Credinciosii crestin ortodocsi incep sa astepte marea sarbatoare a Nasterii Domnului prin post si rugaciune. Timp de sase saptamani, de pe 14 noiembrie pana pe 24 decembrie inclusiv, nu se mananca „de dulce”, adica se renunta la carne, branza si oua. Preotii ii incurajeaza pe credinciosi, amintind ca Postul Craciunului este cel mai usor post dintre toate, cu dezlegare la peste si vin in fiecare sambata si duminica, precum si in zi de sarbatoare cu cruce rosie a unui sfant. Aspectul cel mai important al acestei perioade nu este insa restrictia alimentara, cat incercarea de a fi mai ingaduitori cu ceilalti, de a face fapte bune si de a petrece mai multe clipe de interiorizare si rugaciune, pentru a primi asa cum se cuvine marea bucurie a Nasterii Domnului, spun calugarii de la Manastirea Caldarusani.
Cele mai multe dezlegari dintr-un post. Postul Craciunului sau al Nasterii Domnului simbolizeaza si ajunarea de patruzeci de zile a proorocului Moise, dar si postul patriarhilor din Vechiul Testament, care asteptau venirea Fiului lui Dumnezeu pe Pamant. „Este un post al bucuriei, pentru ca vine Domnul si ne aduce aceasta bucurie a Nasterii Sale de catre Fecioara Maria”, spune ieromonahul Laurentiu Andreescu, de la Manastirea Caldarusani. Poate de aceea crestinii au atatea dezlegari la peste in aceasta sarbatoare. Astfel, in zilele de sambata si duminica, pana pe 20 decembrie exclusiv, se poate servi peste, untdelemn si vin, explica parintele. „Daca in zilele de luni, miercuri si vineri se praznuieste un sfant mare, insemnat in calendar cu cruce neagra, atunci putem folosi uleiul la mancaruri si putem bea vin. Ajunul Craciunului este zi de post negru, abia seara se mananca si numai grau fiert indulcit cu miere, covrigi sau turte din faina.
„Nu va laudati ca tineti post!” Ieromonahul Laurentiu Andreescu spune ce inseamna sa postesti pentru venirea Domnului, dincolo de restrictia „nu ai voie sa mananci carne”. Chiar daca nu mancam carne, nu inseamna ca trebuie sa mancam de post in exces. „Nu va laudati ca tineti post!” - este un alt indemn al ieromonahului. „Daca sunt invitat la o onomastica, nu spun la toata lumea ca nu pot sa servesc. Mananc, acolo, o salata sau ceva de post, ce gasesc pe masa, si atat.” „Sa nu adormi in manie si ura”. Dar esenta acestei perioade este de fapt spiritul. „Acum trebuie sa te retragi in tine si seara, inainte de culcare, sa incerci sa nu adormi in manie si ura”, ne sfatuieste calugarul. Rugaciunea trebuie sa insoteasca postul alimentar, „pentru linistea casei, a familiei, pentru morti si pentru dusmani”, completeaza el. „Degeaba tii post daca nu ai liniste in casa si nu traiesti in liniste cu cei din jur”, incheie parintele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu