacrimi si cu mult zbucium, a ispasit el intreita lui lepadare de Domnul, iar, la cea de a treia aratare a Domnului Inviat, ucenicilor Sai, Petru redobandeste vrednicia de Apostol, marturisind de trei ori dragostea lui catre Mantuitorul.
Dupa Inaltarea la cer a Domnului si dupa pogorarea Duhului Sfant, a inceput stradania, cea fara odihna, pentru raspandirea credintei si, ca si ceilalti Apostoli, Sfantul Petru nu a precupetit nici o osteneala pentru implinirea poruncii Mantuitorului, de a vesti adevarul mantuirii. La anul 67, in ziua de 29 iunie, Sfantul Petru a indurat moarte de Mucenic, in vremea prigoanei impotriva crestinilor, dezlantuita de crudul imparat Nero. Pe colina Vaticanului, acolo unde astazi se inalta stralucita basilica ce-i poarta numele, el a fost rastignit.
Sfantul Apostol Pavel a fost barbat invatat, fariseu si rabin in religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel si cunoscator al intregii invataturi din vremea sa. Se numea Saul inainte de a veni la credinta. Pavel a prigonit cumplit pe cei ce marturiseau credinta in Hristos si propovaduiau Invierea Lui. Pe cand calatorea spre cetatea Damascului, spre a prinde pe crestinii de acolo, Saul a vazut pe Domnul, Care i S-a aratat in chip minunat, si a crezut in El, lepadand ratacirea in care traise pana atunci. Din clipa aceea, Saul s-a dovedit un neinfricat propovaduitor al credintei crestine si, sub noul nume de Pavel, a fost unul din cei mai mari Apostoli ai lui Hristos. Si Sfantul Apostol Pavel a murit ca un mucenic, taindu-i-se capul cu sabia, in aceeasi zi cu Sfantul Petru. (D.M.)
SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL SUNT SARBATORITI PE DATA DE 29 IUNIE !

vineri, 12 iunie 2009

POZE DE SUFLET

SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL

POZE DE SUFLET


POZE DE SUFLET

BOTEZUL DOMNULUI



POZE DE SUFLET


Icoana Ortodoxa, adevar al invataturii despre Hristos

POZE DE SUFLET




SFANTUL NICOLAE

POZE DE SUFLET

SFANTUL NICOLAE

POZE DE SUFLET

CUVIOASA PARASCHEVA








MAICA DOMNULUI

joi, 28 mai 2009

INALTAREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS


BISERICA SARBATORESTE la 40 de zile dupa Înviere, Înaltarea la cer, ultimul eveniment din activitatea activitatea pamânteasca a Domnului. Nasterea si Înaltarea sunt cele doua punti care leaga creatura de Creator, pamântul cu cerul, care împaca pe credincios cu Dumnezeu. Cele doua evenimente alcatuiesc axa crestinismului si calea de lumina pe care trebuie s-o si marturisim pe Hristos, ca Domnul si Stapânul lumii.
Sfintele Evanghelii descriu simplu evenimentul Înaltarii Domnului. Iisus a adunat pe ucenicii sai în Betania, pe vârful unui munte numit al Maslinilor. Timp de 40 de zile, de la Sfintele Pasti, Iisus se aratase de mai multe ori Apostolilor Sai si îi convinsese de realitatea Învierii Sale. Acum i-a încredintat ca El este cu adevarat, cerându-le sa verifice cu simturile, ca nu vad o naluca si mâncând “o bucata de peste fript si o parte dintr’un fagure de miere” (Lc. 24, 42) si adaugând: “Si iata Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu; voi, însa, sedeti în cetatea Ierusalimului, pâna ce va veti îmbraca cu putere de sus” (v. 49). Sfântul Evanghelist Matei este si mai precis privind trimiterea Apostolilor la propovaduire : “Iar cei 11 ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus. Si vazându-l, I s’au închinat, ei, care se îndoisera. Si apropiindu-se de Iisus, le-a vorbit zicând : ‘Datu-mi-s’a toata puterea în cer si pe pamânt. Drept aceea, mergând, învatati toate neamurile, botezându-le în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh’” (Mt. 28, 16-19).
Cartea Faptele Apostolilor adauga faptul ca pe când Iisus se înalta la cer, doi barbati îmbracati în haine stralucitoare au stat lânga apostoli si le-a zis : “Barbati galileeni, de ce stati si priviti la cer? Acest Iisus care s’a înaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum l-ati vazut mergând la cer” (F. A. 1, 11).
Acestea zicând, Domnul s’a înaltat la ceruri, tinând mâinile întinse peste ei, ca o ultima binecuvântare, iar un nor venind L-a ascuns de ochii lor. Desi prin Înaltarea Domnului, activitatea Sa pamânteasca lua sfârsit, Iisus a spus Apostolilor chiar în momentul Înaltarii : “Iata, Eu sunt cu voi pâna la sfârsitul veacurilor” (Mt. 28, 20), adica cu noi, toti cei botezati în numele Lui. El s’a înaltat pentru a trimite în lume pe Sfântul Duh, asa cum promisese : “Voi ruga pe Tatal sa va trimeata un alt Mângâitor ca sa fie cu voi în veac” (In. 14, 16)… care “va va aduce aminte de toate câte v-a spus” (v. 26). Acest lucru se va întâmpla zece zile mai târziu, de Rusalii sau Cincizecime, când, prin pogorîrea Sfântului Duh peste Sfintii Apostoli, acestia s’au transformat din oameni timizi si simpli în misionari îndrazneti si priceputi care au raspândit cuvântul Evangheliei în toata lumea.

Înaltarea Domnului ne întareste credinta ca Iisus va reveni iarasi, în glorie, asa cum au spus cei doi îngeri, asa cum L-au vazut Sfintii Apostoli înaltându-se si, apoi acoperit de nor; este norul din care a vorbit Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai, este norul care a învaluit pe Iisus si pe cei trei ucenici pe Muntele Toborului; este norul pe care va veni Dumnezeu pentru marirea Sa sa judece vii si mortii la sfârsitul veacurilor.

miercuri, 20 mai 2009

SFINTII IMPARATI CONSTANTIN SI ELENA







Acest mare între împäraţi, fericitul şi pururea pomenitul Constantin, a fost fiu al lui Constanţiu, care se numea Clor, şi al cinstitei Elena. Constanţiu a fost nepot de fiică lui Claudiu cel ce a împărăţit în Roma mai înainte de împărăţia lui Diocleţian şi a lui Carin. Acest Constanţiu, după ce a fost primit de Diocleţian şi de Maxenţiu Erculiu ca să fie părtaş al împărăţiei lor, când Maximian Galeriu dimpreună cu alţi prigonitori, cu tărie ridicaseră prigonire asupra tuturor creştinilor, el singur întrebuinţând blândeţea şi mila, mai vârtos pe cei ce se luptau pentru credinţa lui Hristos îi întrebuinţa sfetnici şi părtaşi ai slujbelor împărăteşti. Învăţând el buna cinstire pe Constantin fiul său cel iubit, care după acestea s-a numit întâiul împărat al creştinilor, l-a lăsat moştenitor al împărăţiei sale, în insulele Britaniei. După ce Constantin a fost înştiinţat de lucrurile necinstite, desfrânate, pierzătoare şi proaste, pe care le făcea în Roma, Maxenţiu, fiul lui Erculiu, şi îndemnat de dumnezeiasca râvnă şi chemând pe Hristos împreună oştilor, a pogorât împotriva lui Maxenţiu. Deci, văzând Dumnezeu curăţenia sufletului lui i s-a arătat mai întâi în somn, după aceea în amiaza zilei, închipuind semnul Crucii scris cu stele: , l-a arătat lui şi celor ce erau vrednici. Deci, îndrăznind în chipul cinstitei Cruci şi făcând cu aur semnul Crucii pe arme, a mers la Roma, şi pe însuşi pierzătorul Maxenţiu l-a aruncat în râul Tibon, înecându-l lângă podul Milvia, şi aşa a izbăvit pe cetăţenii Romei de tirania acestuia. Atunci marele Constantin, pornindu-se de la cetatea romanilor şi mergând pe cale voia să zidească o cetate pe numele său în Ilion, unde se zice că a avut loc războiul Troienilor cu elinii; însă a fost oprit prin dumnezeiasca înştiinţare şi i s-a poruncit de la Dumnezeu ca mai de grabă în Bizanţ să-şi zidească cetatea. Deci, urmând voii celei dumnezeieşti, a zidit această de Dumnezeu păzită cetate pe numele său, pe care a şi adus-o lui Dumnezeu ca pe o pârgă a credinţei sale. Şi deoarece căuta scumpătatea credinţei celei din vremea noastră, a adunat în Niceea arhierei din toate părţile, prin care s-a propovăduit credinţa ortodoxă, şi Fiul a fost recunoscut deofiinţă cu Tatăl, iar Arie şi cei împreună cu el au fost daţi anatemei, dimpreună cu hula lor. A trimis încă şi pe maica sa Elena la Ierusalim pentru căutarea cinstitului lemn pe care a fost pironit cu trupul Hristos, Dumnezeul nostru; apoi, aceste părţi de lemn sfânt au fost mutate, adică o parte a fost aşezată chiar în Ierusalim, iar cealaltă parte a adus-o în împărăteasca cetate.
Împărăteasa Elena, după ce a ajuns la Constantinopol, şi-a săvârşit viaţa; iar marele Constantin, împodobind cetatea cu înnoiri şi cu prăznuiri, şi puţin ceva trecând peste patruzeci şi doi de ani ai împărăţiei sale, şi începând războiul cu perşii, şi în oarecare sat lângă Nicomidia fiind, s-a mutat către Domnul, şi a fost adus în cetatea sa, unde a fost primit cu evlavie şi cu prea încuviinţate întâmpinări, a fost aşezat în biserica sfinţilor apostoli. Şi a împărăţit în Roma cea Nouă în anul de la zidirea lumii, cinci mii opt sute optsprezece; iar de la venirea cea în trup a Mântuitorului nostru Dumnezeu trei sute treizeci şi şapte, fiind al treizeci şi doilea împărat de la August.Şi se săvârşeşte pomenirea lui în preasfânta biserică cea mare, în biserica sfinţii apostoli, şi în dumnezeiasca biserica sa, în Mânăstirea Chinsterna lui Vis, unde mergând patriarhul împreună cu împăratul şi cu suita sa cu litanfe, săvârşesc aducerea dumnezeieştilor Taine.

SFINTII IMPARATI CONSTANTIN SI ELENA SUNT SARBATORITI PE DATA DE 21 MAI.

luni, 27 aprilie 2009

RUGACIUNE CATRE SFANTUL PROOROC ILIE IN VREME DE SECETA



Sfantul Ilie era fiul unui preot al Legii vechi, care locuia in cetatea Tesve, din Galaad, Israel, situata dincolo de Iordan; de aici si numele proorocului, Ilie Tesviteanul. Acesta a trait cu peste opt sute de ani inainte de intruparea Mantuitorului, pe vremea regelui Ahab. Ahab era casatorit cu o printesa feniciana, Isabela din Sidon, femeie de alt neam si inchinatoare zeului fenicienilor, Baal. Ea il indemna pe rege sa paraseasca credinta in Dumnezeul cel adevarat, si sa se inchine lui Baal, el si tot poporul. Regele, pretuind mai mult voia sotiei, decat mantuirea sufletului, a parasit credinta adevarata si a poruncit ca si poporul sa jertfeasca idolului Baal.La porunca lui Dumnezeu, proorocul Ilie a mers la curte si l-a mustrat pe rege pentru ratacirea lui. Vazand ca este de neinduplecat, i-a proorocit ca tara va fi pedepsita printr-o foamete ce va dura trei ani si jumatate. Pentru a nu fi omorat de catre rege, Proorocul s-a ascuns in Fenicia.
Proorocul Ilie n-a cunoscut moartea, fiind ridicat la ceruri intr-un vartej de flacari si intr-un car de foc. Sfanta Scriptura si Traditia Bisericii ne spun ca Sfantul Ilie va reveni pe pamant, la sfarsitul veacurilor, ca Inainte Mergator, la cea de a doua venire a lui Hristos.

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL ŞI SLĂVITUL AL LUI DUMNEZEU PROOROC ILIE

Preamărite şi preaminunate proorocule al lui Dumuezeu, Ilie, care ai luminat pe pământ cu viaţa ta îngerească, cu râvna ta fierbinte către Dumnezeu Atotţiitorul, cu semnele şi cu minunile tale, şi cu marea lui Dumnezeu bunăvoinţă faţă de tine, fiind ridicat la cer cu trupul într-un car de foc; învrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului, în timpul schimbării Lui la faţă, acum sălăşluind în locaşurile Raiului şi stând în faţa tronului Împăratului ceresc, auzi-ne pe noi păcătoşii şi nevrednicii, care în ceasul acesta stăm în faţa Sfintei tale icoane, şi cu umilinţă alergăm către mijlocirea ta. Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, să ne dea nouă duhul pocăinţei, al izbăvirii de păcate şi cu atotputernica Sa bunăvoinţă să ne ajute să ne depărtăm din calea păcatului, îndrumându-ne spre tot lucrul bun; ca să ne întărească în lupta împotriva poftelor şi a patimilor noastre, sădind în inimile noastre duhul smereniei, al blândeţii, duhul iubirii de aproapele nostru, al bunătăţii, al răbdarii, al înţelepciunii, al râvnei pentru cuvântul lui Dumnezeu şi al izbăvirii aproapelui. Nimiceşte prin rugăciunile tale, proorocule, năravurile cele rele ale lumii, ce întinează neamul creştinesc prin necinstirea credinţei dreptslăvitoare, faţă de rânduielile Sfintei Biserici, a poruncilor Domnului, prin necinstirea părinţilor şi a stăpânitorilor ce ne stăpânesc, aruncând astfel lumea în bezna necinstei, a desfrâului şi a pierzaniei.
Departează de la noi, preamărite proorocule, prin mijlocirea ta către Domnul, dreapta mânie a lui Dumnezeu; apără oraşele, satele şi ţara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli şi răni aducătoare de moarte, de neînţelegeri între fraţi, de năvălirea asupra noastră a altor neamuri şi de războiul cel dintre noi. Prin rugăciunile tale, preamărite, întăreşte poporul nostru binecredincios şi ajută-l în toate faptele lui bune. Mijloceşte, proorocule al lui Dumnezeu, păstoriţilor noştri râvnă fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a păstoriţilor, înţelepciune în purtare şi învăţătură, cucernicie şi tărie în ispite; judecătorilor dăruieşte-le nepărtinire şi lepădare de pofta câştigurilor, dreptate şi milă faţă de cei obijduiţi; tuturor cârmuitorilor purtare de grijă faţă de supuşi, milă şi dreaptă judecată, iar dreptcredincioşilor supunere şi ascultare faţă de cârmuitori, cum şi îndeplinirea cu sârguinţă a tuturor îndatoririlor lor; ca astfel, în pace şi cucernicie, să petrecem veacul acesta. Să ne învrednicim de împărtăşirea bunătăţilor celor veşnice în Împăraţia lui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste şi închinăciune, împreună cu Tatal cel fără de început şi cu Preasfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL PROOROC ILIE LA VREME DE SECETĂ

Te cinstim pe tine proorocule al lui Dumnezeu, Ilie, căci pentru râvna ta întru mărirea Domnului Atotţiitorului, neputând răbda să vezi închinarea la idoli şi nelegiuirea fiilor lui Israel, l-ai înfruntat pe regele Ahab, călcătorul de lege şi pentru pedepsirea acestora prin rugăciune ai cerut de la Dumnezeu foamete de trei ani pe pământul lui Israel, spre a-l îndepărta de idolii netrebnici, pentru ca să se lase de fărădelegi şi de nedreptăţi, să se întoarcă spre unul Adevăratul Dumnezeu şi spre împlinirea Sfintelor Sale porunci. În timp de foamete, preaminunate, ai hrănit pe văduva din Sarepta, iar pe fiul ei cel mort, prin rugăciune l-ai înviat. După trecerea timpului de foamete proorocit, ai adunat pe Muntele Carmelului poporul israelit învechit în păcătoşenie şi lepădare de Dumnezeu şi prin rugăciune foc din cer ai dobândit peste jertfa ta, cu această minune întorcând pe Israel către Domnul. Pe proorocii cei mincinoşi ai lui Baal i-ai ruşinat, iar după aceea, prin rugăciune, cerul iarăşi l-ai deschis şi ploaie multă pe pământ ai dobândit, iar pe credincioşii din Israel i-ai umplut de bucurie. Către tine, preafericitul Domnului Ilie, cu umilinţă alergăm, noi păcătoşii şi smeriţii, chinuiţi de arşiţă şi secetă: Mărturisim că nu suntem vrednici de mila şi de harul lui Dumnezeu; mai curând suntem vrednici pe dreptate de ameninţarea aspră a mâniei Lui cu tot felul de rele boli, necazuri şi jale. Căci n-am umblat în frica de Dumnezeu, pe calea poruncilor Lui, ci în poftele desfrânării inimilor noastre, şi tot felul de greşeli fără de număr am săvârşit. Fărădelegile noastre ne-au întunecat mintea şi nu suntem vrednici a ne arăta în faţa Domnului şi a privi la cer. Mărturisim că şi noi ca şi vechiul Israel, ne-am îndepărtat de Domnul Dumnezeul nostru prin fărădelegile noastre, şi de nu ne închinăm lui Baal şi altor idoli netrebnici atunci prin robia patimilor şi prin poftele noastre slujim idolului; prin patima îmbuibării şi a poftelor slujim idolului lăcomiei şi al trufiei, idolului mândriei şi al îngâmfării şi mergem pe urmele împotrivirii faţă de Dumnezeu prin năravuri rele şi slujim duhului pierzător al veacului. Mărturisim, că pentru aceea s-a închis cerul şi s-a făcut ca arama, fiindcă s-au închis inimile noastre în faţa milei şi iubirii adevărate faţă de aproapele nostru. Pentru aceea pământul s-a uscat şi s-a făcut neroditor, fiindcă nu aducem Domnului nostru roadele faptelor bune. De aceea, nu ne dă ploaie şi rouă, fiindcă nu avem lacrimi de umilinţă şi rouă dătătoare de viaţă a cugetului către Dumnezeu. De aceea s-au vestejit toate bucatele şi toată iarba câmpului fiindcă s-a uscat în noi tot gândul cel bun. De aceea s-a întunecat văzduhul pentru că mintea noastră s-a întunecat de gânduri rele, iar inima noastră s-a întinat de poftele fărădelegii. Mărturisim că şi ţie, proorocul Domnului suntem nevrednici a ne ruga. Căci tu, om fiind, asemanându-te nouă prin patimi, cu viaţa ta asemenea îngerilor te-ai făcut şi ca unul fără trup ai fost înălţăt la cer; iar noi prin faptele şi gândurile noastre ruşinoase, sufletul nostru deopotrivă trupului l-am făcut. Tu prin post şi priveghere i-ai minunat pe îngeri şi pe oameni, iar noi ne-am făcut robi necumpătării şi poftelor. Tu râvneai la slava lui Dumnezeu, noi însă, ne depărtam de slăvirea Domnului şi Creatorului nostru şi ne ruşinam a mărturisi preamărit Numele Lui. Tu ai stârpit necinstea şi deprinderile rele, iar noi ne robim năravurilor lumii potrivnice Domnului mai vârtos decât poruncilor Lui şi a rânduielilor Bisericii. Şi câte păcate şi nedreptăţi n-am săvârşit noi păcătoşii! Prin păcatele noastre am istovit îndelunga răbdare a Domnului. Pentru toate acestea dreptul Judecător s-a mâniat pe noi şi în mânia Lui ne-a pedepsit. Deci, cu îndrăzneală mare faţă de Dumnezeu şi nădăjduind în iubirea ta faţă de neamul omenesc, cutezăm a te ruga, mărite proorocule. Milostiv fii faţă de noi nemernicii şi nevrednicii, roagă pe Atotbunul Dumnezeu să nu se mânie pe noi până în sfârşit, ca să ne piardă pentru fărădelegile noastre, ci să ne trimită pământului însetat ploaie îmbelşugată şi curată şi să ne dăruiască roadă bogată şi bunăîntocmirea văzduhului; mijloceşte mila Împăratului ceresc, dar nu pentru noi păcătoşii şi nevrednicii, ci pentru aleşii robii Lui care nu şi-au plecat genunchii în faţa lui Baal al lumii acesteia, pentru blândeţea şi curăţia copiilor, pentru dobitoacele cele necuvântătoare şi pentru păsările cerului, care îndură din pricina fărădelegilor noastre şi pier de foame, de arşiţă şi de sete. Dobândeşte pentru noi prin rugăciunile tale bine-plăcute lui Dumnezeu: duhul pocăinţei şi al smereniei, duhul blândeţii şi al înfrânării, al iubirii, al răbdării, al temerii de Dumnezeu şi al bunei cinstiri, ca astfel, întorcându-ne de la căile necinstei la calea cea dreaptă a faptelor bune, să umblăm în lumina poruncilor Domnului şi să ajungem la bunurile făgăduite nouă, binecuvântând pe Cel fără de început Dumnezeu-Tatăl, pe iubitorul de oameni Unul-Născut Fiul Său şi pe Sfinţitorul Duh Preasfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

SFANTUL PROOROC ILIE ESTE SARBATORIT PE DATA DE 20 IULIE



PARINTELE ARSENIE BOCA-PICTURA BISERICII DRAGANESCU
Vezi mai multe video Diverse

MARTURII DESPRE PARINTELE ARSENIE BOCA