INALTAREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

BISERICA SARBATORESTE la 40 de zile dupa Înviere, Înaltarea la cer, ultimul eveniment din activitatea activitatea pamânteasca a Domnului. Nasterea si Înaltarea sunt cele doua punti care leaga creatura de Creator, pamântul cu cerul, care împaca pe credincios cu Dumnezeu. Cele doua evenimente alcatuiesc axa crestinismului si calea de lumina pe care trebuie s-o si marturisim pe Hristos, ca Domnul si Stapânul lumii.
Sfintele Evanghelii descriu simplu evenimentul Înaltarii Domnului. Iisus a adunat pe ucenicii sai în Betania, pe vârful unui munte numit al Maslinilor. Timp de 40 de zile, de la Sfintele Pasti, Iisus se aratase de mai multe ori Apostolilor Sai si îi convinsese de realitatea Învierii Sale. Acum i-a încredintat ca El este cu adevarat, cerându-le sa verifice cu simturile, ca nu vad o naluca si mâncând “o bucata de peste fript si o parte dintr’un fagure de miere” (Lc. 24, 42) si adaugând: “Si iata Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu; voi, însa, sedeti în cetatea Ierusalimului, pâna ce va veti îmbraca cu putere de sus” (v. 49). Sfântul Evanghelist Matei este si mai precis privind trimiterea Apostolilor la propovaduire : “Iar cei 11 ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus. Si vazându-l, I s’au închinat, ei, care se îndoisera. Si apropiindu-se de Iisus, le-a vorbit zicând : ‘Datu-mi-s’a toata puterea în cer si pe pamânt. Drept aceea, mergând, învatati toate neamurile, botezându-le în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh’” (Mt. 28, 16-19).

Cartea Faptele Apostolilor adauga faptul ca pe când Iisus se înalta la cer, doi barbati îmbracati în haine stralucitoare au stat lânga apostoli si le-a zis : “Barbati galileeni, de ce stati si priviti la cer? Acest Iisus care s’a înaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum l-ati vazut mergând la cer” (F. A. 1, 11).
Acestea zicând, Domnul s’a înaltat la ceruri, tinând mâinile întinse peste ei, ca o ultima binecuvântare, iar un nor venind L-a ascuns de ochii lor. Desi prin Înaltarea Domnului, activitatea Sa pamânteasca lua sfârsit, Iisus a spus Apostolilor chiar în momentul Înaltarii : “Iata, Eu sunt cu voi pâna la sfârsitul veacurilor” (Mt. 28, 20), adica cu noi, toti cei botezati în numele Lui. El s’a înaltat pentru a trimite în lume pe Sfântul Duh, asa cum promisese : “Voi ruga pe Tatal sa va trimeata un alt Mângâitor ca sa fie cu voi în veac” (In. 14, 16)… care “va va aduce aminte de toate câte v-a spus” (v. 26). Acest lucru se va întâmpla zece zile mai târziu, de Rusalii sau Cincizecime, când, prin pogorîrea Sfântului Duh peste Sfintii Apostoli, acestia s’au transformat din oameni timizi si simpli în misionari îndrazneti si priceputi care au raspândit cuvântul Evangheliei în toata lumea.

Înaltarea Domnului ne întareste credinta ca Iisus va reveni iarasi, în glorie, asa cum au spus cei doi îngeri, asa cum L-au vazut Sfintii Apostoli înaltându-se si, apoi acoperit de nor; este norul din care a vorbit Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai, este norul care a învaluit pe Iisus si pe cei trei ucenici pe Muntele Toborului; este norul pe care va veni Dumnezeu pentru marirea Sa sa judece vii si mortii la sfârsitul veacurilor.

SFINTII IMPARATI CONSTANTIN SI ELENA

Acest mare între împäraţi, fericitul şi pururea pomenitul Constantin, a fost fiu al lui Constanţiu, care se numea Clor, şi al cinstitei Elena. Constanţiu a fost nepot de fiică lui Claudiu cel ce a împărăţit în Roma mai înainte de împărăţia lui Diocleţian şi a lui Carin. Acest Constanţiu, după ce a fost primit de Diocleţian şi de Maxenţiu Erculiu ca să fie părtaş al împărăţiei lor, când Maximian Galeriu dimpreună cu alţi prigonitori, cu tărie ridicaseră prigonire asupra tuturor creştinilor, el singur întrebuinţând blândeţea şi mila, mai vârtos pe cei ce se luptau pentru credinţa lui Hristos îi întrebuinţa sfetnici şi părtaşi ai slujbelor împărăteşti. Învăţând el buna cinstire pe Constantin fiul său cel iubit, care după acestea s-a numit întâiul împărat al creştinilor, l-a lăsat moştenitor al împărăţiei sale, în insulele Britaniei. După ce Constantin a fost înştiinţat de lucrurile necinstite, desfrânate, pierzătoare şi proaste, pe care le făcea în Roma, Maxenţiu, fiul lui Erculiu, şi îndemnat de dumnezeiasca râvnă şi chemând pe Hristos împreună oştilor, a pogorât împotriva lui Maxenţiu. Deci, văzând Dumnezeu curăţenia sufletului lui i s-a arătat mai întâi în somn, după aceea în amiaza zilei, închipuind semnul Crucii scris cu stele: , l-a arătat lui şi celor ce erau vrednici. Deci, îndrăznind în chipul cinstitei Cruci şi făcând cu aur semnul Crucii pe arme, a mers la Roma, şi pe însuşi pierzătorul Maxenţiu l-a aruncat în râul Tibon, înecându-l lângă podul Milvia, şi aşa a izbăvit pe cetăţenii Romei de tirania acestuia. Atunci marele Constantin, pornindu-se de la cetatea romanilor şi mergând pe cale voia să zidească o cetate pe numele său în Ilion, unde se zice că a avut loc războiul Troienilor cu elinii; însă a fost oprit prin dumnezeiasca înştiinţare şi i s-a poruncit de la Dumnezeu ca mai de grabă în Bizanţ să-şi zidească cetatea. Deci, urmând voii celei dumnezeieşti, a zidit această de Dumnezeu păzită cetate pe numele său, pe care a şi adus-o lui Dumnezeu ca pe o pârgă a credinţei sale. Şi deoarece căuta scumpătatea credinţei celei din vremea noastră, a adunat în Niceea arhierei din toate părţile, prin care s-a propovăduit credinţa ortodoxă, şi Fiul a fost recunoscut deofiinţă cu Tatăl, iar Arie şi cei împreună cu el au fost daţi anatemei, dimpreună cu hula lor. A trimis încă şi pe maica sa Elena la Ierusalim pentru căutarea cinstitului lemn pe care a fost pironit cu trupul Hristos, Dumnezeul nostru; apoi, aceste părţi de lemn sfânt au fost mutate, adică o parte a fost aşezată chiar în Ierusalim, iar cealaltă parte a adus-o în împărăteasca cetate.
Împărăteasa Elena, după ce a ajuns la Constantinopol, şi-a săvârşit viaţa; iar marele Constantin, împodobind cetatea cu înnoiri şi cu prăznuiri, şi puţin ceva trecând peste patruzeci şi doi de ani ai împărăţiei sale, şi începând războiul cu perşii, şi în oarecare sat lângă Nicomidia fiind, s-a mutat către Domnul, şi a fost adus în cetatea sa, unde a fost primit cu evlavie şi cu prea încuviinţate întâmpinări, a fost aşezat în biserica sfinţilor apostoli. Şi a împărăţit în Roma cea Nouă în anul de la zidirea lumii, cinci mii opt sute optsprezece; iar de la venirea cea în trup a Mântuitorului nostru Dumnezeu trei sute treizeci şi şapte, fiind al treizeci şi doilea împărat de la August.Şi se săvârşeşte pomenirea lui în preasfânta biserică cea mare, în biserica sfinţii apostoli, şi în dumnezeiasca biserica sa, în Mânăstirea Chinsterna lui Vis, unde mergând patriarhul împreună cu împăratul şi cu suita sa cu litanfe, săvârşesc aducerea dumnezeieştilor Taine.

SFINTII IMPARATI CONSTANTIN SI ELENA SUNT SARBATORITI PE DATA DE 21 MAI.