DE BOBOTEAZA , FIREA APELOR SE SCHIMBA

De Boboteaza, firea apelor se schimba

Prin botezul in Iordan, Hristos a sfintit firea apelor de pretutindeni, lucru marturisit si in rugaciunile citite la Boboteaza: "Astazi firea apelor se sfinteste...". Astfel, se pune in lumina caracterul cosmic pe care l-a avut Botezul Domnului. Prin formula "astazi firea apelor se schimba", trebuie sa intelegem revenirea Duhului Sfant in sanul Creatiei. Prin caderea in pacat, omul Il pierduse pe Sfantul Duh, asa cum ne-a marturisit Sfantul Chiril al Alexandriei, si ramasese inchis in cadrul limitat al lumii create. Botezul Mantuitorului reprezinta momentul redeschiderii izvoarelor harului, care fusesera zavorate pentru om si pentru intreaga creatie. Deci, prin formula mentionata mai sus, nu trebuie sa intelegem ca harul lui Dumnezeu se pogoara in timpul slujbei de sfintire a apei peste toata apa care exista in diverse locuri, ci doar peste apa pregatita din timp pentru acest lucru.

Randuiala slujbei Agheasmei mari este atribuita Sfantului Sofronie, patriarh al Ierusalimului (+ 638). Rugaciunea de sfintire adresata Sfintei Treimi ne descopera ca apa sfintita este "izvor de nestricaciune, dar de sfintenie, dezlegare de pacate, vindecare de boli, diavolilor pieire, indepartarea puterilor potrivnice, plina de putere ingereasca".

Apele primordiale

Apa apare ca un element primar in crearea lumii. In Facere, organizarea cosmosului incepe prin separarea apelor (Fac. 1, 6-8), care da nastere cerului. Uscatul se naste si el prin sepa­rarea apelor care "s-au adunat la un loc" formand marea (9-10). Psalmul 23 marturiseste in acest sens: "Al Domnului este pamantul si plinirea lui; lumea si toti cei ce locuiesc in ea. Acesta pe mari l-a intemeiat pe el si pe rauri l-a asezat pe el". Sfantul Petru a dezvoltat aceasta imagine, asociind-o Cuvantului lui Dumnezeu: "Caci ei in chip voit uita aceasta, ca cerurile erau de demult si ca pamantul s-a inchegat, la cuvantul Domnului, din apa si prin apa" (II Petru 3, 5).

Apele cerului

In prima istorisire a creatiei se insista asupra distinctiei intre apele "de sub cer" si cele "de deasupra tariei". Sa nu uitam ca apa ploii este un element purificator impor­tant in traditia iudaica, in toate sinagogile se afla un sistem de canali­zare care aduna apa intr-un bazin, servind diverselor ritualuri de puri­ficare. Bazinul, sapat si modelat chiar in pamant, are o inaltime de 1,20 metri, continand in jur de 750 de litri de apa. Asadar apa "naturala" sau "vie", asa cum este numita in textele talmudice, provine din apa de ploaie.

Marea Rosie

Trecerea prin Marea Rosie a evreior este inteleasa de Sfintii Parinti ca fiind o tre­cere prin moarte. Dumnezeu trece poporul ales prin aceasta apa pentru a-i taia orice legatura cu existenta lui trecuta.

Apa vie a Duhului Sfant

In Noul Testament, evanghelistul Ioan insista pe asocierea apa - Duh Sfant in metafora apei vii, mai ales in istorisirea intalnirii lui Hristos cu femeia samarineanca la putul lui Iacob, unde Hristos vesteste "darul lui Dumnezeu", "apa vie": "Oricine bea din apa aceasta (din putul lui Iacob), va inseta iarasi. Dar cel care va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va inseta in veac, ci apa pe care i-o voi da Eu se va face in el izvor de apa care curge spre viata vesnica" (Ioan 4, 13-14). Aceasta promisiune o va face din nou, in chip solemn, nu in taina unei convorbiri cu cineva socotit ca nefacand parte din poporul ales, ci in fata tuturor iudeilor, in Templu, in ultima zi a sarbatorii corturilor : "Iar in ziua cea din urma - ziua cea mare a praznicului - Iisus a stat intre ei si a strigat, zicand: Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea... cel care crede in Mine" (Ioan, 7, 37-38).

Apa Botezului

Hristos intrand in apa Iordanului, nu a avut ce sa curete, dimpotriva, a pogorat in apa Duhul care salasluia peste El, aducand apa la starea initiala, de la inceputul lumii. In Taina Botezului exista rugaciuni de sfintire a apei in care urmeaza sa fie botezat catehumenul. Sfintirea acestei ape presupune indepartarea duhurilor necurate ce s-ar salaslui in ea. Preotul cere Tatalui, de trei ori : "Insuti, iubitorule de oameni, imparate, si acum trimite darul Preasfantului si de viata facatorului Tau Duh, Care sfinteste toate, si sfinteste apa aceasta...", adaugand apoi : "si-i da ei harul izbavirii si binecuvantarea Iordanului. Fa-o pe dansa izvor de nestricaciune, dar de sfintenie, dezlegare de pacate...". Dupa ce a fost sfintita apa, cel ce este afundat in cristelnita renaste la o noua viata, in Hristos. Prin scufundarea omului in apa in numele Sfintei Treimi, se produce moartea omului vechi. Moartea noastra in Botez, inseamna sa nu mai traim noua insine, ci exclusiv lui Dumnezeu, caci murind lui Dumnezeu, intram cu adevarat in viata.