RUGACIUNE CATRE SFANTUL PROOROC ILIE IN VREME DE SECETA

Sfantul Ilie era fiul unui preot al Legii vechi, care locuia in cetatea Tesve, din Galaad, Israel, situata dincolo de Iordan; de aici si numele proorocului, Ilie Tesviteanul. Acesta a trait cu peste opt sute de ani inainte de intruparea Mantuitorului, pe vremea regelui Ahab. Ahab era casatorit cu o printesa feniciana, Isabela din Sidon, femeie de alt neam si inchinatoare zeului fenicienilor, Baal. Ea il indemna pe rege sa paraseasca credinta in Dumnezeul cel adevarat, si sa se inchine lui Baal, el si tot poporul. Regele, pretuind mai mult voia sotiei, decat mantuirea sufletului, a parasit credinta adevarata si a poruncit ca si poporul sa jertfeasca idolului Baal.La porunca lui Dumnezeu, proorocul Ilie a mers la curte si l-a mustrat pe rege pentru ratacirea lui. Vazand ca este de neinduplecat, i-a proorocit ca tara va fi pedepsita printr-o foamete ce va dura trei ani si jumatate. Pentru a nu fi omorat de catre rege, Proorocul s-a ascuns in Fenicia.

Proorocul Ilie n-a cunoscut moartea, fiind ridicat la ceruri intr-un vartej de flacari si intr-un car de foc. Sfanta Scriptura si Traditia Bisericii ne spun ca Sfantul Ilie va reveni pe pamant, la sfarsitul veacurilor, ca Inainte Mergator, la cea de a doua venire a lui Hristos.

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL ŞI SLĂVITUL AL LUI DUMNEZEU PROOROC ILIE

Preamărite şi preaminunate proorocule al lui Dumuezeu, Ilie, care ai luminat pe pământ cu viaţa ta îngerească, cu râvna ta fierbinte către Dumnezeu Atotţiitorul, cu semnele şi cu minunile tale, şi cu marea lui Dumnezeu bunăvoinţă faţă de tine, fiind ridicat la cer cu trupul într-un car de foc; învrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului, în timpul schimbării Lui la faţă, acum sălăşluind în locaşurile Raiului şi stând în faţa tronului Împăratului ceresc, auzi-ne pe noi păcătoşii şi nevrednicii, care în ceasul acesta stăm în faţa Sfintei tale icoane, şi cu umilinţă alergăm către mijlocirea ta. Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, să ne dea nouă duhul pocăinţei, al izbăvirii de păcate şi cu atotputernica Sa bunăvoinţă să ne ajute să ne depărtăm din calea păcatului, îndrumându-ne spre tot lucrul bun; ca să ne întărească în lupta împotriva poftelor şi a patimilor noastre, sădind în inimile noastre duhul smereniei, al blândeţii, duhul iubirii de aproapele nostru, al bunătăţii, al răbdarii, al înţelepciunii, al râvnei pentru cuvântul lui Dumnezeu şi al izbăvirii aproapelui. Nimiceşte prin rugăciunile tale, proorocule, năravurile cele rele ale lumii, ce întinează neamul creştinesc prin necinstirea credinţei dreptslăvitoare, faţă de rânduielile Sfintei Biserici, a poruncilor Domnului, prin necinstirea părinţilor şi a stăpânitorilor ce ne stăpânesc, aruncând astfel lumea în bezna necinstei, a desfrâului şi a pierzaniei.
Departează de la noi, preamărite proorocule, prin mijlocirea ta către Domnul, dreapta mânie a lui Dumnezeu; apără oraşele, satele şi ţara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli şi răni aducătoare de moarte, de neînţelegeri între fraţi, de năvălirea asupra noastră a altor neamuri şi de războiul cel dintre noi. Prin rugăciunile tale, preamărite, întăreşte poporul nostru binecredincios şi ajută-l în toate faptele lui bune. Mijloceşte, proorocule al lui Dumnezeu, păstoriţilor noştri râvnă fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a păstoriţilor, înţelepciune în purtare şi învăţătură, cucernicie şi tărie în ispite; judecătorilor dăruieşte-le nepărtinire şi lepădare de pofta câştigurilor, dreptate şi milă faţă de cei obijduiţi; tuturor cârmuitorilor purtare de grijă faţă de supuşi, milă şi dreaptă judecată, iar dreptcredincioşilor supunere şi ascultare faţă de cârmuitori, cum şi îndeplinirea cu sârguinţă a tuturor îndatoririlor lor; ca astfel, în pace şi cucernicie, să petrecem veacul acesta. Să ne învrednicim de împărtăşirea bunătăţilor celor veşnice în Împăraţia lui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste şi închinăciune, împreună cu Tatal cel fără de început şi cu Preasfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL PROOROC ILIE LA VREME DE SECETĂ

Te cinstim pe tine proorocule al lui Dumnezeu, Ilie, căci pentru râvna ta întru mărirea Domnului Atotţiitorului, neputând răbda să vezi închinarea la idoli şi nelegiuirea fiilor lui Israel, l-ai înfruntat pe regele Ahab, călcătorul de lege şi pentru pedepsirea acestora prin rugăciune ai cerut de la Dumnezeu foamete de trei ani pe pământul lui Israel, spre a-l îndepărta de idolii netrebnici, pentru ca să se lase de fărădelegi şi de nedreptăţi, să se întoarcă spre unul Adevăratul Dumnezeu şi spre împlinirea Sfintelor Sale porunci. În timp de foamete, preaminunate, ai hrănit pe văduva din Sarepta, iar pe fiul ei cel mort, prin rugăciune l-ai înviat. După trecerea timpului de foamete proorocit, ai adunat pe Muntele Carmelului poporul israelit învechit în păcătoşenie şi lepădare de Dumnezeu şi prin rugăciune foc din cer ai dobândit peste jertfa ta, cu această minune întorcând pe Israel către Domnul. Pe proorocii cei mincinoşi ai lui Baal i-ai ruşinat, iar după aceea, prin rugăciune, cerul iarăşi l-ai deschis şi ploaie multă pe pământ ai dobândit, iar pe credincioşii din Israel i-ai umplut de bucurie. Către tine, preafericitul Domnului Ilie, cu umilinţă alergăm, noi păcătoşii şi smeriţii, chinuiţi de arşiţă şi secetă: Mărturisim că nu suntem vrednici de mila şi de harul lui Dumnezeu; mai curând suntem vrednici pe dreptate de ameninţarea aspră a mâniei Lui cu tot felul de rele boli, necazuri şi jale. Căci n-am umblat în frica de Dumnezeu, pe calea poruncilor Lui, ci în poftele desfrânării inimilor noastre, şi tot felul de greşeli fără de număr am săvârşit. Fărădelegile noastre ne-au întunecat mintea şi nu suntem vrednici a ne arăta în faţa Domnului şi a privi la cer. Mărturisim că şi noi ca şi vechiul Israel, ne-am îndepărtat de Domnul Dumnezeul nostru prin fărădelegile noastre, şi de nu ne închinăm lui Baal şi altor idoli netrebnici atunci prin robia patimilor şi prin poftele noastre slujim idolului; prin patima îmbuibării şi a poftelor slujim idolului lăcomiei şi al trufiei, idolului mândriei şi al îngâmfării şi mergem pe urmele împotrivirii faţă de Dumnezeu prin năravuri rele şi slujim duhului pierzător al veacului. Mărturisim, că pentru aceea s-a închis cerul şi s-a făcut ca arama, fiindcă s-au închis inimile noastre în faţa milei şi iubirii adevărate faţă de aproapele nostru. Pentru aceea pământul s-a uscat şi s-a făcut neroditor, fiindcă nu aducem Domnului nostru roadele faptelor bune. De aceea, nu ne dă ploaie şi rouă, fiindcă nu avem lacrimi de umilinţă şi rouă dătătoare de viaţă a cugetului către Dumnezeu. De aceea s-au vestejit toate bucatele şi toată iarba câmpului fiindcă s-a uscat în noi tot gândul cel bun. De aceea s-a întunecat văzduhul pentru că mintea noastră s-a întunecat de gânduri rele, iar inima noastră s-a întinat de poftele fărădelegii. Mărturisim că şi ţie, proorocul Domnului suntem nevrednici a ne ruga. Căci tu, om fiind, asemanându-te nouă prin patimi, cu viaţa ta asemenea îngerilor te-ai făcut şi ca unul fără trup ai fost înălţăt la cer; iar noi prin faptele şi gândurile noastre ruşinoase, sufletul nostru deopotrivă trupului l-am făcut. Tu prin post şi priveghere i-ai minunat pe îngeri şi pe oameni, iar noi ne-am făcut robi necumpătării şi poftelor. Tu râvneai la slava lui Dumnezeu, noi însă, ne depărtam de slăvirea Domnului şi Creatorului nostru şi ne ruşinam a mărturisi preamărit Numele Lui. Tu ai stârpit necinstea şi deprinderile rele, iar noi ne robim năravurilor lumii potrivnice Domnului mai vârtos decât poruncilor Lui şi a rânduielilor Bisericii. Şi câte păcate şi nedreptăţi n-am săvârşit noi păcătoşii! Prin păcatele noastre am istovit îndelunga răbdare a Domnului. Pentru toate acestea dreptul Judecător s-a mâniat pe noi şi în mânia Lui ne-a pedepsit. Deci, cu îndrăzneală mare faţă de Dumnezeu şi nădăjduind în iubirea ta faţă de neamul omenesc, cutezăm a te ruga, mărite proorocule. Milostiv fii faţă de noi nemernicii şi nevrednicii, roagă pe Atotbunul Dumnezeu să nu se mânie pe noi până în sfârşit, ca să ne piardă pentru fărădelegile noastre, ci să ne trimită pământului însetat ploaie îmbelşugată şi curată şi să ne dăruiască roadă bogată şi bunăîntocmirea văzduhului; mijloceşte mila Împăratului ceresc, dar nu pentru noi păcătoşii şi nevrednicii, ci pentru aleşii robii Lui care nu şi-au plecat genunchii în faţa lui Baal al lumii acesteia, pentru blândeţea şi curăţia copiilor, pentru dobitoacele cele necuvântătoare şi pentru păsările cerului, care îndură din pricina fărădelegilor noastre şi pier de foame, de arşiţă şi de sete. Dobândeşte pentru noi prin rugăciunile tale bine-plăcute lui Dumnezeu: duhul pocăinţei şi al smereniei, duhul blândeţii şi al înfrânării, al iubirii, al răbdării, al temerii de Dumnezeu şi al bunei cinstiri, ca astfel, întorcându-ne de la căile necinstei la calea cea dreaptă a faptelor bune, să umblăm în lumina poruncilor Domnului şi să ajungem la bunurile făgăduite nouă, binecuvântând pe Cel fără de început Dumnezeu-Tatăl, pe iubitorul de oameni Unul-Născut Fiul Său şi pe Sfinţitorul Duh Preasfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

SFANTUL PROOROC ILIE ESTE SARBATORIT PE DATA DE 20 IULIE

SFANTUL GHEORGHE - PURTATOR DE BIRUINTA

Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici dc îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După accasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnczeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns accsta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnczeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

SFANTUL MARE MUCENIC GHEORGHE ESTE SARBATORIT IN DATA DE 23 APRILIE.

ATMOSFERA SI STAREA SUFLETEASCA IN POSTUL MARE

Biserica Ortodoxă propune credincioşilor ei să întâmpine Paştile – sărbătoare a sărbătorilor şi moment de maximă bucurie – printr-o destul de lungă perioadă de reculegere şi post.
Se întâmplă multe lucruri foarte specifice, unice şi minunate, în aceste câteva săptămâni ale Postului Mare:
muzica din biserică se cântă pe tonuri mai triste şi mai tânguitoare
cântările şi imnele amintesc cu deosebire căderea noastră (dar şi putinţa de a ne ridica, cu ajutorul lui Dumnezeu) şi slăbiciunea firii noastre (dar, iarăşi, şi putinţa de a depăşi acestea cu harul lui Dumnezeu)
slujbele sunt mai lungi şi mai dese şi cuprind rugăciuni şi ritualuri unice, cum ar fi rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul sau Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite
veşmintele preoţilor şi odoarele în care este înveşmântată biserica sunt de culoare închisă (neagră sau violet/purpuriu închis, de obicei)
postul de bucate şi abstinenţă în viaţa sexuală, precum şi reducerea privitului la televizor (de exemplu), sunt o invitaţie de a investi, mai mult decât de obicei, energia noastră fizică în cele spirituale, prin transformarea şi transfigurarea ei (din dragostea fizică faţă de partener în dragostea spirituală către tot aproapele), prin milostenie (din banii ce ar trebui să ne rămână în plus de pe urma postului), prin lecturi din Biblie şi alte cărţi duhovniceşti (din timpul rămas prin faptul că ne uităm mai puţin le televizor, bunăoară) etc.
Toate acestea creează deci o întreagă atmosferă în viaţa noastră – tot aşa după cum dacă avem invitaţi acasă creăm atmosfera dorită punând o anumită muzică, aprinzând lumânări etc. –, atmosferă care să ne conducă la o stare sufletească pe care Biserica o consideră de mare folos: tristeţea radioasă (sau "strălucitoare", sau "luminoasă").
Sintagma aceasta – tristeţe radioasă (strălucitoare/luminoasă) – simplă şi frumoasă şi profundă în acelaşi timp: ea spune că, pe de o parte, suntem trişti, pentru că vedem toată slăbiciunea noastră, deasa noastră aplecare către rău, păcătoşenia noastră; pe de altă parte, însă, ştim că Dumnezeul nostru este Iubire şi că este un Dumnezeu înţelegător, milostiv şi iubitor de oameni, care vrea mântuirea, iar nu pierzarea noastră, şi care pentru asta S-a făcut om şi a pătimit pentru noi, şi încă pătimeşte, pentru fiecare dintre noi, până la sfârşitul timpurilor. Şi asta ne dă nădejde, asta transfigurează tristeţea noastră, o penetrează de lumina Domnului, cu Care împreună-călătorim pe calea spre înviere.
Structura Postului Mare
Ca şi în Apus, Postul Paştelui ţine patruzeci de zile, cu precizarea că în Răsărit sunt numărate şi duminicile. Începe în mod oficial luni, cu şapte săptămâni înaintea Paştilor, după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (numită şi Duminica lăsatului sec de brânză) şi se termină în seara Sâmbetei lui Lazăr, ziua de dinaintea Duminicii Floriilor - Intrarea Domnului în Ierusalim. Cu toate acestea, postul continuă şi în săptămâna următoare, numită şi Săptămâna Patimilor, Săptămâna Mare sau Săptămâna Sfântă până la Sfintele Paşti. Parcursul acestuia este după cum urmează:
începe luni după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (numită şi Duminica lăsatului sec de brânză);
1. Duminica Ortodoxiei (Ioan 1,43-51),
2. Duminica Sfântului Grigorie Palama;
3. Duminica Sfintei Cruci;
4. Duminica Sfântului Ioan Scărarul şi
5. Duminica Sfintei Maria Egipteanca.
După Duminica lăsatului sec de carne, carnea este oprită de la consum. După Duminica lăsatului sec de brânză sunt oprite lactatele şi începe postirea strictă a Postului Mare. În această perioadă, citirile zilnice sunt din Vechiul Testament, cu precădere din Geneză, Proverbe şi Isaia. Postul Mare este urmat de Săptămâna Patimilor, care începe cu Duminica Floriilor şi care precede Paştile.

POSTUL MARE - SENSUL POSTIRII

Scopul iniţial al postirii de dinaintea Sfintelor Paşti era pregătirea catehumenilor care urmau să fie botezaţi de Paşti şi să intre în biserică. Cu toate acestea, a devenit curând o perioadă de pregătire spirituală înaintea sărbătorii Învierii Mântuitorului pentru aceia care erau deja creştini. Este simbolul viu al întregii vieţii a unui om care se va împlini prin propria înviere după moartea în Hristos.
Postul Mare este caracterizat prin renunţarea la multe alimente, intensificarea rugăciunilor publice şi particulare, îmbunătăţire personală şi multă generozitate cu cei aflaţi în nevoi. Este simbolul viu al întregii vieţii a unui om care se va împlini prin propria înviere după moartea în Hristos. Este o perioadă de înnoire duhovnicească, o perioadă a pocăinţei, a curăţirii inimii şi minţii, de reîntoarcere către poruncile Domnului şi către aproapele nostru
Alimentele cer nu sunt permise, tradiţional, sunt carnea şi produsele din lapte, peşte, vin şi ulei. (În unele tradiţii, doar uleiul de măsline nu este permis; în altele toate uleiurile vegetale sunt oprite.) Deoarece din punct de vedere canonic postul strict este oprit sâmbăta şi duminica, vinul şi uleiul sunt admise în aceste zile. Dacă sărbătoarea Buneivestiri cade în timpul Postului Mare, atunci peştele, vinul şi uleiul sunt permise în acea zi.
Pe lângă slujbele religioase descrise mai jos, se consideră necesar să se acorde o atenţie sporită de către credincioşii ortodocşi rugăciunilor de acasă adică mai multe şi mai dese decât de obicei. Părinţii considerau postul fără rugăciune ca fiind "postul demonilor" deoarece demonii nu mănâncă datorită naturii lor necorporale dar nici nu se roagă.
În Postul Mare, în zilele de peste săptămână (de luni până vineri), Biserica îndeamnă la ajunare până seara. De aceea ritualul de împărtăşanie din aceste zile a fost legat de vecernie, slujba care marchează încetarea ajunării. Acest ritual, destul de simplu la început, a fost înconjurat treptat de o solemnitate tot mai mare adăugându-i-se câteva elemente din rânduiala Sfintei Liturghii. Astfel s-a ajuns la constituirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite care a devenit unul din momentele de vârf ale Postului Mare prin frumuseţea sa deosebită şi solemnitatea sa. La această slujbă de seară, o parte din Trupul şi Sângele Mântuitorului de la slujba din ultima duminică sunt împărţite credincioşilor. Atribuită Sfântului Grigorie Dialogul, această slujbă nu a fost alcătuită de un singur autor ci este opera colectivă şi anonimă a Bisericii întregi.
Dacă "postul ascetic" reprezintă abţinerea de la anumite mâncăruri şi băuturi şi reducerea substanţială a regimului alimentar în vederea eliberării de sub stăpânirea poftelor trupului, "postul total" sau ajunarea este renunţarea totală la mâncare şi băutură pe o durată scurtă de timp (o zi sau două) fiind expresia stării de pregătire şi aşteptare. În acest sens ajunarea face parte întotdeauna din pregătirea pentru unirea cu Hristos în Sfânta Împărtăşanie.

POSTUL MARE

POSTUL MARE

Postul mare, sau Postul Paştilor, este perioada de pregătire pentru Sfinţele Paşti, fiind asemănat adesea cu o călătorie duhovnicească către Săptămâna Patimilor şi Înviere. Este un timp liturgic, din cadrul Triodului, de mare nevoinţă sufletească şi trupească în care se îmbină cele două feluri de postire: postul ascetic şi postul total. Este numit "mare" pentru că este cel mai lung şi cel mai important dintre toate posturile.

DE BOBOTEAZA , FIREA APELOR SE SCHIMBA

De Boboteaza, firea apelor se schimba

Prin botezul in Iordan, Hristos a sfintit firea apelor de pretutindeni, lucru marturisit si in rugaciunile citite la Boboteaza: "Astazi firea apelor se sfinteste...". Astfel, se pune in lumina caracterul cosmic pe care l-a avut Botezul Domnului. Prin formula "astazi firea apelor se schimba", trebuie sa intelegem revenirea Duhului Sfant in sanul Creatiei. Prin caderea in pacat, omul Il pierduse pe Sfantul Duh, asa cum ne-a marturisit Sfantul Chiril al Alexandriei, si ramasese inchis in cadrul limitat al lumii create. Botezul Mantuitorului reprezinta momentul redeschiderii izvoarelor harului, care fusesera zavorate pentru om si pentru intreaga creatie. Deci, prin formula mentionata mai sus, nu trebuie sa intelegem ca harul lui Dumnezeu se pogoara in timpul slujbei de sfintire a apei peste toata apa care exista in diverse locuri, ci doar peste apa pregatita din timp pentru acest lucru.

Randuiala slujbei Agheasmei mari este atribuita Sfantului Sofronie, patriarh al Ierusalimului (+ 638). Rugaciunea de sfintire adresata Sfintei Treimi ne descopera ca apa sfintita este "izvor de nestricaciune, dar de sfintenie, dezlegare de pacate, vindecare de boli, diavolilor pieire, indepartarea puterilor potrivnice, plina de putere ingereasca".

Apele primordiale

Apa apare ca un element primar in crearea lumii. In Facere, organizarea cosmosului incepe prin separarea apelor (Fac. 1, 6-8), care da nastere cerului. Uscatul se naste si el prin sepa­rarea apelor care "s-au adunat la un loc" formand marea (9-10). Psalmul 23 marturiseste in acest sens: "Al Domnului este pamantul si plinirea lui; lumea si toti cei ce locuiesc in ea. Acesta pe mari l-a intemeiat pe el si pe rauri l-a asezat pe el". Sfantul Petru a dezvoltat aceasta imagine, asociind-o Cuvantului lui Dumnezeu: "Caci ei in chip voit uita aceasta, ca cerurile erau de demult si ca pamantul s-a inchegat, la cuvantul Domnului, din apa si prin apa" (II Petru 3, 5).

Apele cerului

In prima istorisire a creatiei se insista asupra distinctiei intre apele "de sub cer" si cele "de deasupra tariei". Sa nu uitam ca apa ploii este un element purificator impor­tant in traditia iudaica, in toate sinagogile se afla un sistem de canali­zare care aduna apa intr-un bazin, servind diverselor ritualuri de puri­ficare. Bazinul, sapat si modelat chiar in pamant, are o inaltime de 1,20 metri, continand in jur de 750 de litri de apa. Asadar apa "naturala" sau "vie", asa cum este numita in textele talmudice, provine din apa de ploaie.

Marea Rosie

Trecerea prin Marea Rosie a evreior este inteleasa de Sfintii Parinti ca fiind o tre­cere prin moarte. Dumnezeu trece poporul ales prin aceasta apa pentru a-i taia orice legatura cu existenta lui trecuta.

Apa vie a Duhului Sfant

In Noul Testament, evanghelistul Ioan insista pe asocierea apa - Duh Sfant in metafora apei vii, mai ales in istorisirea intalnirii lui Hristos cu femeia samarineanca la putul lui Iacob, unde Hristos vesteste "darul lui Dumnezeu", "apa vie": "Oricine bea din apa aceasta (din putul lui Iacob), va inseta iarasi. Dar cel care va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va inseta in veac, ci apa pe care i-o voi da Eu se va face in el izvor de apa care curge spre viata vesnica" (Ioan 4, 13-14). Aceasta promisiune o va face din nou, in chip solemn, nu in taina unei convorbiri cu cineva socotit ca nefacand parte din poporul ales, ci in fata tuturor iudeilor, in Templu, in ultima zi a sarbatorii corturilor : "Iar in ziua cea din urma - ziua cea mare a praznicului - Iisus a stat intre ei si a strigat, zicand: Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea... cel care crede in Mine" (Ioan, 7, 37-38).

Apa Botezului

Hristos intrand in apa Iordanului, nu a avut ce sa curete, dimpotriva, a pogorat in apa Duhul care salasluia peste El, aducand apa la starea initiala, de la inceputul lumii. In Taina Botezului exista rugaciuni de sfintire a apei in care urmeaza sa fie botezat catehumenul. Sfintirea acestei ape presupune indepartarea duhurilor necurate ce s-ar salaslui in ea. Preotul cere Tatalui, de trei ori : "Insuti, iubitorule de oameni, imparate, si acum trimite darul Preasfantului si de viata facatorului Tau Duh, Care sfinteste toate, si sfinteste apa aceasta...", adaugand apoi : "si-i da ei harul izbavirii si binecuvantarea Iordanului. Fa-o pe dansa izvor de nestricaciune, dar de sfintenie, dezlegare de pacate...". Dupa ce a fost sfintita apa, cel ce este afundat in cristelnita renaste la o noua viata, in Hristos. Prin scufundarea omului in apa in numele Sfintei Treimi, se produce moartea omului vechi. Moartea noastra in Botez, inseamna sa nu mai traim noua insine, ci exclusiv lui Dumnezeu, caci murind lui Dumnezeu, intram cu adevarat in viata.

OBICEIURI DE BOBOTEAZA

Boboteaza - 6 ianuarie

Boboteaza, serbata in ziua de 6 ianuarie, incheie ciclul sarbatorilor de iarna si are, pe langa intelesurile crestine - momentul nasterii spirituale a Mantuitorului - trasaturi de mare sarbatoare populara.

In ajunul Bobotezei se pregateste o masa asemanatoare cu masa din ajunul Craciunului. Pe masa din "camera de curat" se asterne o fata de masa, aleasa special pentru acest moment, sub fata de masa se pune fan sau otava iar pe fiecare colt se pune cate un bulgare de sare. Deasupra se aseaza douasprezece feluri de mancare: coliva - grau pisat, fiert, indulcit cu miere si amestecat cu nuca pisata -, bob fiert, fiertura de prune sau perje afumate, sarmale ( "galuste" ) umplute cu crupe, bors de "burechiuse" sau "urechiusele babei" - bors de fasole alba in care se fierb coltunasi mici, umpluti cu ciuperci, ce au colturile lipite in forma de urechiuse -, bors de peste, peste prajit, "varzare" - placinte de post umplute cu tocatura de varza acra -, placinte cu mac etc.

Pana la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleisa, nimeni nu se atinge de mancare iar, imediat dupa sfintirea mesei, parte din bucate sunt adaugate in hrana animalelor pentru "a fi protejate de boli si pentru a fi bune de prasila".

Alta data, dupa ce preotul rostea Troparul Botezului si stropea cu agheasma in casa si pe gospodari, era invitat sa se aseze pe lavita. Sub laicerul de pe lavita erau asezate, din timp, boabe de porumb - "ca sa stea clostile pe oua" - si busuioc - "ca sa vina petitorii'. Busuiocul acesta era folosit, mai tarziu, in descantecele de dragoste.

In semn de rasplata se dadeau: bucate ("desagarului"), bani (preotului), nuci, mere si covrigi (copiilor) iar, pe crucea preotului, gospodina casei aseza cel mai frumos fuior de canepa. Oferirea fuiorului avea mai multe semnificatii: se credea ca de firele acestuia se vor prinde toate relele, ca fuiorul devenea o punte peste care vor trece sufletele mortilor sau ca Maica Domnului va face din canepa un voloc cu care va prinde sufletele mortilor din iad pentru a le ridica in rai.

Boboteaza - sfinitirea apei

In ziua de Boboteaza are loc sfintirea apei, in timpul slujbei de Iordan. Pregatirea acestui moment se face, si astazi, cu multa atentie, in fiecare comunitate. Locul de desfasurare a slujbei se alege impreuna cu preotul satului, de obicei intr-un spatiu mai larg - unde sa fie cel putin o fantana -, in imediata vecinatate a unei ape curgatoare, in gospodaria unui om sau in curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apa, care se punea in vase mari de lemn si, tot acum, se taie, la rau, o cruce mare de gheata. In jurul acestei cruci sau in jurul crucii care se afla in mod normal in curtea bisericii, se desfasoara intreg ceremonialul religios, la care participa toata suflarea comunitatii.

Dupa slujba de sfintire a apei, transformata in agheasma, fiecare satean isi ia apa sfintita in vasele de lemn sau de sticla cu care a venit de acasa. Pe drumul de intoarcere ei striga "Chiraleisa"- pentru belsugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului si pentru cresterea cat mai mare a canepii - si toarna cate putina agheasma in toate fantanile intalnite in cale. Odata ajunsi acasa, oamenii sfintesc cu agheasma sura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livada, casa si interiorul casei.

Boboteaza - practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice

Boboteaza cumuleaza elemente specifice de reinnoire a timpului calendaristic, la riturile crestine adaugandu-se practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice. In Bucovina, purificarea aerului se facea, candva, prin focuri si fumegatii, in cadrul unui obicei numit Ardeasca. Aceasta manifestare avea loc imediat dupa sfintirea apei cand tinerii se retrageau pe locuri mai inalte, avand asupra lor carbuni aprinsi ce fusesera folositi anterior la aprinderea secaluselor, si aprindeau focurile de Boboteaza. Rugul era facut din vreascuri si frunze uscate stranse de feciori cu o zi inainte. Tinerii cantau si dansau in jurul focului si sareau peste foc, atunci cand acesta se mai potolea, in credinta ca vor fi feriti, astfel, de boli si de pacate. La plecare, fiecare lua carbuni aprinsi cu care, odata ajunsi acasa, afumau pomii din livada in scop fertilizator. De asemenea, inconjurau casa cu pulberea folosita ca incarcatura pentru secaluse crezand ca, in acest fel, casa va fi ferita de primejdii, mai ales de trasnete.

In cele trei zile, cat tine Boboteaza in Bucovina, exista sate in care vecinii, prietenii si rudele obisnuiesc a se colinda reciproc, dupa cum exista comunitati in care, in aceste zile, reapar mascatii. Tinerii, mascati in babe si mosnegi, colinda mai ales pe la casele unde se gasesc fete de maritat, obiceiul fiind o reminiscenta a cultului mosilor si stramosilor precum si a unor vechi practici fertilizatoare.

OBICEIURI DE BOBOTEAZA

Ajunul Bobotezei

Ajunul Bobotezei era, in egala masura, si un moment favorabil farmecelor, descantecelor si altor practici magice. Dimineata, inainte de aprinderea focului, se strangeau cenusa din soba si gunoiul din casa pentru a fi pastrate pana in primavara, cand se presarau pe straturile cu legume "pentru a le face rodnice si a le proteja de gujulii". Fanul de sub fata de masa si bulgarii de sare se adaugau in hrana animalelor "pentru a le feri de farmece, de boli si de duhurile rele". In acelasi scop era folosita si agheasma luata de la preotul care venea cu Iordanul.

Se credea ca daca, in dimineata Ajunului de Boboteaza, pomii erau incarcati cu promoroaca, acestia vor avea rod bogat. De asemenea, se credea ca animalele din grajd vorbesc la miezul noptii dinspre ziua de Boboteaza despre locurile unde sunt ascunse comorile.

In aceasta zi erau interzise certurile in casa si nu se dadea nimic ca imprumut, nici macar jaratec din focul din vatra.

In seara de Ajun se savarseau practici de aflare a duratei vietii. Inainte de culcare, se luau carbuni din vatra si se denumeau cu numele tuturor membrilor familiei. Se credea ca primul care va muri, in acea din familie, va fi cel al carui carbune se va stinge mai repede.