PAROHIA MORENI

Persoane venerate de biserica si obiecte de cult- partea a II-a

2010-11-11T20:03:00.002+02:00

Maica Domului

Intre toti sfintii, Fecioara Maria se bucura de un cult deosebit in Biserica, este mai cinstita decat heruvimii si mai marita decat serafimii pentru ca sfintenia ei a depasit-o pana si pe cea a ingerilor.

Crestinii o supravenereaza, adica o cinstesc mai mult decat pe ceilalti sfinti( nu o adora insa ca pe Dumnezeu), dat fiind ca viata ei a fost atat de curata incat a putut fi aleasa sa dea nastere omeneasca Diului lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Fecioara Maria s-a nascut din parintii Ioachim si Ana, oameni tematori de Dmnezeu, dar care nu avusesera copii. Dumnezeu a intervenit in viata lor cand, in mod natural, o femeie nu ar mai fi putut naste. Cunoscand interventia lui Dumnezeu pentru nasterea fetei, Ioachim si Ana au oferit-o templului din Ierusalim pe cand aceasta avea varsta de 3-4 ani. A ramas aici pana in jurul varstei de 15 ani, fiind crescuta in duhul si dupa metodele de educatie de la templu. Varsta de 15 ani corespunea, de regula, cu reintoarcerea fecioarei in familia proprie sau cu intrarea ei intr-o familie noua prin casatorie. In cazul Mariei, parintii trecusera intre timp la cele vesnice, iar ea nu era bogata spre a fi ceruta in casatorie de tineri distinsi, pe masura unei fete educate la templu. Trebuind totusi sa paraseasca templul, Fecioara Maria o face cu titlul de logodnica a batranului Iosif, o ruda mai indepartata.

In aceasta calitate avea sa primeasca vestea nasterii lui Hristos, avea sa nasca si sa-l creasca pe Iisus impreuna cu Iosif - care va muri inainte ca Mantuitorul sa-si inceapa activitatea publica. Dupa Inaltarea Mantuitorului la cer, Maica Domnului va fi luata in grija de Ioan Evanghelistul. Va trece la cele vesnice dupa anul 40, in Ierusalim. Trupul ei a fost inaltat in mod tainic la ceruri.

Pe Fecioara Maria o cinstim pentru ca s-a pregatit ca nimeni alta in istorie si si-a pus personalitatea la dispozitia lui Dumnezeu ca in ea sa se zamisleasca si din ea sa se nasca Fiul lui Dumnezeu ca Om. O cinstim pentru ca este Maica Domnului nostru Iisus Hristos. Datorita ei, Dumnezeu a mantuit lumea prin lucrarea Fiului Sau facut Om.

Ca urmare a venerarii de secole a Maicii Domnului, sinodul IV ecumenic de la Efes a dat definitia dogmatica potrivit careia Maica Domnului este Theotokos, adica "Nascatoare de Dumnezeu". Biserica va randui un cult deosebit si va stabili sarbatori speciale in cinstea ei. Aceasta nu va fi altceva decat continuarea cinstirii ce i s-a aratat inca din perioada descrisa in Evanghelii.

Maica Domnului a fost fecioara inainte de nastere, in nastere a fost fecioara si dupa nastere a ramas fecioara.

Fiin mama lui Iisus Hristos, mantuitorul neamului, Fecioara Maria este si Maica fiecaruia dintre noi. Pentru ca ne este Mama, apelam cu toata increderea la ea in rugaciunile noastre, stiind ca poate si vrea sa mijloceasca la Dumnezeu pentru noi.

Persoane venerate de biserica si obiecte de cult - partea I

2010-11-03T18:05:00.005+02:00

PRIETENII LUI DUMNEZEU SI AI NOSTRI

Crestinul ortodox crede in Dumnezeu unul dupa fire si intreit dupa persoane- Tatal, Fiul si Duhul Sfant - , creatorul cerului si al pamantului, altuturor celor vazute si nevazute. Il adora si se inchina lui Dumnezeu cel in Treime.

Pe de alta parte, cinsteste pe toti cei care, dupa idealul crestin, si-au sfintit viata prin relatia de comuniune desavarsita cu Dumnezeu: sfintii. Cinstea acordata sfintilor nu se confunda cu adorarea pe care o aratam fata de Dumnezeu; cinstirea sfintilor nu inseamna divinizarea acestora, punerea lor alaturi de persoanele Sfintei Treimi sau substituirea acestora, ci expresia pretuirii si a respectului pentru viata dusa de ei pe pamant si pentru credinta lor. Sfintii sunt prietenii lui Dumnezeu, dar si prietenii nostri; sunt fratii nostri, de aceeasi natura cu noi, cunoscand slabiciunile, puterile, eforturile si ravna noastra pentru mantuire. Intrucat sunt oameni ca si noi dar care si-au sfintit viata in Dumnezeu, sfintii sunt exemple de urmat. Intrucat au ajuns, prin credinta, la o anumita apropiere de Dumnezeu, ei ne pot fi mijlocitori in rugaciunile noastre catre El.

Crestinii ortodocsi cinstesc sfintii prin respectul pentru numele lor, luandu-i ca si protectori in viata, primind numele lor de botez, zidind biserici in numele lor si facandu-i protectori ai acestora, stabilindu-le zile de praznuire, rugandu-i sa se faca mijlocitorii si implinitorii rugaciunilor lor catre Dumnezeu, respectandu-le moastele, zugravind icoane cu chipurile lor si nu in ultimul rand, cum spuneam inainte, luandu-i ca modele de urmat in viata.

PARINTELE CLEOPA - PREDICĂ LA NASTEREA SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL

2010-06-23T19:17:00.002+03:00

Iubiti credinciosi,

Se spune în traditie că Sfântul Apostol si Evanghelist Luca a fost pictor si doctor, cum îl numeste marele Apostol Pavel: Închină-se vouă Luca, doctorul cel bun.

Dar noi vedem că nu numai doctor si pictor a fost, ci si mare scriitor. Dacă ati ascultat cu multă atentie dumnezeiasca Evanghelie , atât de frumos descrie el aceasta unui oarecare Teofil, prieten ales al său, încât nu mai este nevoie de nimeni ca s-o tâlcuiască. Că asa de frumos spune, cum ati auzit de la început, toată istoria nasterii si zămislirii Sfântului Ioan Botezătorul si minunile care s-au întâmplat atunci.

Tocmai de aceasta nu ne vom opri mult asupra tâlcuirii Evangheliei, că ati auzit-o cu totii explicată asa de frumos si luminat. Vom vorbi numai câteva cuvinte la nasterea dumnezeiescului Ioan Boteză-torul si Înaintemergătorul si despre cine a fost el.

Ati auzit ce spune Mântuitorul în Sfânta Evanghelie: Asa să lumineze lumina voastră înain-tea neamurilor, ca, văzând oamenii faptele voastre cele bune, să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. Cine a fost o lumină mai mare ca Ioan Botezătorul?

Si ca să aflăm cine a fost el, să întrebăm direct pe Hristos, Mântuitorul lumii, care le spunea atunci ucenicilor Săi si la tot poporul: Ce-ati iesit să vedeti în pustie? Au doară trestie clătinată de vânt? Dar ce-ati iesit să vedeti? Au doară om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce petrec în haine scumpe si în desfătare, sunt în casele regilor? Dar ce ati iesit să vedeti? Au doară prooroc? Si apoi le explică: "Dacă ati iesit pentru aceasta, să stiti că mai mult decât prooroc este Ioan Botezătorul!" Apoi, arătând cine este Ioan, zice că, din toti cei ce s-au născut din femei până la el, nimeni nu este mai mare ca Ioan Botezătorul.

Dacă ar fi spus un prooroc acest adevăr, un patriarh, un apostol, un sfânt, ar trebui să-l credem; dar când spune Ziditorul proorocilor si Dumnezeul proorocilor că Ioan este cel mai mare om născut din femeie, cine poate să se îndoiască de acest adevăr?

Pe acest dumnezeiesc prooroc, mai înainte l-a vestit Isaia, zicând: Iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea fetei Tale, care va găti calea Ta înaintea Ta. Si iarăsi: Glasul celui ce strigă în pustie, gătiti calea Domnului, drepte faceti cărările Lui.

Dar de ce l-a numit înger? Pentru că viata lui s-a asemănat foarte mult îngerilor celor fără de trup. Nu era la Ioan avere, nu era lux, nu erau mâncări alese; nu era la Ioan viată împătimită către trup, ci cu totul dezlegat de trup trăia pe pământ, ca un înger. Se hrănea cu acride si miere sălbatică.

Ioan mânca muguri de copaci si miere sălbatică care o fac viespile si albinele sălbatice prin niste stânci si este foarte amară. Deci aceasta era hrana de toate zilele a acestui dumnezeiesc prooroc, si era îmbrăcat cu o piele de cămilă si încins cu curea. Si a iesit pe malurile Iordanului, când a fost trimis la vre-mea propovăduirii, si a început să strige: Pocăiti-vă, că s-a apropiat Împărătia Cerurilor!

Iată, ce este mai mare în lume! Nu dregătoria. Nu bogătia. Nu cinstea de la oameni. Ci fapta cea bună; virtutea este mai slăvită si în cer si pe pământ, si de Dumnezeu si de oameni.

Auzind oamenii din Iudeea si din Samaria si din tot Ierusalimul, că a iesit un prooroc pe prundu-rile Iordanului si predică apropierea Împărătiei Cerului, mergeau la el si erau botezati de Ioan în Iordan. Pielea cea de cămilă a lui Ioan cu care era îmbrăcat, cureaua cea de pe mijlocul său, viata lui îngerească si sfântă, lepădarea lui de toate ale veacului de acum, au atras toată Palestina la el.

Veneau la Ioan cei ce dormeau pe paturi împodobite cu nestemate, cu fildes de elefant; cei învătati să doarmă pe saltele si pe cearsafuri, până si cei cu coroana pe cap, că si Irod a venit, atunci când Ioan l-a mustrat în fata poporului, zicând: Nu se cade, o, Iroade, să trăiesti cu cumnată-ta, cu femeia fratelui tău.

Veneau pe prundurile Iordanului si dormeau pe nisip noaptea, ca să asculte de dimineată până seara pe acest om mai presus de om, pe acest înger în trup, care s-a lepădat cu totul de ale veacului de acum si venise ca un înger al Domnului să vestească venirea lui Hristos pe pământ.

Deci Ioan a fost cel mai mare om născut din femeie, înger cu trup si Înaintemergător. El s-a învrednicit să se atingă cu mâna sa cea dreaptă de crestetul Stăpânului Hristos. Am văzut mâna lui în Sfântul Munte al Atonului, la Mănăstirea Dionisiu, într-un toc de aur, dat de Neagoe Basarab al nostru în schimbul moastelor Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului. Este galbenă ca ceara.

La Bobotează, când se face aghiazmă, părintii de la Athos nu mai bagă Sfânta Cruce, ci iau mâna Sfântului Ioan si o bagă în vase cu apă de izvor, zicând: "În Iordan botezându-Te Tu, Doamne…". Si dacă are să fie pace în Grecia si belsug, când o scoate din apă, mâna se deschide singură si iar se închide de trei ori, semn că Dumnezeu este cu aceas-tă mână care s-a atins de crestetul Său în Iordan.

Iubitilor mei frati, dacă trebuie să cinstim pe Maica Domnului, care-i mai presus si decât Ioan Botezătorul, că L-a născut pe Hristos cu trup, apoi al doilea după dânsa trebuie să-l cinstim pe Sfântul Ioan Botezătorul. Deci să nu fie casă de crestini unde să nu fie icoana Sfântului Ioan Botezătorul si unde să nu vă rugati acestui mare prooroc si înger în trup si înaintestătător al tuturor cetelor dreptilor, cum îl numeste Biserica.

Aceste putine cuvinte am zis la nasterea dumnezeiescului Botezător si Înaintemergător, iar acum vă mut cu mintea în altă parte.

Care ati fost aseară la priveghere, ati auzit trei paremii . Una se referea la Avraam si Sarra, alta la mama lui Samson, Manoe, si alta la nasterea Maicii Domnului, din dumnezeiestii Părinti Ioachim si Ana, care se leagă foarte mult de nasterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Sinaxarul Bisericii si sfintii dumnezeiesti părinti, au asezat toate aceste paremii în preajma Nasterii Sfântului Ioan Botezătorul. Că toate arată că acesti oameni prealuminati si sfinti - Avraam si Sarra, Sfintii Ioachim si Ana, si Sfântul Prooroc Zaharia cu Elisabeta - au născut numai prin rugăciune, prin post si milostenie si numai oameni alesi, drepti si sfinti. Deci scopul cuvântului priveste în altă parte si vom începe să vă spunem.

Câtă osteneală au făcut Sfintii si Dumnezeiestii Părinti Ioachim si Ana precum si Sfântul Prooroc Zaharia si Elisabeta, pentru că treceau zilele lor si nu aveau fii. Scârbă mare era în Legea Veche să nu ai copii; pentru că cei ce nu aveau copii în Legea Veche se socoteau oameni blestemati, pomi neroditori, oameni de la care darul lui Dumnezeu s-a depărtat si i-a lăsat seci, fără copii.

Dimpotrivă, cei ce aveau familie mare si copii multi, cum a avut Patriarhul Iacov, doisprezece feciori, care s-au numit toti patriarhi, era un semn mare si o binecuvântare. Că o familie numeroasă este binecuvântată de Dumnezeu. De aceea acesti dumnezeiesti oameni sfinti, fiind sterpi, nu numai că primeau necinste de la popor, dar chiar când se duceau cu jertfe la Sion în biserică, nu le erau primite jertfele. De ce? "N-aveti copii. Nu sunteti binecuvântati de Dumnezeu, că sunteti sterpi, pustii de darul Lui, că n-aveti copii".

De aceea cu multă jale si plângere se întorceau înapoi defăimati de preoti, de arhierei si de tot poporul pentru nerodirea lor, că nu aveau copii. Dar cu osteneală, cu rugăciuni, cu milostenii si cu multă facere de bine s-a rânduit, ajutându-le Preasfântul Dumnezeu, ca acesti oameni să aibă fii. Si pe cine? Pe cea mai mare împărăteasă a Heruvimilor si a Serafimilor, pe Maica Domnului, si pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul, cum am spus, cel mai mare om născut din femeie.

Dar să revenim acum la noi. Unde-i mintea acelor femei care se gândesc nu să aibă copii, ci să nu aibă? Unde-i mintea acelor părinti care nu postesc, nu se roagă si nu fac milostenie, cerând "Dă-ne nouă, Doamne, copii?", ci, dimpotrivă, stau împotriva planului de creatie al lui Dumnezeu, să nu aibă copii sau să aibă mai putini.

Vai de noi si de noi! Dacă toate păcatele noastre strigă la cer să vină mânia Domnului peste noi, cel mai mare păcat care este astăzi în lume si cel mai cumplit, care va grăbi urgia lui Dumnezeu peste omenire, este uciderea de copii.

Omule, dacă tu ai semănat în tarina ta porumb, grâu, orz, ovăz, cartofi, ce-ai pus, si te-ai ostenit să pui sământa ta acolo, să ari, să semeni, ti-ar părea bine dacă unul ar veni în batjocură si ar strica sământa ta, ar zvârli tărâna într-o parte si-n alta, ar merge cu vitele pe acolo sau cu altceva si ar distruge semănătura ta? Nu te-ai duce să te iei la bătaie cu el, sau să-l dai în judecată, că ti-a stricat osteneala ta - omeneste vorbind -, ti-a stricat sământa ta din ogor, care nădăjduiai să crească, să facă roade, să ai cu ce te hrăni la anul viitor? Nu-i adevărat asa?

Dar oare nu se supără Dumnezeu când seamănă si tu strici sământa Lui? Ce zice apostolul? Arătură a lui Dumnezeu suntem. Da. Toată lumea este ară-tura si tarina lui Dumnezeu. Dar în această tarină si arătură, Dumnezeu seamănă. Ce seamănă? Sământa omenească, prin bărbat, în mitrasul femeilor.

Auzi cui ne punem împotrivă? Auzi cui îi stăm împotrivă când facem avorturi si distrugem sământa dată de Dumnezeu în pântecele nostru? Ai auzit cui? Lui Dumnezeu, Care a semănat. Oare nu ne va trage la judecată? Oare nu ne va condamna cu dracii la muncă vesnică, pentru că stricăm semănătura Lui pe care o seamănă? Ce-a zis Adam când a dobândit primul fiu? Iată, am dobândit om prin Dumnezeu!

În Hronograful lui Chedrinos, o carte foarte veche, tradusă în româneste de Veniamin Costachi la anul 1837, în Mănăstirea Neamt, se arată că bietii Adam si Eva, după ce au fost scosi din Rai, au iesit la poarta Raiului, dar acolo a pus Dumnezeu Heru-vimi cu sabie de foc, să nu se atingă nimeni, nici să mai intre om înapoi în Rai. Si s-au rugat o sută de ani Adam si Eva: "Doamne, am gresit! Dă-ne voie înapoi în Rai! Să venim înapoi în Raiul desfătării, cel preadulce si preasfânt".

După o sută de ani, s-a arătat Arhanghelul Gavriil lui Adam si Evei si le-a zis: "Luati-vă de-o grijă, pentru că ati călcat porunca, Dumnezeu v-a dat de canon pe pământ! Tu, Adame, cunoaste pe Eva si veti naste fii". Evei i-a dat Dumnezeu canon, zicând: Înmultind voi înmulti durerile tale, si întru dureri vei naste fii. Iar pentru Adam, alt canon. A blestemat pământul, zicând: Blestemat să fie pământul pentru tine! …Spini si pălămidă să rodească pământul tău…! În sudoarea fetei tale îti vei câstiga pâinea cea de toate zilele, cum vedem până azi.

Nu putem scăpa de blestemul si de porunca lui Dumnezeu. Femeia care încearcă să înlăture durerea nasterii si să trăiască numai în plăcere cu bărbatul său, sau bărbatul care-i porunceste femeii să împiedice nasterea, sunt cei mai mari criminali. Se abat de la porunca cea dintâi a lui Dumnezeu, când i-a spus femeii: Înmultind voi înmulti durerile tale, întru dureri vei naste fii. Si i-a mai dat un canon: si întoarcerea ta către bărbatul tău.

Adică femeia să asculte de bărbat toată viata ei. De aceea si marele Apostol Pavel spune: Femei, supuneti-vă bărbatilor vostri, ca întru Domnul. Si auzi: "Femeie, supune-te capului tău!" Că bărbatul este cap al femeii, precum si Hristos este cap al bărbatului.

Ai văzut vreodată vreo femeie cu două capete? Nu se poate. Bărbatul este cap si femeia este trup. De aceea zice: Femeia trupul său nu-l stăpâneste, ci bărbatul. Iar acea nebună care caută după alt bărbat, se poate gândi că poate să aibă două capete? Nu. Unul ti-a dat Dumnezeu prin cununie. Si cu două capete nu vei fi în veac.

*

Fratilor, cuvântul care urmează vă va arăta primejdia cea mare a acestui cumplit păcat. Cum putem opri în ziua de azi cumplitul păcat al avorturilor si prin ce mijloace? Acest păcat distruge lumea. Nu numai că distruge natalitatea popoarelor, dar distruge sufletele si atrage urgia lui Dumnezeu pe pământ.

Deci, lasă lucrul lui Dumnezeu! Lasă tarina si arătura lui Dumnezeu asa cum o seamănă El! Mai acum trei-patru zile, am mărturisit pe un preot si o preoteasă si un alt preot tânăr si altă preoteasă. Un preot care are 15 copii, din judetul Suceava, foarte evlavios, frate cu Părintele Argatu de la Bucuresti. Si o întreb pe preoteasă: "Câti ani ai, mamă?" "Am 47 de ani". "Câti copii ai?" "Am cincisprezece, părinte". Are copii preoti, preotese, ingineri, doctori; are două fete la facultate, un băiat pe la seminar...

Ai auzit o femeie cu frică de Dumnezeu? "Dar ai omorât vreo unul?" "Nu mi-a murit nici unul. Nici nu m-am gândit, Doamne fereste, să fac crimă". Vedeti cum este o femeie cu frica lui Dumnezeu? Oare ce va zice în ziua judecătii, că la II Corinteni, 6 cu 2, auziti ce spune Scriptura? Au nu stiti că sfintii vor judeca lumea? Cum au să judece lumea sfintii?

Iată cum, zice Sfântul Ioan Gură de Aur: "Când ai să spui tu că n-ai putut să cresti copii, ai să vezi milioane de sfinti care strălucesc ca soarele si care au avut si copii si au fost si sfinti". Deci asa vor judeca sfintii lumea, cu pozitia lor fată de cei păcătosi.

Fratilor, să stiti un lucru: Păziti-vă foarte tare, să nu spuneti în gândul vostru, cum îmi spune câte o femeie la mărturisire: "Da, părinte, l-am avortat, dar era numai de o lună sau de trei săptămâni!"

Ce-ai zis? De trei săptămâni? Iată ce spune Sfântul Anastasie Sinaitul: "Precum când tună si fulgeră, odată auzi tunetul si odată vezi lumina fulgerului, asa în clipa când s-a zămislit copilul se zideste în el si trupul si sufletul lui, într-o formă ca o sământă de cânepă sau poate mai mic, dar în aceeasi vreme.

Teoria originii sufletelor noastre este întreită:

- A fost teoria cu preexistentianismul lui Origen cel blestemat, în care zice că sufletele au existat din veac si au fost pedepsite în trupuri.

- Este teoria cu traducianismul la Tertulian, care zice că sufletul s-ar fi tras din sufletul părintilor. Si această teorie a căzut în fata Bisericii.

- Si a treia teorie adevărată, după toată Biserica, este creationismul. Dumnezeu creează sufletul si trupul în clipa când s-a zămislit el în pântecele maicii lui.

Si dacă după zămislire, la un ceas, vei face ceva ca să strici nasterea, esti ucigătoare de om si criminală. Ori îl ucizi de 30 de ani, ori îl ucizi la un ceas după ce s-a zămislit este acelasi păcat; că intentia una este: să omori copilul, să omori omul. Că Dumnezeu nu se uită la întâmplare, ci la intentia cu care faci păcatul.

Tot asa pătesc si cele care se păzesc să nu facă copii. Este la fel cu cele ce fac avort. Se opresc prima dată doi ani, iar dacă tot se mai păzesc, sase ani si apoi mai mult.

N-aveti voie să stricati zidirea lui Dumnezeu, semănătura si tarina Lui. Lasă-l să se nască! Lasă-l să crească! Îmi spui că esti săracă, că esti bolnavă, că ti-a spus doctorul că ai să mori! Dar care-i jertfa ta? Care-i datoria ta? Nu să mori născând? De ce Biserica te pregăteste înainte de nastere pentru moarte? Că dacă ar fi o femeie oprită de Sfintele Taine 20 de ani, dacă-i gravidă, gata, i se dă voie să se împărtăsească. De ce a făcut Biserica asa?

Îi dă voie să ia Preacuratele Taine, că o pregăteste de moarte. Câte păcate ar avea o femeie însărcinată, dacă moare spovedită si împărtăsită cu Preacuratele Taine, toate, toate i se iartă dacă ar muri născând. Femeia când moare născând, moare pe altarul jertfei. Se jertfeste pentru Hristos. Este mucenită si martiră. De aceea ne-a învătat Apostolul Pavel: Femeia se va mântui prin nastere de fii.

Deci nu dati loc mâniei lui Dumnezeu cu pricinile voastre! Că ti-a spus doctorul că esti slabă, că nu poti purta sarcina, să-ti facă operatie. Nu! Cu credintă în Dumnezeu du-te la masa nasterii! Du-te acolo la maternitate: "Doamne, dacă am să trăiesc, am să fiu mama acestui copil. Dacă nu, vreau să mor, să dau viată copilului, ca să trăiască copiii".

Fericită si de trei ori fericită este mama aceea care moare născând; îsi pune viata ca să dea viată copilului său. Mucenită si martiră este si în rând cu apostolii si martirii se duce, pentru că a avut credintă tare în Dumnezeu, nu să ucidă copilul, ci să-l nască, chiar cu riscul de a muri ea.

Mare urgie a lui Dumnezeu vine peste casa si femeia aceea care îsi omoară copiii.

Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, cu ale cinstitului slăvitului Prooroc Înaintemergătorul si Botezătorul Ioan, a cărui sfântă nastere o prăznuim astăzi si pentru ale tuturor sfintilor, să ne miluiască, să ne mântuiască pe noi ca un bun si iubitor de oameni. Amin.

RUSALIILE

2010-05-17T14:40:00.003+03:00

Rusaliile, adică Pogorârea (Coborârea) Duhului Sfânt reprezintă unul dintre marile praznice împărăteşti ale Mântuitorului. Sărbătoarea este prăznuită de creştini duminica - la 50 de zile după Paşti / având deci data schimbătoare - şi marchează Coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Isus Cristos (eveniment care a avut loc în ziua Rusaliilor Evreilor – care pe atunci era o sărbătoare agricolă de bucurie, în care se oferea pârgă din roadele pământului). Cincizecimea este o denumire de sorginte Greacă, care arată că sărbătoarea are loc la 50 de zile după Paşti. Sărbătoarea de Rusalii este a încheierii lăuntrice a noului legământ al harului şi iubirii, prin Coborârea Sfântului Duh, reprezentând şi consacrarea solemnă a bisericii întemeiate de Isus Cristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale. Apostolul Pavel acorda importanţă acestei sărbători (pentru comunităţile creştine care aveau vii înaintea ochilor roadele şi mărturiile acelei zile de întemeiere a Bisericii, împreună cu minunile Duhului Sfânt, sărbătorirea anuală a coborârii Duhului Sfânt era de la sine înţeles). Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, a umplut de darurile sale pe apostoli, pentru început aceştia căpătând marea putere de a grăi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Spre mirarea multor oameni aflaţi în Ierusalim, cei 12 au început să facă cunoscută învăţătura Mântuitorului către neamuri, în diferite limbi, deşi aceşti ucenici erau ştiuţi de mulţi dintre cei prezenţi ca fiind Evrei simpli, în nici un caz preocupaţi de învăţarea limbilor străine (trimiterea Duhului Sfânt peste ucenicii săi o vestise mai demult Mântuitorul). Când Duhul Sfânt s-a pogorât peste apostoli, aceştia au devenit “preaînţelepţi”, fiind umpluţi “de lumina, râvna şi toate harurile dumnezeieşti”; abia după acel moment, ucenicii Domnului au ieşit în toată lumea, săvârşind minuni, întorcând pe păgâni de la închinarea idolilor, aducând - de la oameni simpli la împăraţi - pe mulţi la credinţă. Începutul a avut loc chiar în acea zi a Pogorârii / Coborârii Duhului Sfânt când - în urma predicii apostolului Petru - “ca la 3000 de suflete” au crezut în Cristos, alcătuind prima comunitate creştină. Rusaliile au devenit, pe lângă Paşti, a doua sărbătoare rezervată botezurilor. În Ajunul Rusaliilor se ţin Moşii de Vară sau de Rusalii - cu târguri unde oamenii găsesc cele necesare pomenilor dar şi prilej de veselie; se crede că sufletele morţilor / moşilor, după ce părăsesc mormintele în Joia Mare (cea de dinaintea Paştilor), se preumblă printre cei vii, înapoindu-se la locul lor în Ajunul Rusaliilor. Legat de Rusalii este şi faimosul joc al Căluşarilor (executat de cete de flăcăi), dans ritual originar din săritul peste foc pentru a scăpa de iele – zâne rele. Membrii Bisericii sunt credincioşii împreună cu ierarhia; credincioşii nu sunt elemente pasive în Biserică, ci împreună lucrători cu preoţii pentru mântuirea lor dar după măsura darului primit de ei, silindu-se să cunoască şi să aprofundeze adevărurile de credinţă, să se purifice de patimi, dăruindu-se lui Dumnezeu ca făpturi noi în Cristos. Pogorârea / Coborârea Duhului Sfânt este sărbătoarea întemeierii Bisericii. În România, prin decizia Parlamentului în 2008, oficial sunt 2 zile libere de Rusalii: duminica Rusaliilor şi luni – a doua zi de Rusalii.

Aceasta zi o sarbatorim si cinstim in data de 23 mai.

COLINDELE

2009-12-30T17:01:00.002+02:00

Colindele, sunt premergătoarele sărbătorii Crăciunului deoarece ne pregătesc sufletele pentru marele Praznic al Naşterii Domnului.Ele sunt creaţia poporului şi de aceea de câte ori le ascultăm vibrează în noi rădăcinile strămoşeşti şi marea Taină a iubirii lui Dumnezeu ce inspiră omenirea în operele creaţiei sale.Ele ne aduc un suflu viu al prezentului, pe acel "astăzi", în legătură trecut-viitor, iar la noi românii în mod special, ele sunt ale copiilor ce colindă,adică merg din casă în casă, până la "casa pâinii", Bethleemul sufletelor noastre.

Prin frumuseţea versului,inspiraţia melosului inimile credincioşilor devin biserică,peşteră transformată în locaş pentru cer,casă de oaspeţi în care Pruncul este preamărit de magii înţelepţi.Colindătorii sunt acei oameni care se transformă în crainici ai bucuriei venirii lui Hristos în lume, ai împreunării noastre cu Dumnezeu. Colinda nu-i altceva decât o Evanghelie populară, o Biblie nescrisă a Naşterii Domnului. Cei care cântă colindele, sunt purtători de Hristos penru că "vi-L aduc pe Dumnezeu, să vă mântuie de rău"ca şi cum prin aceasta gazda îşi primeşte oaspeţii chemării la îndumnezeire.Gazda devine lăcaş,"...şi-L aştept pe Dumnezeu să mă ospătez şi eu"(Colind).Creştinii sunt gazdele "zilelor bunătăţii",a zilelor de Sărbători fiindcă dragostea faţă de semeni, răsare din bunătatea inimii.Readucerea Naşterii Domnului în fiecare an ne arată că sărbătoarea Crăciunului nu mai este o sărbătoare abstractă, ci este prezenţa permanentă a lui Hristos între noi:

Hristos vine azi tainic în inimile noastre prin bunăvoinţă şi cântări pentru a schimba inimile noastre în sălaş primitor de lumină şi căldură sfântă.El ne este adus de fiecare om ce ne colindă cărarea acestei vieţii şi-l întâlnim adesea la uşa,la poarta noastră,la nevoie spre a putea face şi noi binele.N-o fi cel mai nimerit aşa cum ne-ar place să alegem dar vine,poartă cuvânt,cânt,bucurie,putere şi trebuie să cântăm împreună. Dacă am cânta în fiecare zi cu fratele nostru s-ar naşte, o altă lume,...lumea "colindului sfânt şi bun"(Din an în an) !

PARINTELE ARSENIE BOCA - DESPRE DURERILE OAMENILOR

2009-12-18T15:08:00.002+02:00

Vrajba în casa

Să ascultaţi pricinile pentru care o au şi apoi ce să facă ca să nu le mai aibe.Vrajba în casă vine din păcate. Toate îşi au izvorul în păcate. Neaparat vine vrajbă în casă dacă:1. Căsătoria s-a început cu stângul adică cu desfrânarea.2. Mai vine apoi dacă soţii trăiesc în căsătorie nelegiuită sau fără cununia bisericească. E un păcat pe care toţi îl plătesc cu vrajba. De aceea toţi trebuie să intre la cuminţenie şi să se legiuiască dacă sunteţi aşa.3. Din curvii nemărturisite făcute înainte sau după căsătorie. Astfel au intrat într-o casă nouă cu o pecete drăcească pe sufletul şi pe trupul lor. Şi pentru că nu s-au mărturisit acel păcat are să le spargă casa tocmai pentru că n-au omorât pe diavolul care e cel care face acest lucru.4. Lăcomia de avere a unui părinte când şi-a măritat fata sau şi-a căsătorit feciorul. O asemenea căsătorie nu ţine pentru că s-a făcut cu o lucrare a diavolului. De o vei mărita pe fata ta numai pentru avere căsătoria lor va sfârşi cu vrajbă şi cu spargerea casei aceleia. Prin urmare cuminţiţi-vă părinţilor cu sfaturile când vă măritaţi fetele sau vă căsătoriţi feciorii.5. Nepotrivirea de vârstă, căci sunt părinţi care îşi mărită fetele de 14-15 ani tot din lăcomie de avere sau numai ca s-o ştie măritată. Şi la 17-18 ani fata lor e văduvă şi cu un copil. Asta pentru nepotrivirea de vârstă pentru că ce poate face o copilă faţă de un vlăjgan. Acesta e păcat înaintea lui Dumnezeu. De aceea casa aceea nu ţine ci se sparge. Şi părinţii aceia trebuie să recunoască că au dat un sfat prost.6. Din negrija de suflet a celor din casa aceea se ajunge de asemenea la vrajbă. Din negrija de spovedanie, de Sfânta Împărtaşanie şi de rânduielile Bisericii care sunt poruncile lui Dumnezeu. Şi dacă nu le păzesc cum să aibă linişte? Căci de nu păzeşte cineva poruncile lui Dumnezeu păzeşte pe ale diavolului şi atunci te arzi.7. Şi mai vine vrajba şi din petrecerea fără post. Cei ce se umplu de mărire sunt cei plini de fiere care se înmulţeşte în corpul omului atunci când mănânci carne multă şi când nu posteşti. Plin de fiere fiind se umplu de mânie şi astfel îşi sar în cap. Aşa pentru o vorbă cât de neînsemnată, pentru o bucată de lemn care i se pare că nu stă la locul ei, îi sare în cap celuilalt.8. Şi-o ultimă pricină este desfrânarea tuturor. Dar soţii cum desfrânaează când sunt legiuiţi? Aşa bine căci nu mai ţin nici o seamă de miercuri, vineri, de zilele de post, de sărbători. Nu mai ţin nici o rânduială. Şi bate Dumnezeu nerânduiala ca să se facă rânduială.

PARINTELE ARSENIE BOCA

2009-12-16T18:42:00.000+02:00

Profetia pictata a parintelui Arsenie Boca

Lucrurile cu adevarat importante nu sunt adapostite de cladiri grandioase. Ca si in cazul micutei manastiri de la Prislop, biserica Draganescu, redusa ca dimensiuni, este o poarta deschisa spre rai, o poarta la care ne asteapta, desi a plecat de mult timp dintre noi, cu rabdare, parintele Arsenie Boca.
Vorbele lui ard si indeamna la credinta, chiar si dupa trecerea a trei decenii de cand au fost zugravite pe peretii bisericii. Nicaieri nu veti intalni impletirea trecutului cu prezentul ca aici.

Pe pojghita varului de fresca din pronaosul bisericii din Draganescu, pe care Arsenie Boca a pictat-o incepand cu anul 1968, parintele a strecurat inexplicabil cateva imagini premonitorii, neobisnuite prin actualitatea lor: telefonul mobil, turnurile gemene incendiate pe 11 septembrie la New York sau naveta Discovery. Desi plasate vizibil pe cei doi pereti laterali de la intrare, scenele respective nu sunt usor de observat, parand a se dizolva pana la contopire in multitudinea altor scene biblice importante: Invierea, infatisarea iadului si a Cetei celor Drepti. Oricat te-ai stradui, din intregul picturii nu distingi nimic, in afara unor chipuri biblice, desenate pe cat de canonic, pe atat de aparte si de potrivit lirismului meditativ din arta parintelui. Biserica Draganescu nu e o sala de muzeu renumit, in care intri doar sa-ti domolesti orgoliul sau curiozitatea intelectuala. La Draganescu trebuie sa vii de mai multe ori si sa ai rabdare, cerandu-i parintelui Arsenie sa-ti "arate". Dupa o vreme, cu alti ochi si alta stare sufleteasca, incepi sa vezi. Mesajul si proorocia parintelui se afla chiar in fata ta. Cu litere de un rosu sangeriu, sta scris cuvantul: "Faradelegile atrag pedeapsa pe pamant". Alaturi, intr-o completare tainica si complicat de simpla, apare desenul si toata prefigurarea evenimentelor care vor cutremura iremediabil lumea moderna: de la terorism la modificarea genetica; de la globalizarea mondiala la secularizarea new-age-ista a bisericii lui Hristos.

Pictura este extrem de luminoasa, culorile folosite sunt calde, predominant este galbenul. In viziunea parintelui Arsenie, iadul este caramiziu si rosu, nicidecum negru. Isus este diafan, este ca o umbra ce pare sa se strecoare prin vitralii pentru a se ridica la cer chiar sub ochii nostri. Scenele vorbesc despre pacate, despre tentatii, despre delasare, despre placerile lumesti si au un mesaj puternic: intoarcerea spre credinta, spre Dumnezeu.

Vreme de 20 de ani, cat a locuit in Draganescu, localnicii nu au stiut ca au in mijlocul lor un trimis al lui Dumnezeu pe pamant. Acum, dupa ce a trecut la cer, locurile unde a trait parintele Arsenie sunt cautate de foarte multa lume. Unii vin de la mii de kilometri pentru a-i simti prezenta, pentru ca celor care cred in el, li se arata intr-un mod greu de descris in cuvinte.

Multe se spun despre minunile si profetiile cuviosului Arsenie Boca. Unii sunt convinsi ca parintele putea intra si iesi prin orice usa zidita, asa cum putea calatori nestingherit prin aer, fiind prezent deopotriva in temnita de la Canal, dar si la inmormantarea mamei sale, din comuna Vata de Sus, aflata in apropiere de Apuseni. Altii se indoiesc, considerand ca toate acestea sunt exagerari venite din idolatrie si nalucire sentimentala; ca sfintenia parintelui nu mai avea nevoie de asemenea efuziuni patetice de admiratie si pietism. Nici acum, dupa 20 de ani de la mutarea sa la cele sfinte, nu stim prea bine daca parintele a prefigurat cu adevarat ororile bolsevismului sau caderea lui Ceausescu, caruia i-a transmis printr-un om al Securitatii ca nu o sa mai apuce anul 1990. Ceea ce stim cu siguranta este ca parintele Arsenie avea darul "inainte-vederii", dar niciodata nu facea din asta prilej de uimire si de spectacol printre credinciosi.

POVESTE DE CRACIUN

2009-12-15T20:05:00.008+02:00

POVESTE DE CRACIUN

Sub cetina verde de brad,
aroma de Craciun,
sub fulgii care-n pace cad,
si rugaciuni ne spun,
un mic copil cu ochii mari,
statea si astepta,
privind in zare undeva,
privirea ii sclipea,
un biet copil cu soare-n ochi
cu buze rosii tremurande,
ce astepta cuminte foc,
minuni de nu stiu unde !
Dar zarea alba larga e,
si frigul se-nteteste,
in jurul lui doar vantul sec
in soapte povesteste.
Iar fulgii mici si jucausi
ii canta un colind,
sunt ingeri firavi ce danseaza
in hora se tot prind,
dar copilasul este trist,
caci nimeni nu-i cu el,
doar un catel prin nea fugind,
il bucura nitel.
Pe micul chip prea abatut,
cu bucle ca de aur,
ce-n ochi,
mici indoieli ascund,
si-n suflet un tezaur,
un gand umbreste a lui chip,
copil nascut din vise,
avand in suflet aripi largi
spre zbor mereu deschise,
dar singur e,
cine sa-i spuna,
ca astazi e Craciun,
ca-n iarna asta
chiar de-i singur
un Mos este pe drum ?
Si-atunci trimite Doamne ingeri,
in ochi inlacrimati,
si fa iubirea sa incalzeasca
pe cei infrigurati,
nici un copil sa nu stea singur
in seara de Craciun,
asculta-mi rugamintea Doamne
si fa minuni acum !
Si da-i raspuns la intrebari,
unui micut copil,
sa simta cum un Mos Craciun
pe geam intra tiptil,
si bucuria sa-i sclipeasca
in ochii inocenti,
macar un vis
sa -nlocuiasca
acei parinti absenti !

SFANTUL NICOLAE

2009-12-15T19:51:00.003+02:00

Acesta a trait pe vremea tiranilor imparati Diocletian si Maximilian (284-305) si a stralucit mai inainte in viata pustniceasca si, pentru nespusa lui bunatate, a fost facut arhiereu. Si, fiind cu frica lui Dumnezeu, cinstind crestinatatea si propovaduind cu indrazneala si cu glas slobod dreapta credinta, a fost prins de mai marii cetatii Lichiei si dandu-l la osanda si la cazne l-au inchis in temnita, impreuna cu alti crestini. Si de vreme ce marele si bine credinciosul Constantin, din voia lui Dumnezeu, s-a facut imparat al romanilor, cei ce erau inchisi au fost sloboziti din legaturi si, cu ei impreuna, a fost slobozit si marele Nicolae. Si, mergand la Mira, n-a trecut multa vreme si s-a strans de catre marele Constantin, intaiul Sinod de la Niceea, la care a luat parte si minunatul Nicolae. Si i s-a dat lui darul facerii de minuni, precum arata istoria vietii sale. Scos-a din temnita pe trei oameni napastuiti, care prinzand de veste ca sunt osanditi pe nedrept, au chemat pe Sfantul in ajutor, ca, precum a izbavit pe cei din Lichia, asa si pe dansii sa-i izbaveasca. Pentru aceasta, dar, Sfantul Nicolae, ca unul ce era grabnic si fierbinte spre ajutor, s-a aratat in vis imparatului Constantin si eparhului Avlavie. Pe acesta l-a mustrat pentru para nedreapta ce facuse oamenilor la imparatul, iar pe imparat l-a instiintat cu amanuntul, aratandu-i ca erau nevinovati, parati din pizma. Si asa prin visul acesta i-a izbavit din primejdia taierii. Si alte multe minuni facand, pastorea dumnezeieste pe dreptcredinciosul sau popor. Deci, venind la adanci batraneti, s-a mutat catre Domnul, neuitand, nici dupa moarte, turma sa, ci in toate zilele dand cu indestulare ale sale faceri de bine celor lipsiti si izbavindu-i de tot felul de primejdii si de nevoi. Inca si pana astazi, Dumnezeu, prin mijlocirea lui, lucreaza minuni si cei ce-l roaga cu adevarata si neindoita credinta, nu numai mici binefaceri, ci si minuni mari dobandesc. Din anul 1087, luna mai in 9 zile moastele Sfantului Nicolae se afla la Bari, in sudul Italiei, luate din Mira, ca sa nu cada in mainile musulmanilor. Acolo ele sunt in mare cinste din partea credinciosilor, care vin la el, cu credinta, din toate partile crestinatatii.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin

PE SFANTUL NICOLAE IL SARBATORIM SI CINSTIM PE DATA DE 6 DECEMBRIE.

POSTUL NASTERII DOMNULUI

2009-12-15T19:28:00.003+02:00

Credinciosii crestin ortodocsi incep sa astepte marea sarbatoare a Nasterii Domnului prin post si rugaciune. Timp de sase saptamani, de pe 14 noiembrie pana pe 24 decembrie inclusiv, nu se mananca „de dulce”, adica se renunta la carne, branza si oua. Preotii ii incurajeaza pe credinciosi, amintind ca Postul Craciunului este cel mai usor post dintre toate, cu dezlegare la peste si vin in fiecare sambata si duminica, precum si in zi de sarbatoare cu cruce rosie a unui sfant. Aspectul cel mai important al acestei perioade nu este insa restrictia alimentara, cat incercarea de a fi mai ingaduitori cu ceilalti, de a face fapte bune si de a petrece mai multe clipe de interiorizare si rugaciune, pentru a primi asa cum se cuvine marea bucurie a Nasterii Domnului, spun calugarii de la Manastirea Caldarusani.

Cele mai multe dezlegari dintr-un post. Postul Craciunului sau al Nasterii Domnului simbolizeaza si ajunarea de patruzeci de zile a proorocului Moise, dar si postul patriarhilor din Vechiul Testament, care asteptau venirea Fiului lui Dumnezeu pe Pamant. „Este un post al bucuriei, pentru ca vine Domnul si ne aduce aceasta bucurie a Nasterii Sale de catre Fecioara Maria”, spune ieromonahul Laurentiu Andreescu, de la Manastirea Caldarusani. Poate de aceea crestinii au atatea dezlegari la peste in aceasta sarbatoare. Astfel, in zilele de sambata si duminica, pana pe 20 decembrie exclusiv, se poate servi peste, untdelemn si vin, explica parintele. „Daca in zilele de luni, miercuri si vineri se praznuieste un sfant mare, insemnat in calendar cu cruce neagra, atunci putem folosi uleiul la mancaruri si putem bea vin. Ajunul Craciunului este zi de post negru, abia seara se mananca si numai grau fiert indulcit cu miere, covrigi sau turte din faina.

„Nu va laudati ca tineti post!” Ieromonahul Laurentiu Andreescu spune ce inseamna sa postesti pentru venirea Domnului, dincolo de restrictia „nu ai voie sa mananci carne”. Chiar daca nu mancam carne, nu inseamna ca trebuie sa mancam de post in exces. „Nu va laudati ca tineti post!” - este un alt indemn al ieromonahului. „Daca sunt invitat la o onomastica, nu spun la toata lumea ca nu pot sa servesc. Mananc, acolo, o salata sau ceva de post, ce gasesc pe masa, si atat.” „Sa nu adormi in manie si ura”. Dar esenta acestei perioade este de fapt spiritul. „Acum trebuie sa te retragi in tine si seara, inainte de culcare, sa incerci sa nu adormi in manie si ura”, ne sfatuieste calugarul. Rugaciunea trebuie sa insoteasca postul alimentar, „pentru linistea casei, a familiei, pentru morti si pentru dusmani”, completeaza el. „Degeaba tii post daca nu ai liniste in casa si nu traiesti in liniste cu cei din jur”, incheie parintele.

SFANTUL ANDREI

2009-12-15T19:05:00.003+02:00

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului, slăvitului şi întru tot lăudatului Apostol Andrei, cel întâi chemat.

Sf. Apostol Andrei a fost din Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau Ioan, aratand cu degetul catre Iisus si zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan, 1, 29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat dupa Hristos, zicand fratelui sau Petru: "Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos" (Ioan, 1, 41). Si astfel, l-a tras si pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel dintai chemat al Domnului. Si se afla in Scriptura si alte multe invataturi despre dansul.
Din zilele acelea, ca si ceilaiti Apostoli, Sfantul Andrei a urmat Mantuitorului, insotindu-l pe drumurile Tarii Sfinte, adapandu-se din izvorul nesecat al dumnezeiestilor descoperiri pe care le aducea Mantuitorul. A fost martor faptelor minunate savarsite de Domnul, s-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc, datator de viata, al credintei celei noi intemeiata de Hristos, si, mai presus de toate, a vazut Patimile Domnului, a plans moartea Lui pentru noi si s-a intarit in credinta, in ziua Invierii.
La randul ei, Traditia Bisericii ne spune ca, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea, pentru propovaduire. Atunci, acestui intai chemat, i-a cazut sortul sa mearga in Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare si Scitia (adica Dobrogea noastra) si pana in Crimeia. Insa, a umblat in aceste locuri nu in graba, ci, in fiecare, zabovind si rabdand multe Impotriviri si nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a intors la urma din nou in Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie si, strabatand celelalte tari, a ajuns la tinutul Peloponezului, unde pe multi i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Traditie, mai stim ca Sfantul Andrei a avut si un sfarsit de mucenic, fiind rastignit, la Patras, langa Corint, cu capul in jos, pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus "Crucea Sfantului Andrei".

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin

PE SFANTUL ANDREI IL SARBATORIM SI CINSTIM PE 30 NOIEMBRIE

CUVIOASA PARASCHEVA

2009-10-16T11:01:00.003+03:00

Aceasta cu adevarat mare si vestita între femei, Cuvioasa si pururea pomenita Parascheva, s-a nascut într-un sat al Traciei, numit si din vechime si acum Epivata. Parintii fericitei erau de neam bun si mariti, înavutiti cu foarte multi bani si averi; mai mult însa îi marea si îmbogatea drept cinstirea lui Dumnezeu si a fi si a se numi crestini. Acestia dar aducând la lumina pe cuvioasa, întâi au renascut-o prin scaldatoarea cea dumnezeiasca, apoi pe cale înaintând, o învatara toata îmbunatatirea si asezarea cea dupa Dumnezeu; iar dupa ce a trecut al zecelea an, ades mergea cu maica sa la biserica Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si a auzit aceste dumnezeiesti binevestiri: "Cel ce voieste a veni dupa Mine, sa se lepede de sine si sa ridice crucea sa si sa urmeze Mie". Îndata toata a fost cuprinsa de aceasta si iesind din biserica, întâlnind un sarac, ascunzându-se de maica sa si dezbracând hainele stralucite si luminate ce purta, le-a dat lui si ea a îmbracat pe ale aceluia, luându-le pe acestea cu oarecare mestesugire înteleapta.
Iar dupa ce a venit acasa si au vazut-o parintii într-un astfel de chip s-au îngrozit si au batut-o ca sa nu mai faca asa. Ea însa nu numai de doua ori, ci de trei ori, si de multe ori, se zice ca dezbracând hainele sale, le-a dat saracilor, întru nimic socotind pentru aceasta, ocarile, îngrozirile si nesuferitele batai ale parintilor. Si acestea, adica în casa parinteasca erau ca niste preîntâmpinari ale roadelor ce mai pe urma erau sa odrasleasca în ea si pasiri spre trecerea peste om. Apoi fiindca nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fara stirea parintilor si al celor de un sânge cu ea, si a multimii slugilor, a ajuns la Constantinopol, unde gustând toate bunatatile cele dupa Dumnezeu, îndestulându-se de dumnezeiestile si sfintitele biserici si moastele sfintilor si fiind binecuvântata de sfintii barbati cei de acolo si întarindu-se cu rugaciunile lor, a iesit din cetate si a trecut în Calcedon de cealalta parte si de acolo a venit la Iraclia din Pont, calatorind cu picioarele sale. Iar parintii ei însisi si prin altii (ca nevoia este lesne iscoditoare), mult trudindu-se si locuri din locuri schimbând si cetati si sate calcând si neaflând-o, s-au întors acasa. Iar preafericita fecioara venind la Iraclia din Pont si sosind la un oarecare locas dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu si intrând în el cu bucurie duhovniceasca, s-a asezat pe pamânt si l-a udat cu lacrimi; apoi s-a sculat si prin ruga sa umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut cu rabdare într-acest sfânt locas, tot felul de îmbunatatiri savârsind; caci întru rugaciunile de toata noaptea facea stari statornice si de diamant, ajunari neîncetate, batai în piept, tipete, tânguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe fata pamântului, cine dupa vrednicie va povesti; obiceiul smerit, cugetul cumpatat, curatenia inimii si plecarea ei spre Dumnezeu. Iar acum din destul de acestea desfatându-se a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau sa o duca la Ierusalim; caci aceasta dorinta o avea si ruga pe Dumnezeu si pe Maica Lui de aceasta. Deci asa pregatita a iesit din biserica si îngradita cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim si îndestulându-se de toate cele sfinte si bune ale Ierusalimului, unde si blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au calcat" si saturându-se si zburdând prin pustiul Iordanului ca o pasare, a nimerit la o viata cinstita de calugarite pustnice si aci a intrat. Însa cât s-a nevoit aci, prin care pe vrajmasul diavol pâna în sfârsit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe si de tot felul a navalit asupra ei, neputând a le da în scris toate, putine oarecare din ele spre pomenire vom adauga aci. Bautura întrebuinta apa de izvor, si de aceasta foarte putina; trebuinta asternutului o împlinea o rogojina, iar îmbracamintea era o haina si aceasta foarte zdrentaroasa, cântarea pe buze neîncetata, lacrimile de-a pururea. Peste toate acestea înflorea dragostea, iar vârful îmbunatatirilor, smerita cugetare le cuprindea pe toate acestea.

Deci multi ani rabdând în aratata mânastire a calugaritelor si nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al douazeci si cincilea an al vârstei, a iesit de aci si a venit la Ioppe si intrând într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casa, si a ajuns cu corabia la limanul patriei sale dupa ce a suferit multe primejdii ale sfarâmarii de corabie, în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol, si dupa ce a cercetat dumnezeiestile locasuri si pe sfintii barbati a plecat si a venit la oarecare sat anume Calicratia si acolo la biserica sfintilor si întru tot laudatilor Apostoli s-a salasluit, nesocotind petrecerea parintilor de bun neam si batjocorind întelepteste uneltirile vicleanului înselator. Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbita si din potopul acestor curgatoare zburând a odihnit cortul ceresc, încredintând sfânt sufletul sau mâinilor îngeresti si prin ei locasurilor celor vesnice si dumnezeiesti; iar trupul cel din pamânt si înfrumusetat cu dumnezeiesti îmbunatatiri l-a ascuns în pamânt. Multa vreme dupa aceasta a trecut si cineva, rau cheltuind viata si obsteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de cuvioasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecaruia din barbatii sfinti aratându-se în vis: "Ridica, i-a zis, trupul acesta si-l arunca; ca soare fiind si lumina nu pot suferi întunericul si murdaria". Însa zabovind acel dumnezeiesc barbat, divina aratare a cuvioasei socotind-o vedere obisnuita, sau vis normal, si a doua, si a treia iarasi sfânta l-a strigat si cumplit l-a îngrozit. Si dupa ce calugarul si-a venit în sine dupa cum se cuvine si din numele cuvioasei, care îi arata cu degetul locul, prea degrab s-a sculat si cu sârguinta a descoperit poporului vedenia de acolo, care cu totii obsteste alergând ca la o vistierie foarte înavutita au sapat pamântul. Iar dupa ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasma, si acel sfânt trup al cuvioasei aflându-l întreg cu totul pazit, cu mâini cucernice l-au adus în biserica Sfintilor Apostoli, umplând aerul de mirezme si tamâieri si cântând dumnezeiesti psalmi. Însa câte minuni a savârsit dupa asezarea moastelor ei aici, Dumnezeul minunilor prin ea si pâna acum savârseste, cu neputinta este în scris a le da; caci covârsesc, ca sa zicem asa si numarul stelelor si nisipul marii. De vreme ce vindeca schiopi, surzi, ciungi, ologi si tot felul de boli, înca si cele atingatoare de moarte; si în scurt a zice, departeaza toata neputinta nevindecata, numai cu atingerea raclei, care nu înceteaza, nici va înceta, îmbelsugat a varsa tamaduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamarit-o.

De astfel, Cuvioasa Parascheva a fost cinstita in Biserica noastra veacuri de-a randul. Inca de la sfarsitul veacului al XIV-lea exista o biserica cu hramul Prea Cuvioasa Parascheva in Rasinari, langa Sibiu, iar in anul 1408 aflam de existenta unei biserici cu hramul Sfanta Vineri in "Targul Romanului". Multe alte biserici din Moldova sau din alte parti ale pamantului romanesc au acelasi hram. Chipul ei sau scene din viata ei sunt zugravite in diferite biserici romanesti. Dreptcredinciosii crestini de pretutindeni o venereaza atat prin participarea lor la slujbele din 14 octombrie a fiecarui an, iar cei din Iasi si imprejurimi prin inchinarea in fata cinstitelor ei moaste, cerandu-i ocrotire si ajutor.

Drept aceea, sa o cinstim si noi si sa ne rugam asa:

"Spre tine pururea nadajduind, de multe boli si primejdii s-a izbavit tara aceasta, alinand si prefacand mania cea cu dreptate pornita asupra noastra de la Dumnezeu, in buna si milostiva indurare, prin ale tale rugaciuni; dar si acum ingrozindu-ne marile nenorociri, la tine nazuim cu lacrimi, sa ne ajuti ca sa scapam din primejdie si sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia." (Din Acatistul Cuvioasei, Condacul 3).

SCHIMBAREA LA FATA

2009-08-05T10:32:00.004+03:00

Domnul nostru Iisus Hristos, la treizeci şi trei de ani de la naşterea Sa, şi în al treilea an al propovăduirii Sale, apropiindu-se de patima cea de bună voie, pentru mântuirea noastră, S-a dus în Cezareea lui Filip şi, după cuvintele pe care le-a zis Petru acolo: „Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu" (Matei 16, 16), a început a spune ucenicilor săi că se cade să meargă la Ierusalim, să pătimească mult de la farisei, de la arhierei şi de la cărturari şi să fie omorât. Din această pricină, ucenicii săi s-au întristat, mai ales Petru, care-L oprea, zicându-I: „Fie-Ţi milă de Tine, să nu Ţi se întâmple aceasta” (Matei 16, 22). Atunci, ridicând mâhnirea lor, a făgăduit unora dintre ei că, după puţine zile, le va arăta lor Slava Sa, zicând: „Sunt unii din cei care stau aici, care nu vor gusta moartea, până nu vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăţia Sa” (Matei 16, 28). Deci, trecând ca la opt zile după aceea, Domnul a plecat în Cezareea lui Filip, în hotarele Galileii, la muntele Taborului, mergând după El ucenicii Săi şi mult popor. Dar, de vreme ce era obiceiul Domnului Hristos ca rugăciunile cele către Dumnezeu-Tatăl să le facă singur, despărţit de ucenicii Săi, a lăsat sub munte poporul şi ucenicii şi a luat numai pe trei din ei - pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan. Apoi s-a suit cu ei pe munte, ca să se roage. Acolo, depărtându-se puţin, s-a urcat la un loc înalt şi se ruga, iar cei trei ucenici, osteniţi, se luptau cu somnul, precum zice Evanghelistul Luca: „Iar Petru şi cei ce erau cu El erau îngreuiaţi de somn" (Luca 9, 32). Dar, când s-au deşteptat bine, Hristos s-a schimbat la Faţă, strălucind cu slava dumnezeirii Sale. Şi au stat înaintea Lui, prin porunca Lui, doi Proroci: Moise, dintre cei morţi, şi Ilie din Rai, şi grăia cu ei despre patima Lui şi despre ceea ce avea să se săvârşească la Ierusalim. Astfel Apostolii, deşteptându-se, au văzut slava Lui cea negrăită, Faţa cea luminoasă ca soarele, hainele Lui albe ca zăpada şi doi bărbaţi stând şi grăind cu El şi s-au înspăimântat. Apoi Duhul Sfânt le-a descoperit lor că bărbaţii aceia erau Moise şi Ilie, şi au înţeles vorba lor despre patima lui Hristos, cea de bunăvoie. Deci, Apostolii stăteau cutremuraţi, ascultând cele ce se grăiau şi îndulcindu-se de vederea slavei celei dumnezeieşti, pe cât putea să îngăduie vederea ochilor trupeşti, căci atât cât putea suferi firea omenească, le-a arătat lor Domnul. Este cu neputinţă omului muritor sa vadă Dumnezeirea cea fără de moarte şi nevăzută, precum demult i-a răspuns Dumnezeu lui Moise, care se ruga să-i arate slava Feţei Sale celei dumnezeieşti la vederea ochilor, zicând: „Nu poate vedea omul Faţa Mea şi să trăiască” (Ieşire 33, 20)..

Deci, sfârşindu-se vorba lui Hristos cu Moise şi Ilie, i-a părut rău lui Petru că Prorocii vor să se ducă de la vederea lor. Ei doreau neîncetat acea măreaţă slavă a lui Hristos, ca să se îndulcească de vederea cinstiţilor Proroci, şi Petru a luat îndrăzneala de a zice: „Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici şi să facem trei colibe: una Ţie, una lui Moise şi una lui Ilie” (Luca 9, 33). Pe când grăia acestea, un nor luminos a umbrit pe Apostoli, înconjurând vârful muntelui. Atunci Apostolii s-au speriat şi, apropiindu-se de Hristos, au intrat şi ei în nor, dar îndată s-a auzit glas din nor, zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, în Care am binevoit; pe acesta ascultaţi-L” (Matei 17, 5). Datorită acestui glas venit de sus, le-a pierit Apostolilor toată puterea şi, temându-se mult, au căzut cu feţele la pământ. Deci, căzând

Pe scurt, la întrebarea, cu ce scop a săvârşit Domnul Schimbarea Lui la Faţă de pe Tabor, răspunsul Bisericii este următorul: Mântuitorul, ştiindu-se pe drumul spre ei, slava Domnului s-a luat de la vederea lor. Iar Domnul, apropiindu-se, s-a atins de ucenicii care zăceau la pământ, zicându-le: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi” (Matei 17, 7).

Ucenicii, ridicându-şi ochii, n-au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus Hristos, singur. Apoi, pogorându-se ei din munte, Domnul le-a poruncit să nu spună nimănui despre întâmplarea aceea, până ce, după primirea patimilor şi a morţii. El va învia, a treia zi, din mormânt. Şi ei n-au spus nimănui nimic din cele ce văzuseră. Ierusalim, drumul spre patimă, cruce şi moarte, şi cunoscând omeneasca slăbiciune a Apostolilor, n-a vrut să-şi lase ucenicii doborâţi sub lovitură. Cu schimbarea Lui la Faţă, Domnul a ridicat şi a îmbărbătat inima lor faţă de sminteala crucii, ce urma să fie. Umilirile, oricât de adânci, ale patimilor şi morţii Mântuitorului, nu vor mai fi în stare să clatine credinţa unor oameni, care au cunoscut dumnezeirea ascunsă a Învăţătorului lor. Patimile şi moartea Mântuitorului nu mai sunt un sfârşit, ci dovezi că El s-a dat morţii de bunăvoie, pentru mântuirea lumii. În cântările ei, Biserica îşi mărturiseşte, fără ocol, această înţelegere, zicând: „În munte Te-ai schimbat la Faţă şi, pe cât au cuprins ucenicii Tăi slava Ta, Hristoase Dumnezeule, au înţeles că, dacă Te vor vedea răstignit, să cunoască patima Ta cea de bunăvoie şi lumii să propovăduiască că Tu eşti cu adevărat raza Tatălui." (Condacul la 6 august).

SCHIMBAREA LA FATA ESTE SARBATORITA PE DATA DE 6 AUGUST!

POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI

2009-08-03T14:51:00.006+03:00

Biserica Ortodoxă închină prima jumătate a lunii august cinstirii în mod deosebit a Preasfintei Fecioare Maria. În cele două săptămâni (1-14 august) premergătoare praznicului Adormirii Maicii Domnului (15 august), credincioşii postesc şi acordă o mai mare atenţie rugăciunilor închinate „Maicii Vieţii“, în special Acatistului şi Paraclisului Maicii Domnului. Postul „Sântămăriei“, cum mai este denumit în tradiţia populară, este considerat a fi mai uşor decât Postul Mare, dar mai aspru decât cel al Naşterii Domnului şi cel al Sfinţilor Apostoli. Totuşi, pe lângă râvna necesară postirii, cei care postesc nu trebuie să uite îndemnul Sfinţilor Părinţi, care spun că postul trupesc trebuie însoţit şi de o cercetare şi disciplinare a sufletului nostru.
„Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.“
Aceasta este cea mai cunoscută rugăciune adresată Maicii Domnului, cântată la mai toate slujbele din biseri-că, şi nelipsită din canonul zilnic de rugăciune al credincioşilor. Spre bucuria tuturor, clerici şi mireni vor repeta cuvintele acestui imn de slavă cu şi mai multă râvnă în zilele Postului Adormirii Maicii Domnului (1-14 august), care ne-a fost rânduit spre aducerea aminte a virtuţiilor alese ale Sfintei Fecioare, „rugătoare caldă pentru toţi creştinii“.

„Al doilea Paşti“

Perioada premergătoare praznicului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria, din ziua de 15 august, durează două săptămâni. Postul Adormirii Maicii Domnului sau, popular, Postul Sântămăriei, este considerat de ortodocşii greci un „al doilea Paşti“, fiind mai uşor decât Postul Mare, dar mai aspru decât cel al Naşterii Domnului şi cel al Sfinţilor Apostoli.
Tradiţia Bisericii, mai exact sinaxarul de la slujba Utreniei din ziua praznicului, spune că, înainte de a trece la cele veşnice, Maica Domnului a petrecut câteva zile în post şi rugăciune: „S-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo ca să se roage. Şi s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, şi au dat cinstea şi închinăciunea ce se cădea către Stăpână, ca şi cum ar fi fost nişte slugi însufleţite“.
Despre Adormirea Maicii Domnului, adică moartea şi înălţarea cu trupul la cer a Fecioarei Maria, nu găsim referinţe în Sfintele Evanghelii, ci numai în Tradiţia Bisericii.
Astfel, din scrierile a patru părinţi orientali (patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului şi Sfântul Ioan Damaschin) aflăm că Maica Domnului a fost înştiinţată printr-un înger de plecarea ei din această viaţă. Deşi erau răspândiţi în lume pentru a propovădui Evanghelia, Apostolii au fost şi ei prezenţi la eveniment. După Învierea lui Hristos, Înălţarea Sa la ceruri şi Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii, săvârşită de Domnul nostru Iisus Hristos.

POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI

2009-08-03T14:48:00.005+03:00

De ce postim?

Auzim deseori pe unii semeni de-ai noştri că se întreabă: „La ce bun să postesc?“. Răspunsul este unul singur - rostul postului este spre folosul trupului şi al sufletului.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dacă ne înfrânăm de la mâncare şi postim, aceasta nu-i fără un temei şi nu aşa, numai ca să stăm fără să mâncăm, ci pentru că dezlipindu-ne de lucrurile acestei lumi, ne încredinţăm celor ale sufletului“.
Postul, alături de rugăciune şi faptele bune, este una din armele duhovniceşti, pe care Însuşi Iisus Hristos a folosit-o, şi care poate birui şi învinge diavolul ce „umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită“ (I Petru 5, 8).
De asemenea, după mărturia Sfântului Vasile cel Mare, postul este cea mai veche poruncă dată omului de Dumnezeu: „Cucereşte-te şi sfieşte-te, omule, de bătrâneţea şi vechimea postului, pentru că de o vechime cu lumea este porunca postului. Căci în rai s-a dat această poruncă, atunci când a zis Dumnezeu lui Adam: «Din toţi pomii raiului poţi să mănânci, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit» (Fac. 2, 16-17)“.
Însuşi Mântuitorul a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi în pustie, la fel şi Maica Lui, Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor. Moise a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; Ilie Proorocul la fel a postit patruzeci de zile.
Sfinţii Părinţi recomandă postul cu multă stăruinţă. Îl amintim din nou pe Sfântul Ioan Gură de Aur, care ne învaţă: „Postul potoleşte zburdălnicia trupului, înfrânează poftele cele nesăţioase, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi-l uşurează“.

Cum postim?

Rânduiala după care se ţine acest post, la fel ca şi celelalte trei mari posturi de peste an, este scrisă în Tipicul cel Mare al Bisericii.
„Postul Sfintei Mării cum se mai numeşte în popor se aseamănă cu Postul Paştilor, pentru că este un post aspru în care nu avem dezlegare la peşte, decât la sărbătoarea de pe 6 august a Schimbării la Faţă. În Tipic se vorbeşte despre acest post aspru, care prevede o ajunare până după ora 15:00 şi o dezlegare la mâncăruri, de obicei uscate şi fără untdelemn. Este un post cu dată fixă, începe în fiecare an la 1 august şi se termină la 14 august“, comentează Nicolae Preda, doctor în Ştiinţe Liturgice.
Aşadar, credincioşii care cu adevărat o iubesc pe Maria, Maica Domnului, vor urma 14 zile de post strict, cu dezlegare la untdelemn şi vin, sâmbăta şi duminica, cu o singură excepţie - sărbătoarea Schimbării la Faţă (6 august), când se mănâncă peşte, indiferent de ziua prăznuirii. Dacă marea sărbătoarea cade miercuri sau vineri, se face dezlegare la peşte.
Pentru liniştea acelor creştini, care din diverse motive „binecuvântate“ nu pot renunţa complet la alimentele de provenienţă animală, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dacă slăbiciunea voastră trupească nu vă îngăduie să treceţi ziua fără să mâncaţi, nici un ins înţelept nu v-ar putea ţine de rău. Stăpânul nostru e blând şi cu omenie, nu ne cere de nimic peste puterile noastre“. De asemenea, rânduielile bisericeşti arată că „bolnavii, copiii, bătrânii şi neputincioşii sunt dezlegaţi de această înfrânare“.

CE SEMNIFICATIE AU CELE 10 PORUNCI?

2009-07-30T11:00:00.005+03:00

Cele 10 Porunci sunt 10 legi din Biblie pe care Dumnezeu le-a dat poporului Israel la scurt timp după scoaterea lor din Egipt. În esenţă, Cele 10 Porunci reprezintă sumarul a 600 de porunci conţinute în Legea Vechiul Testament. Primele patru porunci vizează relaţia noastră cu Dumnezeu. Următoarele şase porunci vizează relaţiile inter-umane.

Cele 10 Porunci se găsesc în Biblie în Cartea Exod 20:1-17 şi Deuteronom 5:6-21 şi sunt următoarele:

(1) “Să nu ai alţi Dumnezei afară de Mine.” Această poruncă este împotriva închinării la orice alt dumnezeu afară de singurul Dumnezeu adevărat. Toţi ceilalţi dumnezei sunt dumnezei falşi.

(2) “Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, DOMNUL, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea parinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc; şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele”. Această poruncă este împotriva creării unui idol, o reprezentare vizibilă a lui Dumnezeu. Noi nu putem crea nici o imagine care să-L descrie perfect pe Dumnezeu. Să-ţi faci un idol care să-L reprezinte pe Dumnezeu înseamnă să te închini unui dumnezeu fals.

(3) “Să nu iei în deşert Numele DOMNULUI, Dumnezeului tău; căci DOMNUL nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui”. Aceasta este o poruncă împotriva luării Numelui Domnului în deşert. Nu ar trebui să desconsiderăm Numele Domnului. Noi trebuie să arătăm reverenţă Domnului menţionându-I Numele cu respect şi în mod care să Îl onoreze.

(4) “Adu-ti aminte de ziua domnului si o cinsteste. Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată DOMNULUI, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a facut DOMNUL cerurile, pamântul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvîntat DOMNUL ziua de odihnă şi a sfinţit-o”. Această poruncă stabileşte Sabatul (Sâmbăta, ultima zi din săptămână) ca o zi de odihnă dedicată Domnului de către evrei.

(5) “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă DOMNUL, Dumnezeul tău”. Acestă poruncă este dată ca întotdeauna noi să ne tratăm părinţii cu respect.

(6) “Să nu ucizi”. Această poruncă este dată pentru a nu comite crimă împotriva unei alte fiinţe umane.

(7) “Să nu preacurveşti”. Această poruncă ne spune să nu avem relaţii sexuale cu altcineva decât soţul / soţia.

(8) “Să nu furi”. Această poruncă ne spune să nu luăm ceva care nu ne aparţine fără permisiunea persoanei care deţine lucrul respectiv.

(9) “Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău”. Această poruncă ne spune să nu spunem ceva fals împotriva altei persoane. În esenţă, această poruncă spune să nu minţim.

(10) “Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău”. Această poruncă ne spune să nu dorim nimic din ceea ce nu ne aparţine. Pofta ne poate conduce la încălcarea uneia dintre poruncile enumerate mai sus: crimă, adulter şi hoţie. Dacă este greşit să faci ceva, atunci este greşit să-ţi doreşti să faci acel lucru.

Video - Pr. Arsenie Papacioc - Marturisirea adevarului

2009-07-14T13:26:00.006+03:00

De vorba cu parintele Arsenie

SFATURI ORTODOXE CU PARINTELE CLEOPA

2009-07-14T11:51:00.004+03:00

DESPRE APOCALIPSA

ENOH SI ILIE

Acesti doi prooroci au sa se pogoare, sa vina din Rai, trimisi de Dumnezeu, fiind luati cu tot cu trup la cer. Când vor predica ei cu mare putere si vor înfrunta pe Antihrist trei ani si jumatate, cât va împarati el, Sfintii Enoh si Ilie vor avea mare putere sa strabata tot pamântul cu fel de fel de minuni. Au sa faca minuni mari si semne în Ierusalim ca sa întoarca pe evrei, caci ei nu se întorc pâna nu vine Ilie si Enoh. Vor întoarce inimile catre fii si sinagoga satanei catre Hristos.

Când vor predica ei, îi va auzi tot pamântul si-i va vedea toata lumea. Si acestea sunt scrise de 2000 de ani, de când i s-au descoperit Sfântului Ioan Evanghelistul. Si cine ar fi crezut? Ar zice cineva ca este o nebunie asta. Si se întrebau oamenii: "Cum o sa-i vada pe Enoh si Ilie? Din continentul Asia sau Africa, cum o sa-i auda în America?"Acum, daca ar predica, îi vede la televizor toata lumea si îi aude la aparate toata lumea. Cum sa nu! Dumnezeu stie toate, ca si cum ar fi venit. Când vor predica si vor face minuni, tu ai sa te uiti aici si ai sa-i vezi cum fac minuni, cum învie mortii, si ai sa auzi de aici ce predica Enoh si Ilie si cum mustra pe Antihrist, când va împarati peste toata lumea, timp de 1260 de zile.Vezi?

Ceea ce era atunci de necrezut si de neînchipuit, acum se poate realiza! De aici se poate vedea si auzi la Ierusalim. Da! Si uite, stam aici si vedem la Ierusalim cum slujesc acolo, cum predica si auzim toate! Si la Muntele Sinai si în Italia si în Belgia si în Olanda si în Bulgaria si în Grecia si în Serbia. Deci stau aici si vad slujba de la Ierusalim! Vezi ca-i posibil acum? Dumnezeu stia de mai înainte cât are sa se înmulteasca mintea, adica stiinta.Ca Daniil Proorocul a spus la capitolul doi: În vremea de apoi se va înmulti mintea foarte, si se vor întelepti oamenii si vor zbura prin vazduh si vor înconjura lumea. Toate câte le vezi acum, Biblia le-a spus cu mii de ani înainte.Vezi Proorocul Isaia, care traieste cu 850 de ani înainte de venirea Domnului, la capitolul 60 întreaba de avioane, ca el le vedea acum 2800 de ani: Doamne, ce sunt acestea care zboara si se întrec cu norii; si zboara ca porumbeii spre porumbarele lor si de huietul aripilor lor se tulbura vazduhul? (Isaia 60, 8).Ai auzit? Cu 2800 de ani înainte a spus de avioane. Ce-a zis? "Ca zboara ca porumbeii spre porumbarele lor". Ca ei nu zboara, decât de la un aerodrom la altul, ca sa alimenteze.Dar si Proorocul Ieremia a vazut masinile astea fara cai, care le vedeti acum ca alearga pe drum. Si întreaba pe Dumnezeu: Doamne, ce sunt acestea, care huruie pe drum si întrec carele oamenilor?Vezi, ca spune de bomba cu neutroni la Apocalipsa: Iata au iesit de la fata Mielului niste lacuste si acestea aveau putere mare de vatamat în cozile lor. Si am auzit un glas de la tronul Mielului: Nu vatamati iarba pamântului, nici copacii, nici florile, nici toate cerealele lumii, numai pe oameni sa-i vatamati cinci luni de zile. Razboiul neutronic. Bomba cu neutroni îti lasa pomii înfloriti.Eu am la marturisire pe cel mai mare profesor de fizica atomica din Bucuresti.- Domnule, zic, ce rau poate face aceasta bomba?- Aceasta distruge numai viata, si-ti lasa orasul complet. Ca ce folos daca l-ar distruge? Ei ce sa mai câstige când vin sa ocupe? Au nevoie sa ucida pe oameni, ca sa ocupe orase si toate bunurile lumii.- Dar daca eu sunt închis într-o casa de fier si bomba cu neutroni explodeaza afara, ce poate sa-mi faca, daca zici ca nu distruge materia? Eu nu sunt în siguranta?- Dumneata daca ai avea o casa de fier fara usa, cu peretii de zece metri grosime în jur si te-ai bagat acolo, neutronii rapizi nu sunt împiedicati de fier sa treaca. Trec prin fier si vin la dumneata si-ti distrug numai viata.Am grait cu dânsul. Sotia lui este mare bibliotecara la cartile de limbi vechi. Un om credincios!Asa ne-a spus Dumnezeu, ca acestea sunt scrise la Apocalipsa. Nu vor vatama copacii, nici florile, nici sadurile, nici ierburile, ci numai pe oameni cinci luni de zile. Atât o sa dureze razboiul neutronic. Cinci luni de zile n-ai sa te poti pazi nici în casa, nici în beci, nici în apa, nicaieri, nicaieri. Unde te-a ajuns… Tot ce-i viu distruge. Asta-i bomba cu neutroni.Toate-s scrise, fratii mei. Si Mântuitorul a spus: Cerul si pamântul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece (Matei 24, 35). Da. Noi suntem cei de pe urma!…

SFATURI ORTODOXE CU PARINTELE CLEOPA

2009-07-14T11:35:00.006+03:00

DREAPTA CREDINTA

Sa stiti ca radacina si viata poporului nostru, inaintea lui Dumnezeu, este credinta cea dreapta in Hristos, adica Ortodoxia. Noi ne-am increstinat de aproape doua mii de ani, din timpul Sfantului Apostol Andrei.Colonistii romani, carora le-au predicat Sfintii Apostoli Petru si Pavel la Roma si cei din Grecia, cand au venit aici cu legiunile romane, au adus credinta ortodoxa. Eram daci pe atunci; stramosii nostri dacii si romanii, de la care am ramas noi romanii. De atunci, de cand am primit sfanta si dreapta credinta in Dumnezeu, poporul nostru a avut viata. Pana atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viata poporului roman este dreapta credinta in Iisus Hristos. Bagati de seama ! Ca popor crestin de doua mii de ani de cand suntem noi, am avut toata administratia noastra si toata traditia noastra sfanta. Sa tinem cu tarie la credinta Ortodoxa.Ati vazut dumneavoastra, de la primii voievozi crestini ai romanilor, de cand sunt cele trei Tari Romane, Moldova, Muntenia si Ardealul, toti au fost crestini ortodocsi.Ati vazut pe Mihai Viteazul ? Mama lui a fost calugarita. Du-te la Manastirea Cozia si vei vedea langa Mircea cel Batran, care a intemeiat aceasta manastire ca-i inmormantata acolo, o lespede de piatra pe care scrie : " Aici odihneste Monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul ". Ai auzit ? El domn peste trei principate si mama lui calugarita. Apoi si Stefan cel Mare. Du-te la Manastirea Probota, unde este ingropat Petru Rares, facuta de el. Vei vedea langa dansul scris : " Aici odihneste roaba lui Dumnezeu, Monahia Maria Oltea, mama lui Stefan cel Mare ". Ei domni si mamele lor calugarite ! Vedeti voi cata unire era intre credinta si conducere atunci ? Cel ce conducea tara avea mama calugarita si frate calugar. Asa trebuie sa murim !Au cunoscut ca totul este desertaciune. Da, erau adevarati domni. Oricat ar fi, viata asta este umbra si vis ! Este o scurta trecere ! Dar eu cand mor, ma duc la o viata care nu are sfarsit. Cine are sa se roage pentru mine ? Asa cugetau inaintasii.Ai vazut ca toti isi faceau cate o manastire si mormant in manastire ? Fericiti si de trei ori fericiti au fost domnii nostri ortodocsi : Stefan cel Mare si Sfant, la Putna; Ieremia Movila si Gheorghe Movila, la Sucevita; Petru Rares, la Probota; Lapusneanu, la Slatina; Alexandru cel Bun, la Bistrita; Mircea cel Batran, la Cozia. Ai auzit unde era inima lor ? Unde este inima ta, acolo va fi si comoara ta. Pentru aceea au facut ei manastiri, ca sa fie pomeniti sute de ani la Sfanta Liturghie.Stefan cel Mare n-a fost baptist ! Mircea cel Batran n-a fost evanghelist sau adventist ! Alexandru cel Bun n-a fost martorul lui Iehova; nebunii astia care au iesit acum. Nici o secta nu exista in tara noastra pe atunci. Acestia vin din strainatate, platiti de masoni, sa ne strice dreapta credinta si originea noastra si radacina noastra de popor ortodox.Ce spune Sfantul Efrem Sirul ? " Cu omul eretic sa nu vorbesti, in casa sa nu-l primesti, la masa sa nu stai cu dansul, buna ziua sa nu-i dai ". Acestia sunt inaintemergatorii lui Antihrist. ca Mantuitorul a spus la Efeseni, prin Apostolul Pavel : Biserica este Trupul lui Hristos, iar cap al Bisericii este Hristos. Fiecare sectar care s-a despartit de Biserica, s-a despartit de Hristos. Este om al satanei.Evanghelia spune : In vremea de apoi vor iesi hristosi mincinosi si pe multi vor insela. Paziti-va de sectari, care dau brosuri prin trenuri, prin gari si prin cutiile de posta si unde vad oameni, dau gratuit otrava lor. cand vei vedea o carte ca nu are aprobarea Sfantului Sinod si nu are cruce pe ea, da-o pe foc, chiar Biblie daca este ! Daca-i sectara si scrie sa nu va mai inchinati la icoane, da-o pe foc ! Nici un pacat nu ai ! Aceasta este otrava semanata de inaintemergatorii lui Antihrist. Toate sunt otrava.Sa tineti credinta pe care ati supt-o de la piepturile maicilor voastre ! Sa tineti credinta pe care o avem de doua mii de ani ! Nu va luati dupa slugile satanei, care vin din Apus cu milioane de dolari. Ei cumpara pe cei prosti si nelamuriti in credinta, sa rupa unitatea si sufletul poporului roman si vor sa faca cele mai mari erezii si nebunii in tara asta.Paziti-va de nebunii acestia ! Au case de rugaciuni, dar acolo-i casa satanei. Unde nu sunt preoti si arhierei, nu este Hristos. Ca Mantuitorul a spus asa la Apostoli : Luati Duh Sfant ! Carora le veti ierta pacatele, iertate vor fi. Iar carora le veti tine, tinute vor fi.Nu la sectari le-a spus acestea, ci la Apostoli, la episcopi si la preoti. Caci Apostolii, prin punerea mainilor si prin succesiunea apostolica, au dat darul Duhului Sfant la toti preotii din lume, prin hirotonii.Deci, bagati de seama, ca sectarii nu au ierarhie canonica; n-au pe Duhul Sfant in ei; n-au cele sapte Sfinte Taie, nu cinstesc pe maica Domnului si Sfanta Cruce si nu au mantuire. Auzi ce spune Apostolul Pavel ? Luati aminte de voi si de turma voastra, intru care v-a pus pe voi Duhul Sfant pastori, zice la preoti si la arhierei.Celor doisprezece Apostoli, pe care i-a ales Hristos, cand S-a inaltat la cer, le-a spus : Stati in Ierusalim pana va veti imbraca cu putere de sus !Si la Duminica Mare, dupa zece zile, a venit peste ei Duhul Sfant de sus, in chip de limbi de foc. Pe urma, vorbeau toate limbile de sub cer. Si dupa ce i-a imbracat cu putere de sus, i-a trimis, zicand : Mergand, propovaduiti Evanghelia la toata lumea, botezandu-i pe ei in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cine nu, se va osandi. Deci, Biserica lui Hristos are ierarhie canonica, Duhul Sfant este in Biserica si cap al Bisericii este Hristos. Toti sectarii care s-au rupt de Hristos si nu merg la Biserica, sunt fiii lui Antihrist si inaintemergatorii satanei. Sa nu va luati dupa ei ! Sa nu spuneti ca nu v-am aratat adevarul !Sa tinem credinta noastra pe care au tinut-o toti voievozii nostri si toti protoparintii nostri si toti romanii cei adevarati. Daca vrei sa fii fiu adevarat al lui Hristos si al Tarii Romanesti, sa tii credinta cea dreapta, ortodoxa, care o tinem de doua mii de ani. Daca nu, nu esti fiu al lui Hristos si al Bisericii, si esti strain de neamul romanesc. Nu poti fi cetatean crestin si roman, daca nu ai dreapta credinta in Hristos. Esti strain. Nu esti fiu al tarii. Ca fiu adevarat al Romaniei este cel care-i ortodox, pentru ca Biserica Ortodoxa predomina in tara noastra de doua mii de ani. Iar pe cei care-s sectari sa nu-i primim in casele noastre.Iar cei care au confesiuni aprobate de stat, cum sunt catolicii si lipovenii, treaba lor. Aceia sunt cu credinta lor. Dar acestia care s-au rupt din Biserica Ortodoxa si s-au facut sectari, nu sunt fii adevarati ai tarii noastre, nici ai Bisericii, ci sunt inaintemergatori ai satanei. Asa sa stiti. Sunt prooroci mincinosi care vor sa va rupa credinta si sa duca la pierzare, poporul nostru bland. Tineti dreapta credinta si nu ascultati de ei!Tara noastra romaneasca a fost ortodoxa dintotdeaunua si trebuie sa tina linia Ortodoxiei. Ortodocsi ne-am nascut de la origine, de la colonizarea Daciei, ortodocsi am trait timp de doua mii de ani si ortodocsi trebuie sa stam pana la moarte. Asta este adevarata credinta ortodoxa a Romaniei. Nu primiti nimic din afara, ca toti vor sa ne strice unitatea neamului, a credintei si a Bisericii. Toti acestia sunt vrajmasii Crucii lui Hristos.
Noi, dintru începutul plămădirii acestui neam, aşa ne ştim, români şi creştini ortodocşi. Aşa ne-am născut şi avem datoria să păstrăm curat şi deplin ce am moştenit de la străbuni, ca de la Dumnezeu. Dar noi, obşte ortodoxă română, să nu uităm niciodată evlavia, râvna şi jertfa domnitorilor, strămoşilor şi părinţilor noştri, cu care ei au apărat de-a lungul aproape a două mii de ani, patria şi această credinţă care le-au fost date drept sfântă moştenire de la Domnul nostru Iisus Hristos, prin Duhul Sfânt în Biserica Sa dreptmăritoare.
Nu vrem să stricăm liniştea nimănui în cele ale conştiinţei, dar nici nu vrem a ne depărta şi a părăsi moştenirea străbună în care noi simţim că stă unitatea adâncă a neamului nostru.
Pentru noi, patria şi ortodoxia sunt "grădina Raiului" dată nouă de Dumnezeu să "lucrăm în ea şi să o păzim" (Facere 2,15) cu sfinţenie.
Să ştiţi că nu toată credinţa în Dumnezeu este bună. Auzi ce spune marele Apostol Pavel: Fiule Timotei, sfătuieşte pe creştini să fie sănătoşi în credinţă. Poate să creadă cineva în Dumnezeu şi credinţa lui să nu-i aducă nici un folos, dacă nu crede cum mărturiseşte Biserica, adică credinţa adevarată Ortodoxă. Şi dracii cred în Dumnezeu! Nu spune Apostolul Iacob (cap. 2,19) că şi demonii cred şi se cutremură? Dar la ce le foloseşte diavolilor credinţa, dacă ei nu fac voia lui Dumnezeu?
Primul fel de credinţă este credinţa dreaptă, adică ortodoxă, singura care este lucrătoare şi mântuitoare.
Apoi este credinţa schismatică. Schismatici sunt acei cu stilul vechi de la noi. Ei au credinţa ortodoxă, exact ca noi, dar fiindcă nu ascultă de Biserică, se numesc dezbinaţi de Biserică. Sunt afurisiţi de Biserică, până vin şi se întorc înapoi, să asculte de Sfântul Sinod.
Credinţa schismatică este şi credinţa catolică, care înseamnă universală, dar nu mai este dreaptă, adică ortodoxă, căci au schimbat unele dogme stabilite de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi la cele şapte Sinoade Ecumenice. Din această cauza ei s-au rupt de credinţa şi de crezul ortodox şi cred în Papa.
Apoi este credinţa eretică. Şi sectarii cred, dar asta este credinţă eretică. Dacă cineva strâmbă credinţa ortodoxă, ea nu mai este dreaptă şi nu-i plăcută lui Dumnezeu. Că marele Apostol Pavel spune aşa: Pace peste cei ce vor umbla cu dreptarul acesta - adică cu dreapta credinţă -, şi peste toţi aleşii lui Dumnezeu. Şi iar zice: Fiule Timotei ,luptă-te ca un bun ostaş al lui Iisus Hristos, că cine nu se luptă după lege, nu se încununează (2 Timotei 2, 5).
Deci este o luptă şi o credinţă lucrătoare, când se face după legea lui Dumnezeu. Aceasta este credinţa dreaptă. Iar dacă nu-i credinţa dreaptă, aceea este credinţă eretică sau schismatică sau strâmbă, adică cu abatere de la dreapta credinţă ortodoxă.
Protestanţii zic "Sola Fide", mântuirea numai prin credinţă. Omul se mântuieşte numai prin credinţă, fără fapte, zic ei. Oare nu auzi ce spune Apostolul Iacob? Credinţa fără fapte este moartă (cap. 2, 20) precum şi faptele fără credinţă. Deci credinţa care nu este unită cu faptele bune nu este mântuitoare; căci şi diavolii cred, dar nu fac voia lui Dumnezeu.
Aţi auzit ce spune marele Apostol Pavel? Acea credinţă este mântuitoare, care se lucrează prin dragoste. Credinţă cunoscătoare au şi dracii, iar credinţa lucrătoare o au numai creştinii cei buni. Credinţa care este împodobită şi îmbrăcată cu fapte bune este credinţă lucrătoare, care aduce mântuire sufletului. Numai credinţa care se lucrează prin dragoste, numită credinţă ortodoxă lucrătoare, îl poate mântui pe om.
Deci, să nu vă înşelaţi cu ideile sectarilor, care vin din sânul Bisericii Protestante, care zic că numai credinţa, adică "Sola Fide", ajunge pentru mântuire, şi ca pot să-şi facă de cap, că n-au nevoie de sfat. Sau "Sola Graţia", care înseamnă mântuirea prin har. Nu este adevărat!
A zis Apostolul: În dar suntem mântuiţi? Da. Dar acelaşi apostol care a spus aceasta, a spus şi: Toţi vom sta în faţa divanului lui Iisus Hristos, ca să luăm fiecare după cum a lucrat, după faptele lui. Ai auzit că cere fapte?
Şi Mântuitorul spune în Evanghelie: Când va şedea Fiul Omului pe scaunul slavei Sale... şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui; şi în psalmul 61 zice: Că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui. Auzi ce le spune lor Hristos? Toată fapta bună sau rea, o va trage Dumnezeu la judecată. Şi în multe părţi ale Scripturii veţi găsi aceasta. Deci, numai credinţa dreaptă este mântuitoare, dacă este unită cu faptele.
Auzi ce spune Sfântul Apostol Iacob: Dacă ar veni cineva la voi şi ar fi goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele şi v-ar cere ajutor, şi le-ai zice: Du-te, frate! Mergi în pace! Dumnezeu să te hrănească; Dumnezeu să te facă sănătos, Dumnezeu să te primească, dar nu i-ai dat nimic, care ar fi folosul? (Iacob 2, 14-17). Ferească Dumnezeu! Dumnezeu putea să-l miluiască fără să-l trimită la tine. Dar l-a trimis la tine să vadă dragostea ta; să vadă credinţa ta; că tu vrei să-l ajuţi, să-l hrăneşti, să-l primeşti ca pe un străin în casa ta şi să-l adăpi.
Deci, credinţa ortodoxă unită cu fapta bună este credinţa mântuitoare. Iar acea credinţă în care nu-ţi pasă de durerea aproapelui tău, este credinţa stearpă, nelucrătoare şi nu aduce mântuire, căci credinţa fără fapte este moartă.
Credinţa mozaică, este credinţa evreilor primită prin proorocul Moise. Ei nu cred în Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, refuzând Legea cea Nouă adusă de El şi de aceea prigonesc pe creştini.
Altă credinţă este credinţa păgână, a celor ce nu cred în adevăratul Dumnezeu. Cele mai mari religii păgâne sunt: mahomedanismul, budismul, brahmanismul, parsismul, hinduismul, şintoismul etc. Ei se închină la alţi Dumnezei, care sunt idoli sau diavoli. Ce zice psalmistul David? Idolii păgânilor sunt argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti; gură au şi nu vor grăi . .. şi celelalte. Deci, cine crede în alţi dumnezei şi nu se închină Dumnezeului Celui în Treime, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Dumnezeu care a făcut cerul şi pământul, acela are credinţă păgână.
Credinţa creştină poate fi uneori superstiţioasă, alteori fanatică. Oamenii care cred în vrăjitorii, în descântece, în vise, în vedenii şi alte năluciri, aceştia sunt oameni superstiţioşi şi au credinţa bolnavă sau stricată.
N-ai văzut ce spune Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, la capitolul 34? Precum este cel ce aleargă dupaăvânt şi vrea să prindă umbra sa, aşa este omul care crede în vise. Că pe multţ visele i-au înşelat sş au căzut cei care au nădăjduit în vise. Cel ce crede în vise este asemenea celui ce merge la vrăjitori.
Dar ce este credinţa fanatică? Credinţa care nu are la bază dreapta socoteală. Are un elan în toate: posteşte prea mult, se nevoieşte prea mult, o ia straşnic cu postul, cu milostenia, cu lepădarea de sine, cu metaniile şi n-are un bilanţ, n-are o dreaptă socoteală. Vorba proverbului: "N-o lua lată, că rămâne negrăpată!"
Credinţa fanatică ştii cum este? Cum ai încărca o maşină cu fel de fel de bunătăţi şi pe urmă i-ai da drumul la o vale mare fără frână. Se duce şi unde ajunge, se răstoarnă. Gata! Aşa-i credinţa fanatică.
Nu aşa! Toată fapta bună trebuie s-o conducă dreapta credinţă în Iisus Hristos şi dreapta socoteală sau cumpăna dreaptă. Dumnezeiasca Scriptură zice: "Nu te abate nici la dreapta nici la stânga. Calea de mijloc este cale împărătească". Deci, este o credinţă care nu are echilibru, o credinţă fără dreapta socoteală se numeşte fanatică. O ia într-o parte şi mai încolo se răstoarnă.
Părintele Cleopa

POSTUL SFINTILOR APOSTOLI PETRU SI PAVEL

2009-06-15T12:51:00.005+03:00

Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel a fost asezat de Biserica in cinstea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, precum si a celorlalti apostoli. "Acest post e un prilej de inaltare a sufletului. Are legatura cu Pastele si cu Pogorarea Duhului Sfant, sarbatori cu data schimbatoare. De aceea nu incepe la data sorocita, ci tine cand mai mult, cand mai putin. Lasam sec insa totdeauna in Duminica Tuturor Sfintilor, seara, si postim pana la 29 iunie, ziua Sfintilor Apostoli, care daca va cadea miercurea sau vinerea, nu mancam de dulce. In acest post nu mancam carne, oua si branza. Lunea, miercurea si vinerea nu mancam untdelemn si nu bem vin. Martea si joia este dezlegare la untdelemn si la vin", se arata in "Sfaturile Ortodoxe". Aceeasi sursa mentioneaza ca se mananca peste la data de 24 iunie cand se sarbatoreste "Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul" - chiar daca ar cadea miercurea sau vinerea. In popor se spune ca acest post se tine pentru sanatate la oameni si vite de aparare de foamete si grindina.
Sfantul Apostol Petru era pescar din Betsaida, la Marea Galileii, si se chema Simon, inainte de a se intalni cu Domnul. Era frate cu Sfantul Apostol Andrei, "Cel intai chemat" la slujirea credintei. Era cel mai varstnic dintre cei doisprezece ucenici si, deseori, vorbea in numele Apostolilor, rugand pe Invatatorul sa le talcuiasca intelesul tainelor credintei. Era o fire infocata, cinstita si plina de rodire pentru Hristos si gata, oricand, la uitarea de sine. Cu toata dragostea pentru Iisus Hristos, nu si-a putut invinge slabiciunea, lepadandu-se de trei ori de Domnul sau, tocmai cand Acesta era batjocorit si purtat de la Ana la Caiafa. Dar, cu multe lacrimi si cu mult zbucium, a ispasit el intreita lui lepadare de Domnul, iar, la cea de a treia aratare a Domnului Inviat, ucenicilor Sai, Petru redobandeste vrednicia de Apostol, marturisind de trei ori dragostea lui catre Mantuitorul.
Dupa Inaltarea la cer a Domnului si dupa pogorarea Duhului Sfant, a inceput stradania, cea fara odihna, pentru raspandirea credintei si, ca si ceilalti Apostoli, Sfantul Petru nu a precupetit nici o osteneala pentru implinirea poruncii Mantuitorului, de a vesti adevarul mantuirii. La anul 67, in ziua de 29 iunie, Sfantul Petru a indurat moarte de Mucenic, in vremea prigoanei impotriva crestinilor, dezlantuita de crudul imparat Nero. Pe colina Vaticanului, acolo unde astazi se inalta stralucita basilica ce-i poarta numele, el a fost rastignit.
Sfantul Apostol Pavel a fost barbat invatat, fariseu si rabin in religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel si cunoscator al intregii invataturi din vremea sa. Se numea Saul inainte de a veni la credinta. Pavel a prigonit cumplit pe cei ce marturiseau credinta in Hristos si propovaduiau Invierea Lui. Pe cand calatorea spre cetatea Damascului, spre a prinde pe crestinii de acolo, Saul a vazut pe Domnul, Care i S-a aratat in chip minunat, si a crezut in El, lepadand ratacirea in care traise pana atunci. Din clipa aceea, Saul s-a dovedit un neinfricat propovaduitor al credintei crestine si, sub noul nume de Pavel, a fost unul din cei mai mari Apostoli ai lui Hristos. Si Sfantul Apostol Pavel a murit ca un mucenic, taindu-i-se capul cu sabia, in aceeasi zi cu Sfantul Petru. (D.M.)

SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL SUNT SARBATORITI PE DATA DE 29 IUNIE !

POZE DE SUFLET

2009-06-12T13:14:00.001+03:00

SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL

POZE DE SUFLET

2009-06-12T13:10:00.002+03:00

POZE DE SUFLET

2009-06-12T13:08:00.001+03:00

BOTEZUL DOMNULUI

POZE DE SUFLET

2009-06-12T13:05:00.002+03:00

Icoana Ortodoxa, adevar al invataturii despre Hristos

POZE DE SUFLET

2009-06-12T12:55:00.007+03:00

SFANTUL NICOLAE

POZE DE SUFLET

2009-06-12T12:48:00.002+03:00

SFANTUL NICOLAE

POZE DE SUFLET

2009-06-12T12:38:00.007+03:00

CUVIOASA PARASCHEVA

MAICA DOMNULUI

INALTAREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

2009-05-28T09:01:00.002+03:00

BISERICA SARBATORESTE la 40 de zile dupa Înviere, Înaltarea la cer, ultimul eveniment din activitatea activitatea pamânteasca a Domnului. Nasterea si Înaltarea sunt cele doua punti care leaga creatura de Creator, pamântul cu cerul, care împaca pe credincios cu Dumnezeu. Cele doua evenimente alcatuiesc axa crestinismului si calea de lumina pe care trebuie s-o si marturisim pe Hristos, ca Domnul si Stapânul lumii.
Sfintele Evanghelii descriu simplu evenimentul Înaltarii Domnului. Iisus a adunat pe ucenicii sai în Betania, pe vârful unui munte numit al Maslinilor. Timp de 40 de zile, de la Sfintele Pasti, Iisus se aratase de mai multe ori Apostolilor Sai si îi convinsese de realitatea Învierii Sale. Acum i-a încredintat ca El este cu adevarat, cerându-le sa verifice cu simturile, ca nu vad o naluca si mâncând “o bucata de peste fript si o parte dintr’un fagure de miere” (Lc. 24, 42) si adaugând: “Si iata Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu; voi, însa, sedeti în cetatea Ierusalimului, pâna ce va veti îmbraca cu putere de sus” (v. 49). Sfântul Evanghelist Matei este si mai precis privind trimiterea Apostolilor la propovaduire : “Iar cei 11 ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus. Si vazându-l, I s’au închinat, ei, care se îndoisera. Si apropiindu-se de Iisus, le-a vorbit zicând : ‘Datu-mi-s’a toata puterea în cer si pe pamânt. Drept aceea, mergând, învatati toate neamurile, botezându-le în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh’” (Mt. 28, 16-19).

Cartea Faptele Apostolilor adauga faptul ca pe când Iisus se înalta la cer, doi barbati îmbracati în haine stralucitoare au stat lânga apostoli si le-a zis : “Barbati galileeni, de ce stati si priviti la cer? Acest Iisus care s’a înaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum l-ati vazut mergând la cer” (F. A. 1, 11).
Acestea zicând, Domnul s’a înaltat la ceruri, tinând mâinile întinse peste ei, ca o ultima binecuvântare, iar un nor venind L-a ascuns de ochii lor. Desi prin Înaltarea Domnului, activitatea Sa pamânteasca lua sfârsit, Iisus a spus Apostolilor chiar în momentul Înaltarii : “Iata, Eu sunt cu voi pâna la sfârsitul veacurilor” (Mt. 28, 20), adica cu noi, toti cei botezati în numele Lui. El s’a înaltat pentru a trimite în lume pe Sfântul Duh, asa cum promisese : “Voi ruga pe Tatal sa va trimeata un alt Mângâitor ca sa fie cu voi în veac” (In. 14, 16)… care “va va aduce aminte de toate câte v-a spus” (v. 26). Acest lucru se va întâmpla zece zile mai târziu, de Rusalii sau Cincizecime, când, prin pogorîrea Sfântului Duh peste Sfintii Apostoli, acestia s’au transformat din oameni timizi si simpli în misionari îndrazneti si priceputi care au raspândit cuvântul Evangheliei în toata lumea.

Înaltarea Domnului ne întareste credinta ca Iisus va reveni iarasi, în glorie, asa cum au spus cei doi îngeri, asa cum L-au vazut Sfintii Apostoli înaltându-se si, apoi acoperit de nor; este norul din care a vorbit Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai, este norul care a învaluit pe Iisus si pe cei trei ucenici pe Muntele Toborului; este norul pe care va veni Dumnezeu pentru marirea Sa sa judece vii si mortii la sfârsitul veacurilor.

SFINTII IMPARATI CONSTANTIN SI ELENA

2009-05-20T11:32:00.001+03:00

Acest mare între împäraţi, fericitul şi pururea pomenitul Constantin, a fost fiu al lui Constanţiu, care se numea Clor, şi al cinstitei Elena. Constanţiu a fost nepot de fiică lui Claudiu cel ce a împărăţit în Roma mai înainte de împărăţia lui Diocleţian şi a lui Carin. Acest Constanţiu, după ce a fost primit de Diocleţian şi de Maxenţiu Erculiu ca să fie părtaş al împărăţiei lor, când Maximian Galeriu dimpreună cu alţi prigonitori, cu tărie ridicaseră prigonire asupra tuturor creştinilor, el singur întrebuinţând blândeţea şi mila, mai vârtos pe cei ce se luptau pentru credinţa lui Hristos îi întrebuinţa sfetnici şi părtaşi ai slujbelor împărăteşti. Învăţând el buna cinstire pe Constantin fiul său cel iubit, care după acestea s-a numit întâiul împărat al creştinilor, l-a lăsat moştenitor al împărăţiei sale, în insulele Britaniei. După ce Constantin a fost înştiinţat de lucrurile necinstite, desfrânate, pierzătoare şi proaste, pe care le făcea în Roma, Maxenţiu, fiul lui Erculiu, şi îndemnat de dumnezeiasca râvnă şi chemând pe Hristos împreună oştilor, a pogorât împotriva lui Maxenţiu. Deci, văzând Dumnezeu curăţenia sufletului lui i s-a arătat mai întâi în somn, după aceea în amiaza zilei, închipuind semnul Crucii scris cu stele: , l-a arătat lui şi celor ce erau vrednici. Deci, îndrăznind în chipul cinstitei Cruci şi făcând cu aur semnul Crucii pe arme, a mers la Roma, şi pe însuşi pierzătorul Maxenţiu l-a aruncat în râul Tibon, înecându-l lângă podul Milvia, şi aşa a izbăvit pe cetăţenii Romei de tirania acestuia. Atunci marele Constantin, pornindu-se de la cetatea romanilor şi mergând pe cale voia să zidească o cetate pe numele său în Ilion, unde se zice că a avut loc războiul Troienilor cu elinii; însă a fost oprit prin dumnezeiasca înştiinţare şi i s-a poruncit de la Dumnezeu ca mai de grabă în Bizanţ să-şi zidească cetatea. Deci, urmând voii celei dumnezeieşti, a zidit această de Dumnezeu păzită cetate pe numele său, pe care a şi adus-o lui Dumnezeu ca pe o pârgă a credinţei sale. Şi deoarece căuta scumpătatea credinţei celei din vremea noastră, a adunat în Niceea arhierei din toate părţile, prin care s-a propovăduit credinţa ortodoxă, şi Fiul a fost recunoscut deofiinţă cu Tatăl, iar Arie şi cei împreună cu el au fost daţi anatemei, dimpreună cu hula lor. A trimis încă şi pe maica sa Elena la Ierusalim pentru căutarea cinstitului lemn pe care a fost pironit cu trupul Hristos, Dumnezeul nostru; apoi, aceste părţi de lemn sfânt au fost mutate, adică o parte a fost aşezată chiar în Ierusalim, iar cealaltă parte a adus-o în împărăteasca cetate.
Împărăteasa Elena, după ce a ajuns la Constantinopol, şi-a săvârşit viaţa; iar marele Constantin, împodobind cetatea cu înnoiri şi cu prăznuiri, şi puţin ceva trecând peste patruzeci şi doi de ani ai împărăţiei sale, şi începând războiul cu perşii, şi în oarecare sat lângă Nicomidia fiind, s-a mutat către Domnul, şi a fost adus în cetatea sa, unde a fost primit cu evlavie şi cu prea încuviinţate întâmpinări, a fost aşezat în biserica sfinţilor apostoli. Şi a împărăţit în Roma cea Nouă în anul de la zidirea lumii, cinci mii opt sute optsprezece; iar de la venirea cea în trup a Mântuitorului nostru Dumnezeu trei sute treizeci şi şapte, fiind al treizeci şi doilea împărat de la August.Şi se săvârşeşte pomenirea lui în preasfânta biserică cea mare, în biserica sfinţii apostoli, şi în dumnezeiasca biserica sa, în Mânăstirea Chinsterna lui Vis, unde mergând patriarhul împreună cu împăratul şi cu suita sa cu litanfe, săvârşesc aducerea dumnezeieştilor Taine.

SFINTII IMPARATI CONSTANTIN SI ELENA SUNT SARBATORITI PE DATA DE 21 MAI.

RUGACIUNE CATRE SFANTUL PROOROC ILIE IN VREME DE SECETA

2009-04-27T15:48:00.009+03:00

Sfantul Ilie era fiul unui preot al Legii vechi, care locuia in cetatea Tesve, din Galaad, Israel, situata dincolo de Iordan; de aici si numele proorocului, Ilie Tesviteanul. Acesta a trait cu peste opt sute de ani inainte de intruparea Mantuitorului, pe vremea regelui Ahab. Ahab era casatorit cu o printesa feniciana, Isabela din Sidon, femeie de alt neam si inchinatoare zeului fenicienilor, Baal. Ea il indemna pe rege sa paraseasca credinta in Dumnezeul cel adevarat, si sa se inchine lui Baal, el si tot poporul. Regele, pretuind mai mult voia sotiei, decat mantuirea sufletului, a parasit credinta adevarata si a poruncit ca si poporul sa jertfeasca idolului Baal.La porunca lui Dumnezeu, proorocul Ilie a mers la curte si l-a mustrat pe rege pentru ratacirea lui. Vazand ca este de neinduplecat, i-a proorocit ca tara va fi pedepsita printr-o foamete ce va dura trei ani si jumatate. Pentru a nu fi omorat de catre rege, Proorocul s-a ascuns in Fenicia.

Proorocul Ilie n-a cunoscut moartea, fiind ridicat la ceruri intr-un vartej de flacari si intr-un car de foc. Sfanta Scriptura si Traditia Bisericii ne spun ca Sfantul Ilie va reveni pe pamant, la sfarsitul veacurilor, ca Inainte Mergator, la cea de a doua venire a lui Hristos.

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL ŞI SLĂVITUL AL LUI DUMNEZEU PROOROC ILIE

Preamărite şi preaminunate proorocule al lui Dumuezeu, Ilie, care ai luminat pe pământ cu viaţa ta îngerească, cu râvna ta fierbinte către Dumnezeu Atotţiitorul, cu semnele şi cu minunile tale, şi cu marea lui Dumnezeu bunăvoinţă faţă de tine, fiind ridicat la cer cu trupul într-un car de foc; învrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului, în timpul schimbării Lui la faţă, acum sălăşluind în locaşurile Raiului şi stând în faţa tronului Împăratului ceresc, auzi-ne pe noi păcătoşii şi nevrednicii, care în ceasul acesta stăm în faţa Sfintei tale icoane, şi cu umilinţă alergăm către mijlocirea ta. Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, să ne dea nouă duhul pocăinţei, al izbăvirii de păcate şi cu atotputernica Sa bunăvoinţă să ne ajute să ne depărtăm din calea păcatului, îndrumându-ne spre tot lucrul bun; ca să ne întărească în lupta împotriva poftelor şi a patimilor noastre, sădind în inimile noastre duhul smereniei, al blândeţii, duhul iubirii de aproapele nostru, al bunătăţii, al răbdarii, al înţelepciunii, al râvnei pentru cuvântul lui Dumnezeu şi al izbăvirii aproapelui. Nimiceşte prin rugăciunile tale, proorocule, năravurile cele rele ale lumii, ce întinează neamul creştinesc prin necinstirea credinţei dreptslăvitoare, faţă de rânduielile Sfintei Biserici, a poruncilor Domnului, prin necinstirea părinţilor şi a stăpânitorilor ce ne stăpânesc, aruncând astfel lumea în bezna necinstei, a desfrâului şi a pierzaniei.
Departează de la noi, preamărite proorocule, prin mijlocirea ta către Domnul, dreapta mânie a lui Dumnezeu; apără oraşele, satele şi ţara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli şi răni aducătoare de moarte, de neînţelegeri între fraţi, de năvălirea asupra noastră a altor neamuri şi de războiul cel dintre noi. Prin rugăciunile tale, preamărite, întăreşte poporul nostru binecredincios şi ajută-l în toate faptele lui bune. Mijloceşte, proorocule al lui Dumnezeu, păstoriţilor noştri râvnă fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a păstoriţilor, înţelepciune în purtare şi învăţătură, cucernicie şi tărie în ispite; judecătorilor dăruieşte-le nepărtinire şi lepădare de pofta câştigurilor, dreptate şi milă faţă de cei obijduiţi; tuturor cârmuitorilor purtare de grijă faţă de supuşi, milă şi dreaptă judecată, iar dreptcredincioşilor supunere şi ascultare faţă de cârmuitori, cum şi îndeplinirea cu sârguinţă a tuturor îndatoririlor lor; ca astfel, în pace şi cucernicie, să petrecem veacul acesta. Să ne învrednicim de împărtăşirea bunătăţilor celor veşnice în Împăraţia lui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste şi închinăciune, împreună cu Tatal cel fără de început şi cu Preasfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL PROOROC ILIE LA VREME DE SECETĂ

Te cinstim pe tine proorocule al lui Dumnezeu, Ilie, căci pentru râvna ta întru mărirea Domnului Atotţiitorului, neputând răbda să vezi închinarea la idoli şi nelegiuirea fiilor lui Israel, l-ai înfruntat pe regele Ahab, călcătorul de lege şi pentru pedepsirea acestora prin rugăciune ai cerut de la Dumnezeu foamete de trei ani pe pământul lui Israel, spre a-l îndepărta de idolii netrebnici, pentru ca să se lase de fărădelegi şi de nedreptăţi, să se întoarcă spre unul Adevăratul Dumnezeu şi spre împlinirea Sfintelor Sale porunci. În timp de foamete, preaminunate, ai hrănit pe văduva din Sarepta, iar pe fiul ei cel mort, prin rugăciune l-ai înviat. După trecerea timpului de foamete proorocit, ai adunat pe Muntele Carmelului poporul israelit învechit în păcătoşenie şi lepădare de Dumnezeu şi prin rugăciune foc din cer ai dobândit peste jertfa ta, cu această minune întorcând pe Israel către Domnul. Pe proorocii cei mincinoşi ai lui Baal i-ai ruşinat, iar după aceea, prin rugăciune, cerul iarăşi l-ai deschis şi ploaie multă pe pământ ai dobândit, iar pe credincioşii din Israel i-ai umplut de bucurie. Către tine, preafericitul Domnului Ilie, cu umilinţă alergăm, noi păcătoşii şi smeriţii, chinuiţi de arşiţă şi secetă: Mărturisim că nu suntem vrednici de mila şi de harul lui Dumnezeu; mai curând suntem vrednici pe dreptate de ameninţarea aspră a mâniei Lui cu tot felul de rele boli, necazuri şi jale. Căci n-am umblat în frica de Dumnezeu, pe calea poruncilor Lui, ci în poftele desfrânării inimilor noastre, şi tot felul de greşeli fără de număr am săvârşit. Fărădelegile noastre ne-au întunecat mintea şi nu suntem vrednici a ne arăta în faţa Domnului şi a privi la cer. Mărturisim că şi noi ca şi vechiul Israel, ne-am îndepărtat de Domnul Dumnezeul nostru prin fărădelegile noastre, şi de nu ne închinăm lui Baal şi altor idoli netrebnici atunci prin robia patimilor şi prin poftele noastre slujim idolului; prin patima îmbuibării şi a poftelor slujim idolului lăcomiei şi al trufiei, idolului mândriei şi al îngâmfării şi mergem pe urmele împotrivirii faţă de Dumnezeu prin năravuri rele şi slujim duhului pierzător al veacului. Mărturisim, că pentru aceea s-a închis cerul şi s-a făcut ca arama, fiindcă s-au închis inimile noastre în faţa milei şi iubirii adevărate faţă de aproapele nostru. Pentru aceea pământul s-a uscat şi s-a făcut neroditor, fiindcă nu aducem Domnului nostru roadele faptelor bune. De aceea, nu ne dă ploaie şi rouă, fiindcă nu avem lacrimi de umilinţă şi rouă dătătoare de viaţă a cugetului către Dumnezeu. De aceea s-au vestejit toate bucatele şi toată iarba câmpului fiindcă s-a uscat în noi tot gândul cel bun. De aceea s-a întunecat văzduhul pentru că mintea noastră s-a întunecat de gânduri rele, iar inima noastră s-a întinat de poftele fărădelegii. Mărturisim că şi ţie, proorocul Domnului suntem nevrednici a ne ruga. Căci tu, om fiind, asemanându-te nouă prin patimi, cu viaţa ta asemenea îngerilor te-ai făcut şi ca unul fără trup ai fost înălţăt la cer; iar noi prin faptele şi gândurile noastre ruşinoase, sufletul nostru deopotrivă trupului l-am făcut. Tu prin post şi priveghere i-ai minunat pe îngeri şi pe oameni, iar noi ne-am făcut robi necumpătării şi poftelor. Tu râvneai la slava lui Dumnezeu, noi însă, ne depărtam de slăvirea Domnului şi Creatorului nostru şi ne ruşinam a mărturisi preamărit Numele Lui. Tu ai stârpit necinstea şi deprinderile rele, iar noi ne robim năravurilor lumii potrivnice Domnului mai vârtos decât poruncilor Lui şi a rânduielilor Bisericii. Şi câte păcate şi nedreptăţi n-am săvârşit noi păcătoşii! Prin păcatele noastre am istovit îndelunga răbdare a Domnului. Pentru toate acestea dreptul Judecător s-a mâniat pe noi şi în mânia Lui ne-a pedepsit. Deci, cu îndrăzneală mare faţă de Dumnezeu şi nădăjduind în iubirea ta faţă de neamul omenesc, cutezăm a te ruga, mărite proorocule. Milostiv fii faţă de noi nemernicii şi nevrednicii, roagă pe Atotbunul Dumnezeu să nu se mânie pe noi până în sfârşit, ca să ne piardă pentru fărădelegile noastre, ci să ne trimită pământului însetat ploaie îmbelşugată şi curată şi să ne dăruiască roadă bogată şi bunăîntocmirea văzduhului; mijloceşte mila Împăratului ceresc, dar nu pentru noi păcătoşii şi nevrednicii, ci pentru aleşii robii Lui care nu şi-au plecat genunchii în faţa lui Baal al lumii acesteia, pentru blândeţea şi curăţia copiilor, pentru dobitoacele cele necuvântătoare şi pentru păsările cerului, care îndură din pricina fărădelegilor noastre şi pier de foame, de arşiţă şi de sete. Dobândeşte pentru noi prin rugăciunile tale bine-plăcute lui Dumnezeu: duhul pocăinţei şi al smereniei, duhul blândeţii şi al înfrânării, al iubirii, al răbdării, al temerii de Dumnezeu şi al bunei cinstiri, ca astfel, întorcându-ne de la căile necinstei la calea cea dreaptă a faptelor bune, să umblăm în lumina poruncilor Domnului şi să ajungem la bunurile făgăduite nouă, binecuvântând pe Cel fără de început Dumnezeu-Tatăl, pe iubitorul de oameni Unul-Născut Fiul Său şi pe Sfinţitorul Duh Preasfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

SFANTUL PROOROC ILIE ESTE SARBATORIT PE DATA DE 20 IULIE

SFANTUL GHEORGHE - PURTATOR DE BIRUINTA

2009-04-27T15:25:00.003+03:00

Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici dc îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După accasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnczeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns accsta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnczeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

SFANTUL MARE MUCENIC GHEORGHE ESTE SARBATORIT IN DATA DE 23 APRILIE.

ATMOSFERA SI STAREA SUFLETEASCA IN POSTUL MARE

2009-03-16T15:27:00.002+02:00

Biserica Ortodoxă propune credincioşilor ei să întâmpine Paştile – sărbătoare a sărbătorilor şi moment de maximă bucurie – printr-o destul de lungă perioadă de reculegere şi post.
Se întâmplă multe lucruri foarte specifice, unice şi minunate, în aceste câteva săptămâni ale Postului Mare:
muzica din biserică se cântă pe tonuri mai triste şi mai tânguitoare
cântările şi imnele amintesc cu deosebire căderea noastră (dar şi putinţa de a ne ridica, cu ajutorul lui Dumnezeu) şi slăbiciunea firii noastre (dar, iarăşi, şi putinţa de a depăşi acestea cu harul lui Dumnezeu)
slujbele sunt mai lungi şi mai dese şi cuprind rugăciuni şi ritualuri unice, cum ar fi rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul sau Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite
veşmintele preoţilor şi odoarele în care este înveşmântată biserica sunt de culoare închisă (neagră sau violet/purpuriu închis, de obicei)
postul de bucate şi abstinenţă în viaţa sexuală, precum şi reducerea privitului la televizor (de exemplu), sunt o invitaţie de a investi, mai mult decât de obicei, energia noastră fizică în cele spirituale, prin transformarea şi transfigurarea ei (din dragostea fizică faţă de partener în dragostea spirituală către tot aproapele), prin milostenie (din banii ce ar trebui să ne rămână în plus de pe urma postului), prin lecturi din Biblie şi alte cărţi duhovniceşti (din timpul rămas prin faptul că ne uităm mai puţin le televizor, bunăoară) etc.
Toate acestea creează deci o întreagă atmosferă în viaţa noastră – tot aşa după cum dacă avem invitaţi acasă creăm atmosfera dorită punând o anumită muzică, aprinzând lumânări etc. –, atmosferă care să ne conducă la o stare sufletească pe care Biserica o consideră de mare folos: tristeţea radioasă (sau "strălucitoare", sau "luminoasă").
Sintagma aceasta – tristeţe radioasă (strălucitoare/luminoasă) – simplă şi frumoasă şi profundă în acelaşi timp: ea spune că, pe de o parte, suntem trişti, pentru că vedem toată slăbiciunea noastră, deasa noastră aplecare către rău, păcătoşenia noastră; pe de altă parte, însă, ştim că Dumnezeul nostru este Iubire şi că este un Dumnezeu înţelegător, milostiv şi iubitor de oameni, care vrea mântuirea, iar nu pierzarea noastră, şi care pentru asta S-a făcut om şi a pătimit pentru noi, şi încă pătimeşte, pentru fiecare dintre noi, până la sfârşitul timpurilor. Şi asta ne dă nădejde, asta transfigurează tristeţea noastră, o penetrează de lumina Domnului, cu Care împreună-călătorim pe calea spre înviere.
Structura Postului Mare
Ca şi în Apus, Postul Paştelui ţine patruzeci de zile, cu precizarea că în Răsărit sunt numărate şi duminicile. Începe în mod oficial luni, cu şapte săptămâni înaintea Paştilor, după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (numită şi Duminica lăsatului sec de brânză) şi se termină în seara Sâmbetei lui Lazăr, ziua de dinaintea Duminicii Floriilor - Intrarea Domnului în Ierusalim. Cu toate acestea, postul continuă şi în săptămâna următoare, numită şi Săptămâna Patimilor, Săptămâna Mare sau Săptămâna Sfântă până la Sfintele Paşti. Parcursul acestuia este după cum urmează:
începe luni după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (numită şi Duminica lăsatului sec de brânză);
1. Duminica Ortodoxiei (Ioan 1,43-51),
2. Duminica Sfântului Grigorie Palama;
3. Duminica Sfintei Cruci;
4. Duminica Sfântului Ioan Scărarul şi
5. Duminica Sfintei Maria Egipteanca.
După Duminica lăsatului sec de carne, carnea este oprită de la consum. După Duminica lăsatului sec de brânză sunt oprite lactatele şi începe postirea strictă a Postului Mare. În această perioadă, citirile zilnice sunt din Vechiul Testament, cu precădere din Geneză, Proverbe şi Isaia. Postul Mare este urmat de Săptămâna Patimilor, care începe cu Duminica Floriilor şi care precede Paştile.

POSTUL MARE - SENSUL POSTIRII

2009-03-16T15:17:00.002+02:00

Scopul iniţial al postirii de dinaintea Sfintelor Paşti era pregătirea catehumenilor care urmau să fie botezaţi de Paşti şi să intre în biserică. Cu toate acestea, a devenit curând o perioadă de pregătire spirituală înaintea sărbătorii Învierii Mântuitorului pentru aceia care erau deja creştini. Este simbolul viu al întregii vieţii a unui om care se va împlini prin propria înviere după moartea în Hristos.
Postul Mare este caracterizat prin renunţarea la multe alimente, intensificarea rugăciunilor publice şi particulare, îmbunătăţire personală şi multă generozitate cu cei aflaţi în nevoi. Este simbolul viu al întregii vieţii a unui om care se va împlini prin propria înviere după moartea în Hristos. Este o perioadă de înnoire duhovnicească, o perioadă a pocăinţei, a curăţirii inimii şi minţii, de reîntoarcere către poruncile Domnului şi către aproapele nostru
Alimentele cer nu sunt permise, tradiţional, sunt carnea şi produsele din lapte, peşte, vin şi ulei. (În unele tradiţii, doar uleiul de măsline nu este permis; în altele toate uleiurile vegetale sunt oprite.) Deoarece din punct de vedere canonic postul strict este oprit sâmbăta şi duminica, vinul şi uleiul sunt admise în aceste zile. Dacă sărbătoarea Buneivestiri cade în timpul Postului Mare, atunci peştele, vinul şi uleiul sunt permise în acea zi.
Pe lângă slujbele religioase descrise mai jos, se consideră necesar să se acorde o atenţie sporită de către credincioşii ortodocşi rugăciunilor de acasă adică mai multe şi mai dese decât de obicei. Părinţii considerau postul fără rugăciune ca fiind "postul demonilor" deoarece demonii nu mănâncă datorită naturii lor necorporale dar nici nu se roagă.
În Postul Mare, în zilele de peste săptămână (de luni până vineri), Biserica îndeamnă la ajunare până seara. De aceea ritualul de împărtăşanie din aceste zile a fost legat de vecernie, slujba care marchează încetarea ajunării. Acest ritual, destul de simplu la început, a fost înconjurat treptat de o solemnitate tot mai mare adăugându-i-se câteva elemente din rânduiala Sfintei Liturghii. Astfel s-a ajuns la constituirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite care a devenit unul din momentele de vârf ale Postului Mare prin frumuseţea sa deosebită şi solemnitatea sa. La această slujbă de seară, o parte din Trupul şi Sângele Mântuitorului de la slujba din ultima duminică sunt împărţite credincioşilor. Atribuită Sfântului Grigorie Dialogul, această slujbă nu a fost alcătuită de un singur autor ci este opera colectivă şi anonimă a Bisericii întregi.
Dacă "postul ascetic" reprezintă abţinerea de la anumite mâncăruri şi băuturi şi reducerea substanţială a regimului alimentar în vederea eliberării de sub stăpânirea poftelor trupului, "postul total" sau ajunarea este renunţarea totală la mâncare şi băutură pe o durată scurtă de timp (o zi sau două) fiind expresia stării de pregătire şi aşteptare. În acest sens ajunarea face parte întotdeauna din pregătirea pentru unirea cu Hristos în Sfânta Împărtăşanie.

POSTUL MARE

2009-03-16T15:15:00.003+02:00

POSTUL MARE

Postul mare, sau Postul Paştilor, este perioada de pregătire pentru Sfinţele Paşti, fiind asemănat adesea cu o călătorie duhovnicească către Săptămâna Patimilor şi Înviere. Este un timp liturgic, din cadrul Triodului, de mare nevoinţă sufletească şi trupească în care se îmbină cele două feluri de postire: postul ascetic şi postul total. Este numit "mare" pentru că este cel mai lung şi cel mai important dintre toate posturile.

DE BOBOTEAZA , FIREA APELOR SE SCHIMBA

2009-01-15T15:30:00.003+02:00

De Boboteaza, firea apelor se schimba

Prin botezul in Iordan, Hristos a sfintit firea apelor de pretutindeni, lucru marturisit si in rugaciunile citite la Boboteaza: "Astazi firea apelor se sfinteste...". Astfel, se pune in lumina caracterul cosmic pe care l-a avut Botezul Domnului. Prin formula "astazi firea apelor se schimba", trebuie sa intelegem revenirea Duhului Sfant in sanul Creatiei. Prin caderea in pacat, omul Il pierduse pe Sfantul Duh, asa cum ne-a marturisit Sfantul Chiril al Alexandriei, si ramasese inchis in cadrul limitat al lumii create. Botezul Mantuitorului reprezinta momentul redeschiderii izvoarelor harului, care fusesera zavorate pentru om si pentru intreaga creatie. Deci, prin formula mentionata mai sus, nu trebuie sa intelegem ca harul lui Dumnezeu se pogoara in timpul slujbei de sfintire a apei peste toata apa care exista in diverse locuri, ci doar peste apa pregatita din timp pentru acest lucru.

Randuiala slujbei Agheasmei mari este atribuita Sfantului Sofronie, patriarh al Ierusalimului (+ 638). Rugaciunea de sfintire adresata Sfintei Treimi ne descopera ca apa sfintita este "izvor de nestricaciune, dar de sfintenie, dezlegare de pacate, vindecare de boli, diavolilor pieire, indepartarea puterilor potrivnice, plina de putere ingereasca".

Apele primordiale

Apa apare ca un element primar in crearea lumii. In Facere, organizarea cosmosului incepe prin separarea apelor (Fac. 1, 6-8), care da nastere cerului. Uscatul se naste si el prin separarea apelor care "s-au adunat la un loc" formand marea (9-10). Psalmul 23 marturiseste in acest sens: "Al Domnului este pamantul si plinirea lui; lumea si toti cei ce locuiesc in ea. Acesta pe mari l-a intemeiat pe el si pe rauri l-a asezat pe el". Sfantul Petru a dezvoltat aceasta imagine, asociind-o Cuvantului lui Dumnezeu: "Caci ei in chip voit uita aceasta, ca cerurile erau de demult si ca pamantul s-a inchegat, la cuvantul Domnului, din apa si prin apa" (II Petru 3, 5).

Apele cerului

In prima istorisire a creatiei se insista asupra distinctiei intre apele "de sub cer" si cele "de deasupra tariei". Sa nu uitam ca apa ploii este un element purificator important in traditia iudaica, in toate sinagogile se afla un sistem de canalizare care aduna apa intr-un bazin, servind diverselor ritualuri de purificare. Bazinul, sapat si modelat chiar in pamant, are o inaltime de 1,20 metri, continand in jur de 750 de litri de apa. Asadar apa "naturala" sau "vie", asa cum este numita in textele talmudice, provine din apa de ploaie.

Marea Rosie

Trecerea prin Marea Rosie a evreior este inteleasa de Sfintii Parinti ca fiind o trecere prin moarte. Dumnezeu trece poporul ales prin aceasta apa pentru a-i taia orice legatura cu existenta lui trecuta.

Apa vie a Duhului Sfant

In Noul Testament, evanghelistul Ioan insista pe asocierea apa - Duh Sfant in metafora apei vii, mai ales in istorisirea intalnirii lui Hristos cu femeia samarineanca la putul lui Iacob, unde Hristos vesteste "darul lui Dumnezeu", "apa vie": "Oricine bea din apa aceasta (din putul lui Iacob), va inseta iarasi. Dar cel care va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va inseta in veac, ci apa pe care i-o voi da Eu se va face in el izvor de apa care curge spre viata vesnica" (Ioan 4, 13-14). Aceasta promisiune o va face din nou, in chip solemn, nu in taina unei convorbiri cu cineva socotit ca nefacand parte din poporul ales, ci in fata tuturor iudeilor, in Templu, in ultima zi a sarbatorii corturilor : "Iar in ziua cea din urma - ziua cea mare a praznicului - Iisus a stat intre ei si a strigat, zicand: Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea... cel care crede in Mine" (Ioan, 7, 37-38).

Apa Botezului

Hristos intrand in apa Iordanului, nu a avut ce sa curete, dimpotriva, a pogorat in apa Duhul care salasluia peste El, aducand apa la starea initiala, de la inceputul lumii. In Taina Botezului exista rugaciuni de sfintire a apei in care urmeaza sa fie botezat catehumenul. Sfintirea acestei ape presupune indepartarea duhurilor necurate ce s-ar salaslui in ea. Preotul cere Tatalui, de trei ori : "Insuti, iubitorule de oameni, imparate, si acum trimite darul Preasfantului si de viata facatorului Tau Duh, Care sfinteste toate, si sfinteste apa aceasta...", adaugand apoi : "si-i da ei harul izbavirii si binecuvantarea Iordanului. Fa-o pe dansa izvor de nestricaciune, dar de sfintenie, dezlegare de pacate...". Dupa ce a fost sfintita apa, cel ce este afundat in cristelnita renaste la o noua viata, in Hristos. Prin scufundarea omului in apa in numele Sfintei Treimi, se produce moartea omului vechi. Moartea noastra in Botez, inseamna sa nu mai traim noua insine, ci exclusiv lui Dumnezeu, caci murind lui Dumnezeu, intram cu adevarat in viata.

OBICEIURI DE BOBOTEAZA

2009-01-15T15:27:00.001+02:00

Boboteaza - 6 ianuarie

Boboteaza, serbata in ziua de 6 ianuarie, incheie ciclul sarbatorilor de iarna si are, pe langa intelesurile crestine - momentul nasterii spirituale a Mantuitorului - trasaturi de mare sarbatoare populara.

In ajunul Bobotezei se pregateste o masa asemanatoare cu masa din ajunul Craciunului. Pe masa din "camera de curat" se asterne o fata de masa, aleasa special pentru acest moment, sub fata de masa se pune fan sau otava iar pe fiecare colt se pune cate un bulgare de sare. Deasupra se aseaza douasprezece feluri de mancare: coliva - grau pisat, fiert, indulcit cu miere si amestecat cu nuca pisata -, bob fiert, fiertura de prune sau perje afumate, sarmale ( "galuste" ) umplute cu crupe, bors de "burechiuse" sau "urechiusele babei" - bors de fasole alba in care se fierb coltunasi mici, umpluti cu ciuperci, ce au colturile lipite in forma de urechiuse -, bors de peste, peste prajit, "varzare" - placinte de post umplute cu tocatura de varza acra -, placinte cu mac etc.

Pana la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleisa, nimeni nu se atinge de mancare iar, imediat dupa sfintirea mesei, parte din bucate sunt adaugate in hrana animalelor pentru "a fi protejate de boli si pentru a fi bune de prasila".

Alta data, dupa ce preotul rostea Troparul Botezului si stropea cu agheasma in casa si pe gospodari, era invitat sa se aseze pe lavita. Sub laicerul de pe lavita erau asezate, din timp, boabe de porumb - "ca sa stea clostile pe oua" - si busuioc - "ca sa vina petitorii'. Busuiocul acesta era folosit, mai tarziu, in descantecele de dragoste.

In semn de rasplata se dadeau: bucate ("desagarului"), bani (preotului), nuci, mere si covrigi (copiilor) iar, pe crucea preotului, gospodina casei aseza cel mai frumos fuior de canepa. Oferirea fuiorului avea mai multe semnificatii: se credea ca de firele acestuia se vor prinde toate relele, ca fuiorul devenea o punte peste care vor trece sufletele mortilor sau ca Maica Domnului va face din canepa un voloc cu care va prinde sufletele mortilor din iad pentru a le ridica in rai.

Boboteaza - sfinitirea apei

In ziua de Boboteaza are loc sfintirea apei, in timpul slujbei de Iordan. Pregatirea acestui moment se face, si astazi, cu multa atentie, in fiecare comunitate. Locul de desfasurare a slujbei se alege impreuna cu preotul satului, de obicei intr-un spatiu mai larg - unde sa fie cel putin o fantana -, in imediata vecinatate a unei ape curgatoare, in gospodaria unui om sau in curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apa, care se punea in vase mari de lemn si, tot acum, se taie, la rau, o cruce mare de gheata. In jurul acestei cruci sau in jurul crucii care se afla in mod normal in curtea bisericii, se desfasoara intreg ceremonialul religios, la care participa toata suflarea comunitatii.

Dupa slujba de sfintire a apei, transformata in agheasma, fiecare satean isi ia apa sfintita in vasele de lemn sau de sticla cu care a venit de acasa. Pe drumul de intoarcere ei striga "Chiraleisa"- pentru belsugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului si pentru cresterea cat mai mare a canepii - si toarna cate putina agheasma in toate fantanile intalnite in cale. Odata ajunsi acasa, oamenii sfintesc cu agheasma sura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livada, casa si interiorul casei.

Boboteaza - practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice

Boboteaza cumuleaza elemente specifice de reinnoire a timpului calendaristic, la riturile crestine adaugandu-se practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice. In Bucovina, purificarea aerului se facea, candva, prin focuri si fumegatii, in cadrul unui obicei numit Ardeasca. Aceasta manifestare avea loc imediat dupa sfintirea apei cand tinerii se retrageau pe locuri mai inalte, avand asupra lor carbuni aprinsi ce fusesera folositi anterior la aprinderea secaluselor, si aprindeau focurile de Boboteaza. Rugul era facut din vreascuri si frunze uscate stranse de feciori cu o zi inainte. Tinerii cantau si dansau in jurul focului si sareau peste foc, atunci cand acesta se mai potolea, in credinta ca vor fi feriti, astfel, de boli si de pacate. La plecare, fiecare lua carbuni aprinsi cu care, odata ajunsi acasa, afumau pomii din livada in scop fertilizator. De asemenea, inconjurau casa cu pulberea folosita ca incarcatura pentru secaluse crezand ca, in acest fel, casa va fi ferita de primejdii, mai ales de trasnete.

In cele trei zile, cat tine Boboteaza in Bucovina, exista sate in care vecinii, prietenii si rudele obisnuiesc a se colinda reciproc, dupa cum exista comunitati in care, in aceste zile, reapar mascatii. Tinerii, mascati in babe si mosnegi, colinda mai ales pe la casele unde se gasesc fete de maritat, obiceiul fiind o reminiscenta a cultului mosilor si stramosilor precum si a unor vechi practici fertilizatoare.

OBICEIURI DE BOBOTEAZA

2009-01-15T15:26:00.000+02:00

Ajunul Bobotezei

Ajunul Bobotezei era, in egala masura, si un moment favorabil farmecelor, descantecelor si altor practici magice. Dimineata, inainte de aprinderea focului, se strangeau cenusa din soba si gunoiul din casa pentru a fi pastrate pana in primavara, cand se presarau pe straturile cu legume "pentru a le face rodnice si a le proteja de gujulii". Fanul de sub fata de masa si bulgarii de sare se adaugau in hrana animalelor "pentru a le feri de farmece, de boli si de duhurile rele". In acelasi scop era folosita si agheasma luata de la preotul care venea cu Iordanul.

Se credea ca daca, in dimineata Ajunului de Boboteaza, pomii erau incarcati cu promoroaca, acestia vor avea rod bogat. De asemenea, se credea ca animalele din grajd vorbesc la miezul noptii dinspre ziua de Boboteaza despre locurile unde sunt ascunse comorile.

In aceasta zi erau interzise certurile in casa si nu se dadea nimic ca imprumut, nici macar jaratec din focul din vatra.

In seara de Ajun se savarseau practici de aflare a duratei vietii. Inainte de culcare, se luau carbuni din vatra si se denumeau cu numele tuturor membrilor familiei. Se credea ca primul care va muri, in acea din familie, va fi cel al carui carbune se va stinge mai repede.

PUTEREA UNEI RUGACIUNI

2009-01-08T13:02:00.002+02:00

O femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat intr-o zi intr-o bacanie. S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod foarte umil l-a intrebat daca nu ar putea sa-i dea si ei pe datorie cateva alimente. I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte bolnav si ca nu putea munci, si ca aveau si sapte copii, care trebuiau hraniti. Bacanul, a privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau. Avand insa in gand nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus: Va rog, domnule, o sa va aduc banii inapoi de indata ce voi putea. Bacanul insa ii spuse ca nu-i poate da pe datorie, pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau. Langa tejghea se mai afla inca un client, care a auzit discutia dintre cei doi. Clientul facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile pentru orice are aceasta femeie nevoie pentru familia sa. Bacanul raspunse parca in sila: Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie? Louise a raspuns: Da, domnule. O.K, spuse bacanul, atunci pune-o pe cantar si eu o sa-ti dau marfa de aceeasi greutate cu lista dumitale. Louise, ezitand o clipa, cu privirea in jos, baga mana in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva in graba. Apoi puse cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata. Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul statea inclinat in partea cu hartia. Bacanul, privind la cantar, s-a intors usor catre client si ii spuse mormaind: Nu-mi vine sa cred! Clientul a zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente. Cantarul tot nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe el alimente, din ce in ce mai multe, pana cand pe cantar nu a mai incaput nimic. Bacanul sedea privind cu dezgust. In fine, smulse bucatica de hartie de pe cantar, si o privi cu mare uimire. Nu era vorba de o lista de cumparaturi, ci era o rugaciune, care spunea asa: "Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile Tale." Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut, inmarmurit. Femeia ii multumi si pleca din magazin. Celalat client ii dadu bacanului o hartie de 50 de dolari si ii spuse: A meritat toti banii! Numai Dumnezeu stie ce greutate are o rugaciune. PUTEREA UNEI RUGACIUNI: Cand veti primi acest mesaj, sa spuneti o rugaciune. Doar atat trebuie sa faceti. Opriti-va chiar acum si spuneti o rugaciune de multumire pentru norocul pe care il aveti in viata. Apoi va rog trimiteti mesajul acesta catre toti prietenii si rudele voastre. Eu cred ca daca trimiteti aceasta marturisire cu o rugaciune cu credinta, veti primi tot ceea ce aveti nevoie ca Domnul sa aduca in viata voastra si a familiei voastre. Asadar, draga inima, increde-te in Dumnezeu pentru a-i vindeca pe cei bolnavi, pentru a-i hrani pe cei infometati, pentru a le da haine si adapost celor ce nu au ceea ce avem noi. Amin.

CELE 10 PORUNCI

2008-11-27T11:10:00.004+02:00

1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.
2. Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.
3. Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert.
4. Adu-ti aminte de ziua Domnului si o cinsteste.
5. Cinsteste pa tatal tau si pe mama ta, ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant.
6. Sa nu ucizi.
7. Sa nu fii desfranat.
8. Sa nu furi.
9. Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau.
10. Sa nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tau.

INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE

2008-11-27T10:40:00.002+02:00

Indreptar de spovedanie sau (Intrebari in scaunul Tainei Sfintei Spovedanii - Marturisirea pacatelor)

Avand in fata aceasta lista de pacate, ne putem face un amanuntit examen de constiinta. Astfel putem descoperi mai ales pacatele ascunse, pe care le-am facut si nu stiam ca sunt pacate sau nu ne-am dat seama ca pacatuim.

Cel mai simplu si mai sigur este sa luati ceva de scris si o hartie si, pe masura ce cititi pacatele, notati pe hartie pe cele pe care le-ati facut. Notati-le nu exact cum sunt in lista, ci cum s-au intamplat in viata dumneavoastra. Sa nu credeti ca le veti tine minte pe toate. Veti avea neplacuta surpriza sa constatati ca la Spovedanie, sub epitrahilul preotului duhovnic, nu va veti mai aminti mare lucru.

Daca veti avea hartia cu dumneavoastra la Spovedanie, veti fi sigur ca astfel nu ramane nimic nemarturisit din cauza uitarii. Totusi nu trebuie prezentate preotului pacatele pe larg cum sunt scrise aici, ci cat mai pe scurt. La acestea foloseste lista de pacate.

Atentie!

La Spovedanie se marturisesc pacatele care s-au mai intamplat de cand v-ati marturisit ultima data si cele care au ramas nemarturisite (fie le-ati uitat, fie nu ati stiut ca sunt pacate si intre timp ati aflat). Pacatele deja marturisite nu se mai repeta. De asemenea nu se povestesc imprejurarile in care s-au petrecut pacatele. Nu au decat foarte rar importanta si aceste povesti nu vor face decat sa consume din timpul de marturisire al altor crestini si sa impovareze pe preotul duhovnic. Eventualele explicatii va vor fi cerute de duhovnic.

De asemenea, daca nu sunteti hotarat (hotarata) sa spuneti tot din diferite motive, mai bine nu va marturisiti, pentru ca nicidecum nu vi se vor ierta cele marturisite, ci se zice chiar ca se vor dubla. De ce ne este rusine de preot sa marturisim pacatele? Oare nu este si el om ca si noi? De ce oare n-am avut aceasta rusine atunci cand am facut pacatul?

Cele mai importante in privinta Spovedaniei sunt conditiile iertarii pacatelor marturisite:

- parerea de rau pentru aceste pacate;

- hotararea de a nu le mai repeta;

- marturisirea sa fie sincera si completa;

- preotul duhovnic sa dea dezlegarea pacatelor;

- implinirea canonului (epitimiei) primit de la duhovnic.

Preotul duhovnic la care ne marturisim se alege. Asa cum cautam pentru bolile noastre cel mai iscusit doctor, tot asa trebuie si pentru pacatele noastre sa cautam cel mai iscusit duhovnic. Nu trebuie sa schimbam duhovnicul decat pentru motive intemeiate (ne-am mutat noi sau s-a mutat preotul, a murit preotul, este stapanit de pacate mari etc.). Cu cat el ne cunoaste mai bine, cu atat ne poate sfatui mai bine.

Trebuie sa spunem lui Dumnezeu, sub epitrahilul preotului:

ˇ cand ne-am spovedit ultima data;

ˇ daca atunci am spus toate pacatele;

ˇ daca am primit vreun canon;

ˇ daca am primit dezlegare la Sfanta Impartasanie.

Indreptar pentru spovedanie ( Lista de pacate)

1. Am deznadajduit in ajutorul si mila lui Dumnezeu.

2. Am zis ca nu ma mai iarta Dumnezeu, ca sunt prea pacatos(pacatoasa) si tot in iad voi merge.

3. Am zis: daca vrea Dumnezeu ma mantuieste, daca nu, nu.

4. Am zis ca nu-mi ajuta Dumnezeu, ca m-a uitat Dumnezeu.

5. Am crezut sau am zis ca nu exista Dumnezeu, rai, iad. Am indoiala ca exista Dumnezeu, rai, iad etc., pentru ca nu le-am vazut.

6. Am socotit Sf. Scriptura mincinoasa. Nu cred in anumite minuni, intamplari povestite in Sf. Scriptura.

7. Nu suport sa se vorbeasca despre Dumnezeu.

8. Am avut prea mare incredere in mila lui Dumnezeu zicand: oricat as pacatui, ma iarta Dumnezeu, ca El e bun.

9. Am avut gand de sinucidere.

10. Am fumat. M-am drogat (fumatul si drogurile sunt sinucidere). Am vandut tigari si/sau droguri.

11. Am injurat. Si de cele sfinte am zis (Grijanie, Biserica, icoana, candela, Dumnezeu, Hristos, tamaie, morti etc.)

12. N-am platit lucratorii. Nu le-am dat cat trebuia, cat m-am impacat cu ei. Nu i-am platit la timp. Am cumparat ceva si n-am platit.

13. Am asuprit pe slugi, pe saraci, pe orfani, pe vaduve, pe neputinciosi. I-am batjocorit.

14. Mi-am dorit moartea la necaz.

15. Am ucis oameni, cu voie sau fara voie. Poate din si din cauza mea, a murit cineva.

16. Am cartit la Dumnezeu la necazuri ca prea mi-e greu, ca de ce am pierdut tocmai eu, ca de ce sunt prigonit eu si pacatosii traiesc bine, ca nu-i bine, sau ca e prea e frig, cald, prea ploua etc., in loc sa am rabdare.

17. Am zis zau, sa mor eu, sa n-am parte de, sa chiorasc, etc.

18. Am fost nemultumit(a) cu starea mea (mai bine era asa decat asa).

19. Am jurat stramb. Am jurat ca voi face ceva rau.

20. Am blestemat. Si pe mine insumi (insami) m-am blestemat.

21. Am fost fatarnic(a), prefacut(a), lingusitor(oare), viclean(a).

22. Am vorbit cu mai multe intelesuri.

23. Am purtat vorba de colo-colo.

24. Am pagubit sufleteste si trupeste pe aproapele meu.

25. Am impiedicat pe aproapele meu sa dobandeasca ceva bun, din invidie si rautate.

26. Am clevetit, discutat, barfit, tinut contul altuia. Am clevetit pe parinti, pe preoti.

27. Am stricat numele bun al cuiva, barfindu-l si discutandu-l.

28. N-am inlaturat raul pe care l-am vazut venind peste aproapele meu pe cat mi-a stat in putinta.

29. Am imprumutat cu camata (dobanda) la persoane fizice.

30. Fiind scumpaci, am vandut cu pret prea mare.

31. Am fost la vrajitoare, ghicitoare, spiritism. Am facut farmece cuiva.

32. Stiu sa descant de rau. Stiu sa fac farmece.

33. Am trecut pe cei vii pe pomelnic la morti, ca sa le fie rau. Am " intors lumanarile " pentru raul dusmanilor.

34. Am purtat ata rosie sa nu ma deochi, am uns toate cu usturoi la Sf. Andrei, am purtat pelin la Rusalii, am purtat diferite obiecte de la vrajitoare date " ca sa nu se mai prinda farmecele de mine " , am facut focuri si am sarit peste ele si alte obiceiuri dracesti. Mi-am cautat norocul in zodii, cu papagalul.

35. Am crezut ca sufletul, dupa ce iese din om, trece in diferite animale (reincarnare).

36. Am batjocorit, lovit, batut pe cineva. Pe parinti, pe preoti.

37. Am judecat pe altii ce fac, ce zic, de ce sunt asa si nu altfel etc.

38. Am presupus, banuit pe altii.

39. Am fost iscoditor (iscoditoare).

40. Am luat ceea ce se cuvenea altuia.

41. Am pacalit, inselat pe cineva. Am vandut marfa rea ca marfa buna.

42. Am nedreptatit pe cineva.

43. Am imprumutat ceva si n-am dat inapoi.

44. Am ascuns in casa mea lucruri straine.

45. Am gasit lucruri straine si, stiind ale cui sunt, nu le-am dat inapoi.

46. Am furat ceva. De la stat (averea publica), sau de la om? De la biserica? De la straini sau de la parinti, de la rude? Pacatul acesta nu se iarta pana nu inapoiem lucrurile. Daca nu mai putem � sa facem milostenie.

47. Am mutat hotarul ca sa iau din terenul vecinului.

48. Am ascuns furtisagul altuia. Am in casa vreun lucru de furat.

49. Am vandut sau am cumparat lucruri despre care banuiam sau stiam ca sunt de furat.

50. Am adunat bani cu acte false si cu viclesug.

51. N-am intors paguba facuta aproapelui, chiar si fara voie.

52. Din rautate, am stricat avere straina (semanaturi, pomi, masina etc.).

53. Am inselat statul, depunand declaratii de venit false.

54. Am mostenit cu buna stiinta avere agonisita prin pacate. N-am facut milostenie multa din ea.

55. Am dat sau am luat spaga (mita).

56. Am castigat bani prin metode necinstite.

57. M-am lacomit la avere, zgarcindu-ma la milostenie.

58. Sunt necumpatat(a) in cheltuieli. Dau bani pe lucruri de lux, care nu sunt strict necesare.

59. N-am ajutat biserica si pe saraci dupa putere.

60. Daca mi-au venit in gand pacate, m-am indulcit gandindu-ma la ele, in loc sa le alung imediat.

61. Am cautat momentul potrivit pentru a face un pacat (exemplu: hotul care cauta sa fure, curvarul care cauta femeie, etc.).

62. Am parat pe cineva cu scopul de a-i face rau.

63. Am mintit impotriva cuiva cu scopul de a-i face rau (marturie mincinoasa impotriva aproapelui).

64. Am maniat sau am scarbit pe cineva cu vorbe sau fapte urate. L-am facut sa ma urasca.

65. Port ura pe cineva. Tin minte raul. As vrea sa ma razbun. M-am bucurat de raul altuia.

66. Doresc raul cuiva. Doresc altora boala, necazuri, moarte, etc.

67. In timpul rugaciunii m-am gandit la altceva.

68. Am vorbit in timpul slujbei. M-am foit, m-am miscat de colo-colo prin biserica.

69. Nu mi-a fost gandul la slujba. M-am uitat ce fac altii, cu ce sunt imbracati.

70. Am mancat, am baut ceva pe ascuns.

71. M-am lacomit la mancare. Am mancat cu nesat.

72. M-am ametit la cap cu bauturi alcoolice. M-am imbatat. Am si varsat dupa aceea.

73. Am vrut sa fiu deasupra tuturor cu ceva anume daca nu cu totul.

74. Am facut din saracia sau din bogatia mea un motiv de lauda.

75. M-am mandrit, m-am falit, m-am trufit, m-am dat mare, m-am ingamfat, m-am infumurat. M-am mandrit cu copiii mei.

76. M-am laudat. Am o parere buna despre mine. Ma cred a fi cineva in comparatie cu altii. Nu mai e nimeni ca mine.

77. Imi place sa ma laude altii. Cand fac o fapta buna, astept laude de la altii si nu plata de la Dumnezeu.

78. Am incredere mare in mine, in loc sa am in Dumnezeu.

79. M-am crezut mai bun(a), mai credincios(oasa) ca altii, socotindu-i pe ei mai rai, prosti, necredinciosi, etc.

80. Am ras de pacatele si defectele altora. Si de faptele lor bune am ras.

81. Am laudat pacatele altora.

82. M-am lenevit a face rugaciune in fiecare dimineata, seara, la fiecare masa.

83. Am mancat de dulce in vreo zi de miercuri sau vineri.

84. N-am tinut cele 4 posturi de peste an.

85. Am tinut post negru sambata si duminica.

86. Am zis: mai pacat este sa poftesti mancarea de dulce, decat sa o mananci.

87. Am postit cand Biserica dezlega, exemplu miercuri si vineri cand era harti sau sambata si duminica cand se manca peste, socotind ca nu sunt bune aceste randuieli.

88. N-am pastrat curatie cu sotul (sotia): miercuri, vineri, sambata, duminica, luni; in cele 4 posturi de peste an; in timpul sarcinii si al ciclului lunar; 40 de zile dupa nastere.

89. N-am pastrat curatie cu sotul (sotia) cu acordul lui (ei), ci fara, incat putea sa cada in pacatul preacurviei.

90. Am luat pastile anticonceptionale, am folosit spermicide, ca sa nu fac copii.

91. Am facut pacatul onaniei ca sa nu fac copii, adica: am folosit prezervativ sau am varsat samanta afara ca barbat, iar ca femeie am folosit diafragma.

92. Am facut avort. Ca barbat, am dat voie sotiei sa faca avort.

93. Am folosit sterilet ca sa nu fac copii (steriletul provoaca avort).

94. M-am impreunat cu sotul (sotia) de mai multe ori in 24 de ore.

95. M-am impreunat cu sotul (sotia) in diferite pozitii,ca animalele.

96. M-am impreunat cu sotul (sotia) in vazul sau auzul copiilor mei, crezand ca sunt mici si nu stiu.

97. Am curvit. Am preacurvit.

98. Am ganduri de desfranare cu persoane de sex opus sau de acelasi sex. Cand imi

vin aceste ganduri, nu le departez, ci ma indulcesc cu ele, desi n-as vrea sa fac

pacatul.

99. Am preacurvit cu ruda, fin, nas, var, frate, fiu, fiica, nepot.

100. Am gandit sa preacurvesc sau chiar am preacurvit cu preot, preoteasa, calugar,

calugarita.

101. Am pipait alt trup pentru a simti si provoca placeri de desfrau.

102. Am trait necununat(a), adica in concubinaj.

103. M-am casatorit cu alta femeie, nefiind divortat de prima.

104. M-am culcat cu femeia mea dupa ce am divortat de ea.

105. M-am casatorit cu rudenie de sange, de cuscrie (nu se poate decat de la gradul al 8-lea in sus, altfel e pacatul amestecarii de sange).

106. Ca nas (nasa), m-am casatorit cu fina (finul) sau am dat voie copiilor mei sa se casatoreasca cu copiii finilor mei.

107. Mi s-au facut mai mult de trei cununii in biserica( cununia a 4-a este pacat).

108. Am facut pacatul malahiei singur(a) (adica atunci cand o persoana isi provoaca placere singura, masturbare). Acest pacat se numeste curvia cu diavolul.

109. Am facut pacatul malahiei cu alta persoana, unul la altul. Eu cu altul, altul cu mine, cu femeie, barbat cu barbat, femeie cu femeie, cu copii.

110. Am facut pacatul sodomiei (barbat cu barbat, femeie cu femeie).

111. Am facut pacatul gomoriei (prostii cu gura, sex oral).

112. Am preacurvit cu animale, pasari (zoofilie), cu copii (pedofilie)

113. Am privit filme, poze cu prostii. Am in casa poze, statui cu prostii.

114. Am vorbit prostii.

115. Am privit cu placere cum se impreunau animalele.

116. Am fost invidios (invidioasa). Mi-a parut rau de binele altuia. Imi pare rau ca altul are si eu nu. Invidia este aceeasi cu zavistia si pizma.

117. M-am lacomit la munca. Am muncit peste puteri, incat poate chiar m-am si imbolnavit.

118. Am mintit. Am obiceiul sa mint mereu.

119. Imi place sa " infloresc " lucrurile si povestile.

120. Am dracuit. Am dat naibii. Si pe mine insumi m-am dat dracului. Am zis: " sa fiu al naibii " , " sa ma ia " .

121. Am muncit in duminici si sarbatori.

122. Am lipsit de la biserica in duminici si sarbatori. In timpul slujbei nu m-am rugat, ci am dormit ori m-am ocupat cu lucruri desarte, am fost la targ etc.

123. Daca am fost la biserica, n-am dat pomelnic si n-am aprins lumanari.

124. Am stat in fata la toti in biserica. I-am dat la o parte pe altii, zicandu-le ca stau pe locul meu.

125. Am adus daruri, jertfe si donatii la biserica din ce era mai rau.

126. Am ucis animal, pasare. Le-am chinuit, batjocorit, le-am impovarat peste puteri, le-am lasat sa moara desi puteam sa le salvez.

127. Am mancat eu sau am pus altora in mancare spurcaciune (animal netaiat, carne de om, jertfe satanicesti, necuratie etc.)

128. Am sfatuit si invatat pe altii sa faca pacate.

129. Am fost la petreceri destrabalate. In posturi, miercurea, vinerea, in duminici si sarbatori.

130. Cred in superstitii: caldare goala, sa nu ma intorc ca-mi merge rau, daca intalnesc preot imi merge rau etc.

131. N-am multumit lui Dumnezeu pentru binefaceri.

132. Am facut glume, bancuri cu si despre cele sfinte.

133. M-am machiat, rujat, vopsit la par, am dat unghiile cu oja etc. Am purtat cercei, margele, inele, coliere, bratari, pantofi cu toc. Mi-am facut parul.

134. Ca femeie, am purtat pantaloni sau fusta scurta, n-am purtat capul acoperit, am mers sau am vorbit, ca sa atrag barbatii.

135. Am scuipat sau am vomitat in ziua in care m-am impartasit.

136. M-am maniat si nu mi-a trecut indata, ci am tinut manie.

137. Am ambitie, incapatanare, obraznicie, nerusinare, iubire de sine.

138. Am fagaduit ceva si n-am implinit. N-am tinut invoiala, promisiunea.

139. N-am tamaiat si stropit casa cu agheasma cel putin o data pe luna.

140. N-am iertat pe cei ce mi-au cerut iertare.

141. Nu mi-am cerut iertare pentru a departa orice vrajba, chiar daca n-am fost vinovat(a).

142. N-am aprins candela la rugaciune, in duminici si sarbatori.

143. N-am facut semnul crucii cum trebuie, drept.

144. N-am facut cruce cand am trecut pe langa biserica.

145. Am mers la mai multi preoti si am zis la unul unele pacate, la altul altele.

146. Din pricina rusinii sau a altor motive, am ascuns cu buna stiinta la Spovedanie unele pacate. M-am si impartasit dupa aceea.

147. M-am impartasit la un preot, fiind legat de altul.

148. Ca femeie, m-am atins de lucruri sfinte din biserica, atunci cand am avut ciclu.

149. Am venit tarziu la biserica. Am plecat inainte de sfarsitul slujbei fa ra motive intemeiate. Am facut din acestea o regula.

150. N-am crescut copiii si finii in frica de Dumnezeu. Nu i-am invatat poruncile lui Dumnezeu. I-am invatat la rau, contribuind la uciderea lor sufleteasca.

151. Nu mi-am pedepsit copiii cand i-am vazut ca persista in greseli.

152. Nu am ascultat de parinti atunci cand m-au invatat de bine.

153. Nu mi-am iubit la fel toti copiii. Am fost partinitor (partinitoare) cu unul sau mai multi din copiii mei.

154. Am amanat Spovedania. Am zis sa pacatuiesc, ca mai e timp sa fac pocainta si sa ma spovedesc.

155. N-am facut canonul pe care l-am primit dupa Spovedanie.

156. M-am impartasit dupa ce am avut necuratie in vis.

157. Ca femeie, m-am impartasit cand aveam ciclu.

158. Ca femeie, n-am facut molitfele la o zi, 8 zile si 40 de zile dupa nastere. Am intrat in biserica inainte de a trece 40 zile. Am citit molitfa inainte de a trece cele 40 de zile.

159. Am pierdut sarcina fara voia mea. Daca mi s-a intamplat asa, n-am venit la preot sa-mi citeasca rugaciunea speciala.

160. Am inabusit copilul langa mine, botezat sau nebotezat.

161. Din neglijenta mea, mi-au murit copiii.

162. Am lasat sa-mi moara copilul nebotezat.

163. Am abandonat copiii vii pe drumuri, in orfelinate.

164. Am mustrat prea aspru. Am cicalit. Am stat cu gura si am fost prea bagacios (bagacioasa) pe altcineva.

165. Am lasat nefacuta sfestanie in casa mai mult de un an de zile.

166. Am facut jocuri si rasete la priveghiurile de morti.

167. Nu mi-am facut datoria fata de rudele moarte. Nu le-am facut tot ce trebuia.

168. N-am ingrijit mormintele. M-am zgarcit sa platesc sarindare, slujbe pentru sufletele celor adormiti.

169. Am jelit mortii. Am pus bani pe crucea lor de pe piept sau in mana. Am dat lucruri peste groapa lor. Am spart ceva cand a fost scos mortul din casa.

170. Am in casa, am citit carti sectare. Am fost la adunari de sectanti, i-am primit in casa.

171. Am ucis oameni, cu voie sau fara voie. Poate din si din cauza mea, a murit cineva.

172. M-am casatorit cu evreu, turc, catolic, sectant etc.

173. Am dat anafora pe jos.

174. Cred in vise. Ceea ce fac a doua zi este in functie de cele ce visez.

175. Am cantat si am ascultat cantece lumesti si sectare.

176. Am jucat si am mers la discoteci si alte petreceri anormale.

177. Am facut nunti si petreceri cu mancare de dulce si cu muzica in post.

178. Am smintit si l-am facut sa pacatuiasca pe aproapele meu cand a auzit ce zic si a vazut ce fac (astfel sunt raspunzator in fata lui Dumnezeu pentru pacatul aproapelui meu).

179. M-am mascat.

180. N-am platit contributia la Sfanta Biserica.

181. Am ascultat discutiile altora, desi nu-mi folosea si ii deranjam.

182. Am intrat in Sfantul Altar.

183. Am mostenire si n-am ingrijit pe cei care mi-au dat-o.

184. Nu mi-am cautat sanatatea dupa datorie.

185. Am luat anafora si agheasma, desi mancasem sau bausem apa dupa miezul noptii.

186. Am ravna nesocotita, habotnicie( post mult incat poate m-am si imbolnavit, milostenie fara socoteala incat sufera cei din casa etc.).

187. Nu m-am rugat totdeauna cu fata catre rasarit.

188. Am dat importanta mai mare celor trupesti decat celor sufletesti.

189. In loc de a ma impaca cu aproapele, l-am tras la judecata.

190. Nu mi-am iubit sotul (sotia) ca pe mine insumi. Din pricina mea a facut pacate.

191. Am facut diferite pariuri diavolesti, prin care multi si-au pierdut sanatatea si viata.

192. N-am sfatuit pe cel care avea nevoie de sfat. N-am invatat pe cel nepriceput.

193. Am dat de pomana mancare de dulce in zile de post.

DEZNADEJDEA SI NEPASAREA

2008-11-27T09:59:00.004+02:00

In viata crestinului, deznadejdea si nepasarea sunt distrugatoare. Pe cel care a cazut in pacat, deznadejdea nu-l lasa sa se ridice, iar pe cel care este in picioare, nepasarea il face sa cada. Deznadejdea il lipseste pe om de bunatatile pe care le-a dobandit, iar nepasarea nu-l lasa sa scape de relele care il apasa. Nepasarea il coboara din ceruri, pe cand deznadejdea il coboara de tot in prapastia rautatii. Iata cat de mare este puterea celor doua patimi.

Diavolul a fost la inceput un inger bun; dar pentru ca s-a purtat cu nepasare, a fost stapanit de deznadejde si a cazut intr-o asemenea rautate, incat nu se mai poate ridica din ea. Faptul ca el era bun la inceput ni-l arata Domnul: Am vazut pe satana ca un fulger cazand din cer (Luca 10, 18). Asemanarea diavolului cu un fulger vadeste lumina pe care o avea el mai inainte si cat de mare si puternica a fost caderea lui. Pavel era hulitor si prigonitor al lui Hristos. Dar pentru ca nu s-a lasat cuprins de deznadejde, s-a ridicat din pacatul sau si a ajuns sa fie egal cu ingerii. Iuda era apostol dar pentru ca a aratat nepasare, s-a facut tradator. Talharul de pe cruce, cu toate ca a facut atatea rautati, nu a deznadajduit si, astfel, a intrat primul in rai. Fariseul, pentru ca s-a mandrit, a cazut din inaltimile virtutii, pe cand vamesul, pentru ca nu a deznadajduit, s-a ridicat deasupra virtutii fariseului.

Vrei sa-ti arat cum o cetate intreaga s-a mantuit? Orasul ninivitenilor a aflat mantuirea pentru ca nu a deznadajduit. Cu toate ca hotararea lui Dumnezeu era: Patruzeci de zile mai sunt, si Ninive va fi distrusa! (Iona 3, 4), oamenii nu si-au pierdut nadejdea si indrazneala. Si aceasta, cu toate ca Dumnezeu nu le-a spus ca se vor mantui daca se pocaiesc. Sa luam si noi exemplu de la acesti oameni, si chiar si atunci cand auzim de la Dumnezeu cuvinte de osanda, sa nu ne pierdem nadejdea, ci sa ne pocaim.

Stiind toate acestea, sa nu deznadajduim. Nici o arma nu este mai eficienta in mana diavolului ca deznadejdea. Tocmai de aceea el nu este atat de multumit cand pacatuim, ca atunci cand deznadajduim. Apostolul Pavel stia bine lucrul acesta. Astfel, cand un crestin din Corint a cazut in desfranare, le-a scris corintenilor: indeobste se aude ca la voi e desfranare, si o astfel de desfranare cum nici intre neamuri nu se pomeneste (1 Cor. 5, 1). Nu a spus "cum nici intre neamuri nu se indrazneste", ci cum nici intre neamuri nu se pomeneste, Adica: "ceea ce neamurile nici macar nu indraznesc sa numeasca, voi ati indraznit sa faceti". Si continua: Iar voi v-ati semetit, in loc mai degraba sa va fi intristat (1 Cor. 5, 2). Nu a spus despre omul acela ca este semet, ci lasandu-l pe el la o parte, a vorbit cu cei sanatosi, asa cum fac doctorii, care ii lasa pe bolnavi si vorbesc mai mult cu rudele lor. Si ei erau vinovati pentru pacatul aceluia, pentru ca nici nu l-au pedepsit, nici nu l-au certat. Apostolul arata ca pacatul este al tuturor, pentru ca in felul acesta, rana sa se vindece mai usor. Este rau ca omul sa pacatuiasca, dar mai rau este sa se laude cu pacatul sau. Caci daca mandria il pagubeste pe cel virtuos, lipsindu-1 de roadele virtutilor sale, cu atat mai mult il pagubeste pe cel pacatos, care se lauda cu pacatul sau, facand ca vina sa sa fie maimare. De aceea spune Domnul: Cand veti face toate cele poruncite voua, sa ziceti: "Suntem slugi netrebnice, pentru ca am facut ceea ce eram datori sa facem " (Luca 17, 10). Daca cei care tin toate poruncile lui Dumnezeu sunt datori sa fie smeriti, cu atat mai mult cel pacatos trebuie sa-si zdrobeasca inima, sa planga si sa se socoteasca pe sine mai prejos decat toti. De aceea le-a scris Apostolul Pavel corintenilor: ...in loc mai degraba sa va fi intristat.

"Ce zici? Altul sa pacatuiasca si mie sa-mi para rau?" Da. Pentru ca suntem legati unul de celalalt la fel ca madularele unui trup. Ce se intampla cu trupul? Atunci cand piciorul este ranit, vedem ca si capul se apleaca asupra piciorului. Ce are omul mai de pret decat capul? Si totusi, la vreme de nenorocire, nu socoteste valoarea sa. Asa sa faci si tu. Ce spune Apostolul Pavel? Bucurati-va cu cei ce se bucura; plangeti cu cei ce plang (Rom. 12, 15). De aceea le scrie corintenilor: Iar voi v-ati semetit, in loc mai degraba sa va fi intristat, ca sa fie scos din mijlocul vostru cel ce a savarsit aceasta fapta (1 Cor. 5, 2). Nu spune: "in loc sa fi incercat", ci in loc sa va fi intristat, ca si cum ar fi cazut peste cetate vreo boala contagioasa, voind prin acest lucru sa zica: este nevoie de rugaciune si de spovedanie, ca sa se indeparteze boala din cetate.

Vezi cat de mult i-a inspaimantat? Pentru ca acestia credeau ca raul se opreste la cel care a pacatuit, el le-a spus: Oare nu stiti ca putin aluat dospeste toata framantatura? (1 Cor. 5, 6). Ce inseamna asta? Ca daca raul isi urmeaza cursul, atunci el va atinge si alte madulare ale trupului. Trebuie, asadar, sa fiti cu mare bagare de seama la relele dintre voi. Sa nu-mi spuneti ca numai unul a pacatuit, pentru ca pacatul seamana curana care a putrezit, iar putreziciunea se raspandeste incet-incet la tot trupul. Atunci cand o casa ia foc, toti vecinii alearga sa ajute la stingerea focului, pentru ca vapaia sa nu se raspandeasca si la casele lor. Asa le spune si Apostolul Pavel corintenilor: Este foc! Sa mergem sa il stingem inainte sa se raspandeasca in toata Biserica. Iar daca nu iti pasa de pacat, deoarece, chipurile, a fost savarsit de altcineva, nu faci bine, pentru ca cel care a pacatuit nu este un strain. El este madular al trupului Bisericii. Fii cu multa bagare de seama! Daca nu iti pasa, va veni vremea sa se raspandeasca raul si la tine. De aceea, daca nu te ingrijesti de fratele tau, macar ingrijeste-te pentru tine. Pune stavilar bolii, impiedica raspandirea ei.

Acestea si multe altele le-a spus Apostolul. Si le-a poruncit ca pe pacatos sa-ldea diavolului (1 Cor. 5, 5-7). Insa acesta s-a pocait si s-a indreptat. intr-o alta Epistola de-a sa, Apostolul Pavel le scrie crestinilor din Corint: Destul este pentru un astfel de om pedeapsa aceasta data de catre cei mai multi. Asa incat voi, dimpotriva, mai bine sa-l iertati si sa-l mangaiati, ca sa nu fie coplesit de prea multa intristare unul ca acesta. De aceea va indemn sa intariti in el dragostea (2 Cor. 2, 6-8). Daca la inceput l-a infatisat ca pe un dusman primejdios al tuturor, l-a alungat din turma si l-a taiat din trup, iata cum incearca acum sa il lege din noi la trup. Apostolul ii indeamna pe corinteni sa-l primeasca inapoi cu multa dragoste, ca astfel, sa se vindece rana alungarii sale de mai inainte.

Dar, oare, Apostolul nu l-a dat satanei? Da, dar nu pentru a ramane de-a pururi in mainile acestuia, ci tocmai ca sa scape din stransoarea lui. Vezi ca Pavel se temea de arma diavolului, care este deznadejdea? Dupace a spus: sa intariti in el dragostea, a adaugat: ...ca sa nu fie coplesit de prea multa intristare unul ca acesta (2 Cor. 2, 7).

Daca oaia se afla in gura lupului, sa o tragem inapoi, inainte ca lupul sa o inghita. Daca barca este primejduita de furtuna, sa o salvam inainte sa se scufunde. Caci asa cum barca se scufunda atunci cand sunt valuri mari, la fel si sufletul se ineaca in valurile tristetii daca nu este cineva pe aproape care sa-i ofere ajutor. Chiar si tristetea mantuitoare, pe care o simtim pentru pacatele noastre, poate sa ne distruga daca este prea mare.

Pavel, cunoscand ce a facut diavolul cu Iuda, s-a temut ca nu cumva sa se intample si aici acelasi lucru. Iuda si-a dat seama de pacatul sau si l-a marturisit: Am gresit vanzand sange nevinovat (Matei 27, 4). Diavolul a auzit aceste cuvinte si a inteles ca Iuda se apropie de drumul pocaintei si al mantuirii si s-a temut. S-a gandit: "Domnul lui este iubitor de oameni. Cand era aproape sa fie vandut, Hristos a lacrimat pentru el si a incercat in tot felul sa-l faca sa-si schimbe gandul. D-apoi acum, ca este gata sa se pocaiasca, nu il va primi, oare, la El? Doar pentru acest lucru a venit sa Se rastigneasca". Ce a facut atunci diavolul? L-a tulburat si i-a intunecat mintea cu tristete. S-a tinut de el pana ce l-a facut sa se spanzure si sa plece astfel din aceasta lume inainte sa apuce sa se pocaiasca. Daca traia, putea si el sa se mantuiasca, la fel ca cei care L-au rastignit pe Hristos. Daca pe aceia i-a mantuit, rugandu-Se pe Cruce Tatalui ceresc pentru ei, nu exista nici o indoiala ca si pe cel care l-a tradat, daca se pocaia, avea sa-l primeasca cu dragoste. Dar, vai! Iuda s-a inecat in marea tristetii si adeznadejdii. Nu a facut precum fiul risipitor din parabola. Va aduceti aminte de el?

Erau doi frati care si-au impartit averea parinteasca. Cel mai mare a ramas acasa, alaturi de tatal sau, iar cel mai mic a adunat totul si a plecat intr-o tara indepartata. Acolo si-a cheltuit intreaga avere, ducand o viata desfranata. Dupa ce nu i-a mai ramas nimic, a inceput sa sufere de foame (Luca 15, 11-17).

Dupa ce nu a mai avut ce manca, s-a gandit: Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu (Luca 15, 18). Tatal sau l-a lasat sa plece de langa el tocmai pentru a-l invata ce mare este binele de a ramane acasa, alaturi de el. De multe ori, atunci cand Dumnezeu nu ne convinge cu vorbele, ne lasa sa ne convingem noi insine, din pataniile noastre. Asa a facut si cu poporul israelit. Pentru ca le-a transmis atatea prin prooroci si nu i-a convins, i-a lasat sa invete pe pielea lor. Le-a spus: Lepadarea ta de credinta te va pedepsi si rautatea ta te va mustra (Ier. 2, 9). Si asa s-a si intamplat.

Asadar, dupa ce fiul risipitor a invatat pe pielea lui cat de rau este sa-ti lasi casa parinteasca, s-a intors inapoi. Iar tatal sau, fara rautate, l-a primit cu bratele deschise. De ce? Pentru ca era parinte, nu judecator. Dupa aceea, a facut petrecere mare, de bucurie ca i s-a intors fiul. Toata casa sa era in sarbatoare. Sa fie aceasta rasplata rautatii? Nu a rautatii, omule, ci a intoarcerii din rautate; nu a pacatului, ci a pocaintei; nu a risipirii, ci a indreptarii.

insa fiul cel mai mare s-a suparat vazand acestea. Atunci, tatal sau i-a spus cu blandete: Fiule, tu totdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt. Trebuia insa sa ne veselim si sa ne bucuram, caci fratele tau acesta mort era si a inviat, pierdut era si s-aaflat (Luca 15, 31-32). Atunci cand trebuie sa salvam un om pierdut, nu este timp pentru judecata, ci numai pentru iubire si iertare. Nici un doctor nu refuza sa-i dea medicamente bolnavului pentru ca boala sa ar fi fost rezultatul vreunei greseli pe care acesta a facut-o. Fiul risipitor a fost pedepsit destul prin cate a patimit pe acolo pe unde a ratacit. Atata vreme a fost instrainat si s-a luptat cu foamea, cu batjocura celorlalti si cu nefericirea. De aceea zice tatal sau: mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat. Vrea sa-i spuna fiului ramas acasa sa nu se uite la ce este acum, ci la ce a fost in trecut si la faptul ca este vorba de fratele sau, nu de un om strain. S-a intors la tatal sau, care a uitat ce s-a intamplat in trecut sau mai bine zis, isi aduce aminte numai de lucrurile care ii trezesc in suflet dragostea si ingaduinta, asa cum ii sede bine oricarui parinte. De aceea, el nu a pomenit relele savarsite de fiul sau, ci numai patimirile sale. Nu i-a reprosat ca a pierdut averea, ci l-a mangaiat pentru suferintele prin care a trecut.

Aceeasi dragoste a aratat pastorul fata de oaia pierduta din parabola evanghelica (Luca 15, 1-7). Cu cata ravna a alergat sa o caute, ca sa o aduca din nou in turma sa! in parabola de mai inainte, fiul risipitor s-a intors singur acasa, pe cand in cea a oii ratacite, pastorul a lasat in munti celelalte oi si s-a dus sa caute oaia care se pierduse de turma. Si dupa ce a gasit-o, pentru aceasta s-a bucurat mai mult decat pentru celelalte. Si iata cum a adus-o inapoi: nu a batut-o, ci a luat-o cu dragoste pe umeri si s-a intors cu ea la turma.

Stiind ca Parintele ceresc, Care este Pastorul cel bun, nu numai ca nu ne dispretuieste cand ne intoarcem la El, dar ne primeste inapoi cu multa dragoste - cu mai multa dragoste decat cea pe care o arata oamenilor sporiti in virtute -, stiind nu numai ca nu-i pedepseste pe cei rataciti, dar Se duce chiar sa-i caute, ca sa-i aduca din nou in turma si Se bucura mai mult pentru ei decat pentru cei drepti, atunci cand suntem cazuti in pacat, nu trebuie sa deznadajduim, dupa cum atunci cand facem vreun lucru bun, nu trebuie sa aveam o prea mare indrazneala. Cand cadem, sa ne pocaim, iar cand savarsim vreo fapta buna, sa fim cu luare aminte, sa nu cadem. Caci este o la fel de mare cadere cand lucram virtutea si capatam o prea mare indrazneala dinaintea lui Dumnezeu, ca atunci cand pacatuim si ne cuprinde deznadejdea.

Pentru ca cel care lucreaza virtutea sa nu cada in pacat, Apostolul Pavel spune: Cel caruia i se pare ca sta neclintit sa ia seama sa nu cada (1 Cor. 10, 12). De asemenea: imi chinuiesc trupul meu si il supun robiei; ca nu cumva, altora propovaduind, eu insumi sa ma fac netrebnic (1 Cor. 9, 27). Pentru a-i face sa se ridice repede pe cei care au cazut, le-a zis corintenilor: Ma tem ca nu cumva, venind iarasi, sa ma umileasca Dumnezeul meu la voi si sa plang pe multi care au pacatuit inainte si nu s-au pocait de necuratia si de desfranarea si de necumpatarea pe care le-au facut (2 Cor. 12, 21). Prin aceasta, a vrut sa spuna ca vrednici de plans nu sunt numai cei care pacatuiesc, cat mai ales cei care nu se pocaiesc pentru pacatele lor. Despre ei, proorocul Ieremia a zis: Oare cei ce cad nu se mai scoala, si cei ce ratacesc drumul nu se mai intorc? (Ier. 8, 4). Pe acestia, David ii indeamna: O, de I-ati auzi glasul care zice: "Sa nu va invartosati inimile voastre, ca in timpul cercetarii, ca in ziua ispitirii in pustiu" (Ps. 94, 8-9).

Oricat ar dura viata noastra, sa nu deznadajduim. Nadajduind spre Domnul si cunoscand iubirea Sa de oameni fara margini, sa alungam de la noi orice rautate si sa mergem pe calea virtutii, sa ne caim si sa ne indepartam de toate pacatele noastre, ca sa putem sa stam cu indrazneala dinaintea infricosatorului scaun de judecata al lui Hristos si sa intram in imparatia cerurilor, cu harul lui Dumnezeu.

IMPORTANTA CRACIUNULUI

2008-11-24T13:00:00.004+02:00

Crăciunul este o sărbătoare foarte importantă pentru creştini: este sărbătoarea Naşterii Domnului, timp al bucuriilor, al păcii şi al liniştii sufleteşti. Este o perioadă în care primim şi dăruim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarcă şi în entuziasmul cu care se fac.pregătirile.pentru.această.sărbătoare. Timp de 40 de zile înainte de această sărbătoare creştinii respectă Postul Crăciunului când nu mănâncă carne sau produse lactate pregătindu-se astfel pentru a sărbători.
Tăierea porcului este un moment deosebit de important ce anticipă Crăciunul. Apoi, pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi. Mâncărurile tradiţionale: cârnaţii, chişca, toba, răciturile, sarmalele, friptura de porc, jufla şi nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun, fiind la loc de cinste alături de vinul roşu cinstit de toată lumea.
Unul din momentele cele mai importante ale serii de 24 decembrie este împodobirea bradului de Crăciun, la care se obişnuieşte să participe toţi membrii familiei. În timpul nopţii, Moş Crăciun va aluneca prin horn şi va lăsa cadouri pentru toată lumea în ciorapi sau sub brad. Dacă ne uităm pe cer s-ar putea să-l vedem pe Moş Crăciun trecând cu sania sa trasă de opt reni.
Colindul este una din cele mai cunoscute datini de iarnă. Mai demult, cetele de colindători erau formate din copii care, după miezul nopţii de 24 spre 25 decembrie, umblau din casă în casă, aducând urări de sănătate, fericire şi noroc gospodarilor pe care îi colindau.
Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate la sărbători creştineşti, închinate Crăciunului şi Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului nostru. De-a lungul secolelor au devenit mai frumoase şi au căpătat o mare varietate pe întreg teritoriul ţării. Ele degajă atmosfera de sărbătoare şi buna dispoziţie cu care toţi românii întâmpină Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Anul Nou. Evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, steaua care i-a călăuzit pe cei trei magi s-a ivit pe cer, copiii merg din casă în casă cântând colinde şi purtând cu ei o stea.
Pluguşorul este un obicei străvechi, potrivit căruia, în ajunul Anului Nou, cete de flăcăi merg pe la casele oamenilor şi rostesc diferite urări. Aceştia sunt însoţiţi de un plug mic, de unde şi denumirea.colindului.Astfel, vestea Naşterii Mântuitorului este răspândită în fiecare an de colindele care intră în fiecare casă prin intermediul colindătorilor. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe(mere, nuci), colaci, bomboane şi chiar bani

La romani, Craciunul este una dintre cele mai importante sarbatori, daca nu cea mai importanta. Aceasta sarbatoare, in care se imbina fastul pregatirilor pentru masa, cu slujba de la biserica, este dedicata Nasterii Mantuitorului.Biblia spune ca Fecioara Maria, cand trebuia sa nasca pe Fiul lui Dumnezeu, umbla, insotita de Iosif, din acsa in casa rugandu-i pe oameni sa-i ofere adapost . ajunand in casa unui anume Craciun, om foarte rau , care nu-i permitea sa nasca acolo, este dusa de sotia acestuia in grajd unde da nastere lui Iisus .Cand acesta a aflat a ucis-o pe sotia sa.
De asemenea, se spune ca in Noaptea Sfanta a Nasterii Sale s-au deschis cerurile pentru a cobori Duhul Sfant deasupra fiului lui Dumnezeu, si, in grajd unde initial era intuneric, s-a facut lumina.
Deci, Craciunul este o sarbatoare sfanta, care aduce in sufletele oamenilor lumina si bucurie.
Aceasta sarbatoare este anuntata, prin obiceiul drag copiiilor de a merge cu colinda, pentru a vesti Nasterea Mantuitorului.

Origini

Solstiţiul de iarnă a fost celebrat înainte de era creştină, astfel romanii sărbătoreau Saturnaliile între 17 şi 24 decembrie. Ei sărbătoreau şi "naşterea soarelui neînvins" (sol invictus) la solstiţiul de iarnă (către 21 decembrie), când zilele reîncep să se lungească, un cult preluat de la persani care-l adorau pe "Mithra", zeul soarelui.

În Occident, în anul 354, Liberiu, papa Romei, fixează sărbătoarea naşterii lui Isus pe 25 decembrie, fără însă a stabili vreo dată exactă a naşterii acestuia, şi stabileşte modul celebrării începutului creştinismului, asimilând sărbătorile populare şi păgâne deja existente cu ocazia solstiţiului de iarnă.

În Răsărit gnosticii nu sărbătoreau Crăciunul, ci Boboteaza, crezând că Isus ar fi fost adoptat de Dumnezeu cu ocazia botezului său. Boboteaza era serbată pe 6 ianuarie.

Mai târziu, cele două evenimente - naşterea şi botezul - se sărbătoresc în aceeaşi zi de toată creştinătatea: în Occident pe 25 decembie, iar în Orient pe 6 ianuarie. Acestor două, romanii le vor asocia vizita magilor, iar galicii nunta din Cana Galileii, încât Crăciunul a ajuns să fie sărbătoare triplă

Cu timpul, toate Bisericile creştine, cu excepţia Bisericii armene, au separat aceste sărbători, încât în zilele noastre, aproape toată creştinătatea foloseşte obiceiul vechi roman: Crăciunul e sinonim cu naşterea lui Isus.

Crăciunul în tradiţia românească

Peste tot unde există suflare românescă cu simţământ creştin, Crăciunul este una din cele mai importante sărbători religioase, este sărbătoarea Naşterii Domnului, prilej de bucurie, pace şi linişte spirituală. Este o zi în care dăruim şi primim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarcă în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru Crăciun.

Credinţă şi legende

Pentru lingvişti, cuvântul "Crăciun" este un cuvânt ciudat. Unii susţin că ar proveni din limba latină, şi anume din "creatio", care înseamnă creaţiune, naştere. Rămâne însă o pură ipoteză. Alţii susţin că e vorba de un cuvânt mult mai vechi, tracic, dinainte de romanizarea Daciei. În folclor se spune că fecioara Maria, când trebuia să nască pe Fiul lui Dumnezeu, umbla, însoţită de Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost. Ajungând la casa unui anume Crăciun, este dusă de soţia acestuia în grajd, unde dă naştere lui Isus. De asemenea, se spune că în noaptea sfântă a naşterii lui Cristos s-au deschis cerurile şi Duhul Sfânt a coborât deasupra Fiului lui Dumnezeu, luminând grajdul în care domnea întunericul. Deci Crăciunul este o sărbătoare sfântă care aduce lumină în sufletele oamenilor.

Colindele de Crăciun

Sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul, pentru a vesti Naşterea Mântuitorului. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului şi Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la naşterea lui Isus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul naşterii, copiii - câte trei, ca cei trei magi - merg din casă în casă cântând colindul "Steaua sus răsare...", purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul "Bună dimineaţa la Moş Ajun!", casele frumos împodobite îşi primesc colindătorii. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: "Iată vin colindătorii" de Tiberiu Brediceanu, "O, ce veste minunată" de D.G. Kiriac, "Domnuleţ şi Domn în cer" de Gheorghe Cucu. Scriitorul Ion Creangă descrie în "Amintiri din copilărie" aventurile mersului cu colindele.

Colindele, precum şi obiceiurile colindelor sunt prezente şi la alte popoare, şi s-ar putea ca ele să dateze din timpul romanizării. De pildă, colinda românească "Scoală, gazdă, din pătuţ" există şi la văleni, unde aceasta e cea mai răspândită, sub numele de "Dji vén cwerî m'cougnou d'Noyé".

Obiceiurile culinare

Timp de 40 de zile înainte de sărbători creştinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în seara de Crăciun după litie. Tăierea porcului în ziua de Ignat (la 20 decembrie) este un moment important ce anticipă Crăciunul. Pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnaţii, chişca, toba, răciturile, sarmalele, caltaboşul şi nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun, fiind la loc de cinste alături de vinul roşu preţuit de toată lumea.

Alte obiceiuri

De dată mai recentă este obiceiul împodobirii bradului de Crăciun pentru seara de 24 decembrie. În timpul nopţii, Moş Crăciun va aluneca prin hornul căminului şi va lăsa daruri pentru toată lumea în cismele puse anume sau sub brad. Un obicei frumos îl constituie şi trimiterea de cărţi ilustrate cu urări făcute rudelor, prietenilor şi cunoştinţelor. Chiar dacă sărbătoarea Crăciunului s-a laicizat într-o oarecare măsură în timpurile moderne, Crăciunul este aşteptat şi prăznuit în toate straturile societăţii cu bucurie şi bună dispoziţie.

DREAPTA CREDINTA

2008-11-24T12:51:00.002+02:00

SFATURI DUHOVNICESTI

2008-11-24T11:57:00.004+02:00

- Părinte Cleopa, unde se mântuieste omul? În viata de sine, idioritmică, în chinovie sau în lume, în oras, în sat?

- Omul se mântuieste si aici si în oras si în sat si oriunde, dacă are trei fapte bune: credinta dreaptă în Iisus Hristos, faptele bune si smerenia. Se mântuieste oriunde dacă are astea trei lucruri. Iar cine nu le are acestea nu se mântuieste nicăieri.

- Până unde trebuie să meargă ascultarea în mănăstire?

- Am să fac ascultare până voi merge în genunchi. Hristos a dus crucea pe umeri si eu vreau să duc ascultarea pentru Hristos. În măsura în care ai să te biruiesti pe sine si în măsura în care ai să fugi invers, nu de la durere spre plăcere, ci de la plăcere spre durere, în măsura aceea ai să fii un ostas al lui Iisus Hristos, care ai să răstignesti trupul; si ai să te răstignesti cu Hristos si ai să poti zice ca Pavel: Cu Hristos m-am răstignit si trăiesc. Dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieste în mine.

- Părinte, dacă cineva e oprit de la împărtă-sanie, poate să ia anaforă?

- Poate, cum să nu. Cine a zis că nu se poate?

- Am auzit că nu-i voie să iei anaforă, dacă esti oprit de la împărtăsanie. Deci poate lua anaforă?

- Întâi aghiasmă mare si apoi anaforă. De câte ori se spovedeste poate lua aghiasmă mare, jumătate de împărtăsire. Dar, si anaforă întotdeauna, numai când e într-o ispitire ceva, nu are voie.

- Când nu se poate lua sfânta anaforă?

ˇ Nu mai poti lua anaforă dacă după miezul noptii ai luat o lingură de apă, sau o fărmătură de pâine, gata! Că ziua începe de la miezul noptii;

ˇ Nu pot lua anaforă femeile care sunt în rânduiala firii, opt zile;

ˇ Nu pot lua anaforă bărbatii care se ispitesc noaptea prin somn;

ˇ Nu pot lua anafură cei care sunt sfăditi si nu se împacă;

ˇ Nu pot lua anaforă si nu pot săruta sfintele icoane, nici mâna preotului, nici să stea să-i pună potirul pe cap, bărbatul si sotia dacă au fost împre-ună;

ˇ Nu pot lua anaforă cei ce nu sunt vrednici să li se primească darurile la biserică, din pricina păcatelor publice. Asa spune cartea.

- Părinte, în Biblie nu scrie că nu-i bine să se mănânce carne.

- Da tu cauti în Biblie? Dar noi nu avem Dreptul Canonic? Pidalionul l-ai citit mata? Pravila Mare a Bisericii ai citit-o? Pravila mică? Noi avem canoanele Bisericii de Răsărit, nu în Biblie. Noi avem patru posturi peste an, rânduite de Sfintii Apostoli, de Hristos. Hristos n-a postit 40 de zile si 40 de nopti?

- Dar pentru călugării care mănâncă întotdeauna fără carne?

- Călugării n-au voie să mănânce carne. Auzi ce spune Sfântul Calinic, care are sfintele moaste la Cernica: "Călugării sau călugăritele care vor mânca carne în mănăstire sau când se duc acasă pe la neamuri sau în oras, doi ani oprire de împărtăsanie, 39 de gârbace la spate, să-l blesteme tot soborul si să-l zvârle afară din mănăstire".

Pe voi, mirenii, nu vă leagă să nu mâncati. Pe noi, călugării, da. Pentru că monahii trebuie să păzească fecioria, cum i-a făcut mama lor, până la moarte. Dacă te-ai îmbuibat cu cărnuri si cu cârnati si ai băut vin, te duce dracul după muieri si te-ai prăpădit în veacul veacului.

Călugărul trebuie să puie frâu calului. Nu auzi ce spune Apostolul Pavel? În toate zilele îmi chinu-iesc trupul si îl robesc, nu cumva altora propovă-duind, să ajung eu de sminteală.

Zic Sfintii Părinti că trupul este fiară. Să nu-l îngrijesti mai mult decât trebuie. Trupul este vrăj-mas. Zice Sfântul Isihie: "Până la moarte să nu te încrezi în trupul tău". Cel mai mare dusman al mântuirii este trupul, că-i firea stricată din rai. Si tot timpul el trage la pământ si la iad.

- Pe cine să trecem la pomelnic?

- Când faci, mamă, pomelnic pentru ai matale, la Liturghie, pune si unul sau doi săraci, sau o vă-duvă pe care nu are cine o pomeni si a murit săraca. Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuti dincolo, în vesnicie.

- Părinte Cleopa, pentru morti, ce slujbe se pot face? Parastase, Liturghii? De exemplu, câte parastase se pot face?

- Părintele meu, pentru morti si pentru vii cea mai puternică slujbă este Sfânta Liturghie, care este jertfa si răscumpărarea Mântuitorului. Dacă a murit cineva, este bine să pornească patruzeci de liturghii (că la Liturghie se scot părticele si are comuniune cu Hristos în Sfântul Potir prin părticele) si patruzeci de panahide. Acolo se fac dezlegările, că la o panahidă sunt nouă dezlegări: sapte dezlegări mici făcute de preot, atunci când zice: "Dumnezeul duhurilor si a tot trupul...", si două mari, pe care trebuie să le zică episcopul sau preotul. Deci 360 de dezlegări are un suflet în sase săptămâni la panahidă. Deci poti să pui patruzeci de liturghii si patruzeci de panahide în sase săptămâni.

- Si dacă nu stim dacă a murit spovedit sau împărtăsit, poate a murit de mai multi ani, putem să-l punem la pomelnic?

- Numai dacă moare sinucis, Doamne fereste, pe acela nu-l mai poti pune.

- Dar dacă moare de moarte normală?

- Da, oricum ar fi. Că zice Apostolul: omul murind a încetat de la păcat, nu mai face păcatul. Îl poti pune, e fiu al Bisericii. Iată pe cine nu poti pune la Liturghie:

ˇ Nu se pot pune întâi sectantii, că fac păcat împotriva Duhului Sfânt, cum arată Sfântul Efrem;

ˇ Nu se pot pune cei sinucisi;

ˇ Nu se pot pune cei ce au trăit necununati;

ˇ Nu se pot pune cei ce au murit în duel;

ˇ Nu se pot pune cei ce au refuzat Sfintele Taine la moarte. Nu vor să primească preotul, n-ai voie să-i pui la slujbe;

ˇ Nu-i poti pune pe cei ce au înjurat de lucruri sfinte;

ˇ Nu se pot pune la Liturghie cei ce s-au luat neamuri în căsătorie, de la spita a sasea în jos. Spita a sasea sunt veri de gradul doi. Spita a patra sunt veri întâi;

Astea sunt pricinile pentru care nu-i poti pune la Liturghie. Iar la Psaltire numai sinucigasii si ereticii nu se pot pune. Ceilalti se pot pune fără părticele la Psaltire. Dar să scrii pe pomelnic: fără părticele. N-are comuniune la Sfânta Liturghie.

- Poti să mergi la cei care sunt necununati?

- Dacă ai mâncat în casă la un om necununat, patruzeci de zile trebuie să faci canon, căci masa lor e spurcată.

- Si ce canon trebuie să faci? Câte mătănii trebuie să faci?

- Trebuie să faci canon de cincizeci de metanii în zi cu psalmul 50, timp de 40 de zile. Nu-i voie, frate, să trăiască ca dobitoacele asa.

- Ce se poate face, când vor să se căsătorească doi tineri de credinte diferite?

- Când vei vedea că a luat un ortodox pe o ca-tolică sau o protestantă sau o evreică sau o turcoaică, astea se cheamă căsătorii mixte. Totdeauna femeia trebuie să treacă de partea bărbatului. Dacă bărbatul este ortodox, ea trebuie să devină ortodoxă. Dacă nu vrea să treacă de partea bărbatului, atunci să se despartă. "Nu merg după tine, că esti catolică, dacă nu te faci ortodoxă".

- Dacă un catolic trece la ortodocsi, ce rânduială trebuie să i se facă?

- Gata! Acum nu i se mai face botezul. Îl miruieste pe frunte de trei ori cu sfântul si marele mir, si-i citeste dezlegarea rânduită si gata!

- Dar dacă un ortodox trece la catolici, ce se întâmplă?

- Care trece la catolici trebuie să primească botezul papistas. Se face catolic, dar îsi pierde sufletul. Cu catolicii încă nu am ajuns la unire. Au cedat ei în favoarea noastră până acum vreo 13 puncte, dar mai sunt zece puncte care ne despart.

- Dar dacă trece la iehovisti?

- Martorii lui Iehova sunt draci fără coarne. Când veti auzi de martorii lui Iehova, asta este sectă alimentată de evreii din America cu miliarde de dolari, ca să despartă lumea de Hristos si de Biserică.

- Am o rudă care a trăit 60 de ani si a murit asa, fără veste, fără spovedanie. Ce pot să-i fac?

- Foarte greu, dacă a fost nespovedit. Când moare nespovedit, ca si cum ar muri nebotezat. Ferească Dumnezeu! Numai, Doamne fereste, dacă moare în război, dacă moare accidentat.

- Nu era spovedit din tinerete.

- De atâta vreme nespovedit? Si cum a putut trăi atât?...

- Părinte Cleopa, ce să fac că nu reusesc să-mi găsesc un duhovnic?

- Tu să-l găsesti? El să te găsească pe tine!

- Părinte, se spune că vin vremuri grele. Ce putem face?

- Tata-i la cârmă! Voi nu auziti ce spune Proorocul David în Psalmul 32? Domnul risipeste sfatu-rile neamurilor, leapădă gândurile popoarelor si defaimă sfatul boierilor. Iar sfatul Domnului rămâne în veac si gândurile inimii Lui, din neam în neam.

Nu vă tulburati si nu vă temeti, că nu va fi cum vor ei. Ehei, câte vor ei să facă! Voi nu vă temeti! Rugati-vă si faceti Sfânta Cruce cu credintă si fug toti dracii!

- Mamele care îsi omoară pruncii se mai mântuiesc sau nu?

- Pentru avorturi, dumnezeiestile Canoane opresc 20 de ani de la Sfânta Împărtăsanie, dacă l-a făcut cu voia. Dacă l-a pierdut fără voie, numai doi ani.

- Dar femeile care se feresc să rămână însărcinate, ce canon primesc?

- Care se păzesc să nu facă copii, sunt oprite de Sfânta Împărtăsanie nouă ani. Dacă încetează si face canon, îl aduci la doi ani aproape de Sfânta Împăr-tăsanie. Dacă nu, intră la canonul celor care fac avort.

- Dacă se întâmplă ca preotul să verse din Sfintele Daruri, ce canon primeste? La o sfântă biserică un preot bătrân s-a împiedicat de o persoană care stătea să treacă peste ea.

- Mare păcat au persoanele care stau în calea preotului bătrân, când el iese cu Sfintele Daruri, căci le poate vărsa. S-a întâmplat la mai multi preoti bătrâni. Sfintele încă nu-s sfintite, dar preotul pentru asta este oprit un timp de Sfânta Liturghie, iar cel care a fost piedică preotului, este oprit trei ani de la Sfânta Împărtăsanie.

Dacă ar fi Sfintele sfintite si s-ar vărsa din Sfântul Potir, atunci preotul nu mai poate sluji un timp si trebuie să-i dea arhiereul canon.

- La noi la biserică lumea se îngrămădeste în fată să le pună potirul pe cap, când iese la sfârsit cu Sfintele Daruri.

- Ei, lumea! Câte capete, atâtea minti. Sunt biserici în tară unde nu se pune la nimeni. Preotul, dacă poate să pună putin sfântul potir, să-l atingă de capul omului, bine, dacă nu, nu are nici o obligatie. ăsta-i un obicei local, nu este general.

- Părinte, sotul meu nu vrea să meargă pe calea credintei si mă lupt cu el, dar nu-l pot convinge.

- Stai oleacă! Nu-l poti face sfânt dintr-o dată! Ce vreau să spun? Sfântul Teodor Studitul spune: "Femeie, nu încerca să-l faci pe bărbat sfânt dintr-o dată, că nu poti! Câte putin, câte putin se îmbogă-teste cineva si la cele trupesti si la cele duhovni-cesti".

"Hai să tinem azi post, că este sfânta vineri!" "Nu pot, că eu am treabă!" "Hai să tinem până la amiază!" Dă-i cu lingurita!

"Hai să facem milostenie!" "Nu am de unde da!" "Hai să dăm măcar o pâine în numele Domnu-lui. Un pahar de apă în numele Domnului!"

"Lasă înjuratul!" "Nu pot, că sunt obisnuit!" "Uite ce! Lasă-l măcar o zi! Ia luptă-te tu o zi, să vezi că n-ai să mori!" La toată fapta bună ia-l câte oleacă! Si asa încetul cu încetul vede el că a avansat; si apoi începe si el să pună vointă mai tare. Dar nu deodată: "Măi, că nu faci asa! Că nu umbli asa!" Dacă ai să faci asa, dai cu toporul unde-i ata slabă si se rupe.

Îmi povestea o femeie aici: "Părinte, mă lupt cu el de zece ani de zile să păstrăm oleacă de curătie în posturi, la zile mari. N-am reusit în nici un chip. Am zis: "Doamne, as vrea si eu să mă împărtăsesc!"". Că din cauza lui nici ea nu putea primi Sfintele Taine.

Si-i spune: "Măi, uite ce-i! Te rog, pentru dragostea lui Iisus Hristos, lasă-mă să fiu curată în Săptămâna Mare, să postesc si eu, să mă pot împărtăsi!" Că preotul i-a spus: "Dacă poti să tii o săptămână măcar, te împărtăsesc". Că dacă nu tine curătia, poate să tină tot postul si tot nu se poate împărtăsi. Ea postea până la Pasti postul, dar din cauza lui nu se putea împărtăsi, că nu păzea curătia în familie. Si el zice: "Îi cam mult o săptămână!"

Dar a învătat-o o rudă de-a ei bătrână: "Fată, ia tine tu trei zile de post negru si ai să vezi ce-o să facă Dumnezeu cu dânsul!" Trei zile n-a gustat nici apă, nimic. La trei zile, i-a dat Dumnezeu o boală si a zăcut până la Pasti. Nu i-a mai trebuit nimic! Trecuse Pastele! I-a spus femeia: "Acum ce zici? Ai să tii de acum posturile?" "De acum tin toată viata, că era să mor! Nu-mi mai trebuie nimic!" a zis el.

L-a biruit femeia cu postul si cu rugăciunea.

- Părinte, ce înseamnă anatema?

- Trei pedepse are Biserica! Afurisenia, pe care o dezleagă duhovnicul la spovedanie; caterisirea, la persoane sfintite - diaconi si preoti -, pe care o poate dezlega episcopul; iar anatema o poate dezlega, cu mare greutate, Sfântul Sinod. Anatema înseamnă pogorâre de viu în iad cu dracii si tăiere de la Trupul tainic al Bisericii lui Iisus Hristos. Numai pe sectari poti să-i dai anatema, că s-au rupt de la Trupul lui Hristos, care este Biserica.

- Părinte, ce reprezintă metaniile pe care le avem drept canon?

- Câtă frumusete si câtă armonie este între cele patru stihii ale pământului: apă, aer, pământ si foc; cele patru zidiri lucrează între ele unite si amestecate si neamestecate. Două sunt grele si două usoare.

În om se văd aceste patru stihii, când face metanii: două stihii îl trag în jos, către pământ; si două îl ridică în sus, către Dumnezeu. Focul si aerul îl ridică; pământul si apa mereu îl trag în jos.

Omul este sâmburele universului. Grecii au zis că omul este o lume mică în cea mare, adică micro-cosmos în macrocosmos, iar Sfântul Grigorie Bogos-lovul a zis invers: lume mare în cea mică, macro-cosmos în microcosmos.

Omul, când se închină cu toată inima lui Dumnezeu si cu toate puterile sufletesti ale lui si cu cele firesti, aduce mereu lui Dumnezeu cerul si pământul, pe care le contine el într-însul.

Omul are din cele patru lumi: lumea minerală, lumea vegetală, lumea animală si lumea duhurilor si mai presus de ea, are minte, cuvânt si duh; duhul fiind în chip de raze de lumină în mijlocul inimii, cum arată preaîndumnezeitul la minte Grigorie Palama.

Ce este duhul cel de viată făcător, care este în chip de raze în mijlocul inimii, cu care omul este mai mare decât îngerii? Este un dor gânditor care stă între minte si între cuvânt si care circumscrie în sine si pe cuvânt si pe minte.

Precum Duhul Sfânt în sânul Sfintei Treimi cuprinde si pe Tatăl si pe Fiul, asa acest duh de viată cuprinde mintea si cuvântul omului, arătând astfel că omul este făcut după chipul si asemănarea Sfintei Treimi si este icoană vie a lui Dumnezeu pe pământ.

- Părinte, ce ne puteti spune despre sfârsitul lumii?

- Pe noi nu ne interesează când va fi sfârsitul lumii. Asta ne interesează: "Cum am să termin eu viata?" Că Mântuitorul a spus: Iar despre ziua si ceasul acela, nimeni nu stie; nici îngerii din cer, nici Fiul ca om, ci numai Tatăl.

Dar eu de ce să mă gândesc la sfârsitul lumii, dacă eu mor mâine? Ce dacă va mai tine lumea asta o mie de ani? Cu ce mă duc eu de aici si ce-am pus eu în traistă, asta mă interesează. Că Mântuitorul a spus: Privegheati si vă rugati, că nu stiti ziua, nici ceasul!

CALENDAR ORTODOX --- SFINTII LUNII DECEMBRIE

2008-11-20T15:07:00.002+02:00

6 Decembrie Sfantul Nicolae

În această lună, în ziua şasea, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, făcătorul de minuni.

Sfântul Nicolae a făcut multe minuni aşa cum arată Istoria vieţii sale. A izbăvit de la moarte pe trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept. Pe când aceştia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâţi şi au chemat pe sfânt în ajutor; i-au pomenit şi de binefacerile ce le făcuse cu alţii, cum izbăvise de moarte pe alţi trei bărbaţi din Lichia. Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor şi gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului şi eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbaţi, iar împăratului i-a arătat şi i-a dovedit ca bărbaţii aceia sunt nevinovaţi şi că din pizmă au fost pârâţi că au uneltit împotriva lui. Şi aşa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte.

Pe lângă acestea a făcut încă şi alte minuni. A păstorit dumnezeieşte poporul ortodox şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.

Dar Sfântul Nicolae nici după moarte nu şi-a uitat turma sa. Că în fiecare zi face cu îmbelşugare bine celor ce au nevoie şi-i izbăveşte de tot felul de primejdii şi nevoi, Căci şi acum, ca şi atunci, Acelaşi Dumnezeu lucrează prin sfântul Său minunile Sale cele fără de număr.

POSTUL CRACIUNULUI - POSTUL NASTERII DOMNULUI

2008-11-07T13:51:00.006+02:00

Ca vechime, cele dintai mentiuni despre practicarea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin si episcopul Leon cel Mare al Romei, care a rostit noua cuvantari despre acest post, numit postul din luna a zecea. Dar la inceput, crestinii nu posteau toti in acelasi fel si acelasi numar de zile. Asa, de ex., unii posteau numai sapte zile, altii sase saptamani ; unii tineau un post mai aspru, altii unul mai usor. Sinodul local din Constantinopol tinut la anul 1166 (sub-patriarhul Luca Chrysoverghi) a uniformizat durata postului Nasterii Domnului in Bisericile Ortodoxe, hotarand ca toti credinciosii sa posteasca timp de 40 de zile, incepand de la 15 noiembrie.

Din punct de vedere al alimentatiei, este un post mai usor fata de cel al Pastelui, avand multe dezlegari la peste, ulei si vin. Astfel, pot fi mancat peste si preparate din peste in toate zilele de sambata si duminica cuprinse intre 21 noiembrie si 20 decembrie inclusiv, pe 21 noiembrie, de sarbatoarea Intrarii in biserica a Maicii Domnului, in zilele de praznuire a unor sfinti cu cinstire mai larga in toata lumea ortodoxa, precum 30 noiembrie (Sf. Ap. Andrei), 4 decembrie (Sf. Varvara), 5 decembrie (Sf. Sava), 6 decembrie (Sf. Nicolae), 9 decembrie (Zamislirea Sfintei Fecioarei Maria), 18 decembrie (Sf. Cuvios Daniil Sihastrul), 20 decembrie (Sf. Ignatie Teoforul). Postul Craciunului este mai usor si datorita faptului ca sunt accesibile mai multe alimente, avand in vedere ca abia a trecut toamna si cele mai multe gospodine au umplut camarile cu zacusca sau alte alimente de acest gen. Afara de dezlegare la peste si produse din peste, in zilele mentionate mai sus poate fi consumat si vin si ulei. Abia dupa aceste 40 de zile de post si rugaciune, crestinii se pot bucura pe deplin de Nasterea Domnului de pe 25 decembrie.

RUGACIUNILE COPIILOR

2008-11-07T13:37:00.004+02:00

INGERSAUL

Inger , ingerasul meu
Ce mi te-a dat Dumnezeu,
Intodeauna fii cu mine si ma invata sa fac bine.
Eu sunt mic,
Tu fa-ma mare
Eu sunt slab,
Tu fa-ma tare.
Si-n tot ceasul ne-nsoteste si de rele ne fereste .

Amin.

RUGACIUNILE COPIILOR

2008-11-05T15:54:00.004+02:00

TATAL NOSTRU

Tatal nostru care esti in Ceruri
Sfintesca-se Numele Tau,
Vie imparatia Ta,
Faca-se voia Ta
Precum in Cer asa si pe Pamant.
Painea noastra cea de toate zilele
Da-ne-o noua astazi
Si ne iarta noua gresalele noastre
Precum si noi iertam gresitilor nostri.
Si nu ne duce pe noi in ispita
Ci ne izbaveste de cel viclean.

In numele Tatalui si al Filui si al Sfantului Duh,
Amin!

RUGACIUNILE COPIILOR

2008-11-05T15:44:00.004+02:00

CREZUL

Cred intru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul,
Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor.
Si intru Unul Domn Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Unul-Nascut, Carele din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii.
Lumina din Lumina,
Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, iara nu facut;
Cel de o fiinta cu Tatal, prin Carele toate s-au facut;
Carele pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire
S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara,
Si S-a facut om;
Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat si a patimit si S-a ingropat;
Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi;
Si S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui;
Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii,
A caruia imparatie nu va avea sfarsit.
Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata Facatorul,
Carele de la Tatal purcede, Cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit,
Carele a grait prin prooroci.
Intru Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica;
Marturisesc Un Botez, spre iertarea pacatelor;
Astept invierea mortilor;
Si viata veacului ce va sa vie.
Amin!

CELE 14 REGULI PENTRU A MERGE LA BISERICA

2008-11-05T15:32:00.004+02:00

Fratilor, trebuie sa stiti ca un crestin care merge la biserica are 14 reguli canonice de buna cuviinta, daca vrea sa-l foloseasca sfanta biserica. Daca nu le implineste, se duce la biserica spre osanda.

Am sa va spun regulile de buna cuviinta pentru un crestin care merge la sfanta biserica.

Daca vreti sa fiti fii cu adevarat ai Bisericii lui Hristos celei dreptmaritoare, care ne naste pe noi prin apa si prin Duh la Botez, de aproape 2000 de ani, in Biserica lui Hristos, care este stalp si intarire a adevarului, sa stiti regulile de mergere la biserica, dupa cum urmeaza :

1. Prima conditie canonica pentru a merge la Sfanta Biserica este sa te ierti cu toti. Daca merge mama la biserica, sau tata, sa zica : " Iertati-ma, mai baieti ! Iarta-ma, sotie !"

2. A doua conditie canonica. Cand mergi la Biserica sa duci un mic dar din casa ta. Macar o lumanarica, macar un banut, o prescura, un pahar de vin, ce poti. Ca prin acel mic dar pe care-l duci tu la biserica se binecuvinteaza toata averea ta, caci il dai jertfa lui Dumnezeu.

3. A treia conditie canonica. La biserica este bine sa mergi mai de dimineata, ca sa poti apuca Evanghelia Invierii de dimineata si Slavoslovia. Si totodata daca te duci mai devreme, te poti inchina linistit, nu-i lume multa la biserica, te duci la locul tau fara sa deranjezi slujba.

4. A patra conditie canonica. Totdeauna barbatii in biserica trebuie sa stea in partea dreapta, iar femeile in partea stanga. Si in ordinea aceasta trebuie sa stea in biserica : barbatii batrani in frunte, cei mai putin carunti la spate, cei mai tineri in spatele lor, flacaii si baietii tot asa. La fel si femeile. Iar intre barbati si femei, sa lasati o carare in biserica, ca sa mearga cine vine sa se inchine si sa duca darul la Sfantul Altar.

5. A cincea conditie canonica este sa nu vorbiti in biserica, ca este mare pacat. Daca este mare nevoie sa vorbesti, vorbeste in soapta sau prin semne.

6. A sasea conditie canonica. Daca mergi la biserica, sa nu iesi pana nu se termina slujba. Numai, Doamne fereste, daca esti bolnav, sau daca patesti ceva. Dar altfel sa nu iesi, ca, daca iesi inainte de terminarea Liturghiei, esti asemenea cu Iuda, care a iesit de la Cina de Taina, unde erau la masa Mantuitorul cu Apostolii si s-a dus si L-a vandut pe Hristos. Asa arata Sfantul Ioan Gura de Aur.

7. A saptea conditie canonica pentru cei ce merg la biserica. Cand va inchinati la sfintele icoane, sa nu sarutati sfintii pe fata , ca-i pacat. Nu-i voie. Daca sfantul este pictat in picioare, ii saruti picioarele, daca este pictat pe jumatate, il saruti la partea de jos.

8. A opta conditie canonica. Sa stiti ca dupa ce da preotul binecuvantare de Sfanta Liturghie, nimeni nu mai are voie sa se inchine la icoane in biserica sau sa mai duca daruri la altar, ca este mare pacat.

Cand auzi ca zice preotul : " Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor ", este gata ! De atunci fiecare sta la locul lui linistit, nu se mai duce sa se inchine. Chiar de-ai venit cu un dar in biserica, cu lumanare si cu prescura, le dai la urma.

Ca din timpul acela preotul intra in Sfanta Liturghie si nu mai are timp sa ia darul. Ca daca te duci si el se opreste de la Liturghie, ii raman o multime de rugaciuni si are pacat. Deci darurile se dau la biserica pana se da binecuvantarea de Liturghie.

De atunci inainte nu mai este voie nici sa te inchini la icoane, pentru ca ii tulburi pe cei care vor sa asculte Sfanta Liturghie.

9. A noua conditie canonica. Crestinii trebuie sa stea in genunchi cand se sfintesc preacuratele daruri, cand se canta : " Pe Tine Te laudam, pe Tine bine Te cuvantam... !" Altii stau in genunchi si la Evanghelie. Nu-i o greseala. La Axionul Maicii Domnului si la Tatal nostru, atunci se sta. Si dupa ce se canta Tatal nostru se face sarutarea pacii. Asa se facea inainte. Acum in unele biserici s-a uitat.

Cei ce au dezlegare si vor sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine, trebuie sa-si ceara iertare de la toti, de la cei mai batrani pana la cei mai tineri. Daca sunt barbati, se duc la cei mai batrani oameni din frunte. si de la care au avut vreo suparare, Doamne fereste, sa ceara iertare : " Iarta-ma, frate ! Iarta-ma, cumetre sau vecine !"

La fel si femeile sa se duca la cele mai batrane si sa ia iertare, sa le sarute mana, iar acelea sa le sarute pe frunte. Aceasta randuiala se face inainte de a merge la Sfanta Impartasanie. Si apoi iei o lumanarica aprinsa si la iconostas o dai in mana paraclisierului; nu mergi cu ea inaintea preotului, in fata Sfantului Potir.

Pentru ca in fata Sfantului Potir, cand mergeti, nu aveti voie sa fiti cu lumanarea aprinsa, nici sa mai faceti Sfanta Cruce, ca-i mare primejdie. Multi, facand cruce, s-a intamplat ca au lovit Sfantul Potir, pe preot, si au varsat Sfintele. S-a intamplat in multe biserici.

Eu am patit-o. A venit unul de la Sasca Mare la impartasanie; eram staret la Manastirea Slatina, si m-a lovit peste Sfantul Potir si, daca nu-l tineam, il zvarlea in mijlocul bisericii. Aveam Sfintele in el. Si tot mi-a varsat cele noua cete ingeresti. Trei au cazut din acelea. Am avut de facut canon si randuiala.

Un baietan cand si-a facut cruce, a dat peste Sfantul Potir. Si daca nu-l tineam strans mi-l varsa tot si nu mai puteam sa fiu preot din cauza asta . A incremenit si el. Si doar le-am spus, ca erau sute de oameni cu lumanari aprinse : " Nu mai faceti cruce cand ajungeti in fata Sfantului Potir, si lumanarile lasati-le colo la iconostas !"

Cand mergi in fata Sfantului Potir pui mainile crucis pe piept. Si atunci preotul ia cu lingurita Preasfintele si Preacuratele Taine si ti le da sa ie mananci.

10. A zecea conditie canonica. Dupa ce-ai primit Preacuratele Taine ale lui Iisus Hristos, treci la usa diaconeasca, ca acolo sa-ti dea anafora si un paharut de vin. Apoi treceti la strana sau in pridvor, sa va cititi molitfele sau rugaciunea de multumire dupa Sfanta Impartasanie.

Trebuie sa stiti ca nimeni nu are voie sa se impartaseasca daca nu si-a citit rugaciunile de impartasire ( molitfele ). Apoi, cele de multumire.

Cel ce s-a impartasit, nu mai are voie sa sarute mana preotului. Pana nu stai la masa nu mai ai voie sa saruti nici sfintele icoane, nimic, ca ai primit pe Hristos atunci. Dupa masa poti sa saruti mana si sfintele icoane.

Dupa impartasanie n-ai voie sa scuipi trei zile si trei nopti. Asa-i dupa randuiala canonica. Dar macar pana a doua zi, macar 24 de ore sa tineti minte. Dar, trei zile arata cartea. Asa este dupa Sfanta Impartasanie.

Cei casatoriti, care vor sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine, trebuie sa pazeasca curatia in familie, macar trei zile, iar dupa ce s-au impartasit sa tina macar doua zile. Iar in posturi, trebuie sa traiasca toate zilele in curatie.

11. A unsprezecea conditie canonica. Cel ce a venit la biserica dintr-o familie, se cheama apostolul familiei. El trebuie sa ia sfanta anafora pentru toti cei de acasa.

Cei de acasa n-au voie, Doamne fereste, in Duminici si sarbatori, sa manance ceva, pana nu vine cel de la sfanta biserica, sa le aduca sfanta anafora, sa se impartaseasca cu sfanta anafora in locul Preacuratelor Taine. Ca sfanta anafora pe greceste se cheama antidoron, adica contra chip, tine locul Preacuratelor Taine pentru cei ce nu pot sa se impartaseasca.

Duminica si in sarbatori, in timpul Sfintei Liturghii, n-ai voie sa faci mancare, ca este mare pacat. Fa mancarea de sambata seara si pune-o undeva la rece, ca aveti acum frigidere, si o incalzesti cand veniti de la biserica. In caz de mare nevoie, dupa ce iesi de la Sfanta Liturghie, ai voie sa faci mancare. Dar in timpul Sfintei Liturghii, cand preotul leaga cerul cu pamantul si scoate particele pentru milioane de suflete, tu sa nu te apuci atunci sa faci mancare, ca-i mare pacat !

Asa a fost la stramosii nostri. Intrebati batranii. ca asa tineau inainte ! Nu se facea mancare Duminica. Este mare pacat. Nu-i voie sa faci focul si sa faci mancare cand preotul face dumnezeiasca Liturghie pentru atatea milioane de crestini, unde mijloceste iertarea atator suflete, si pentru cei din iad si pentru cei din ceruri si pentru cei de pe pamant.

12. A douasprezecea conditie canonica. Cel ce a fost la sfanta biserica, cand a zis preotul : " Cu pace sa iesim ! Intru numele Domnului" si a facut otpustul, adica sfarsitul Liturghiei, face trei inchinaciuni in mijlocul bisericii si merge acasa.

De la biserica sa nu se opreasca pana la usa lui. Nu cumva sa-l duca diavolul de la biserica la crasma sau la joc, ca atunci e vai de el. A inceput cu Dumnezeu si termina cu diavolul. Ca asa face vrajmasul : " Da, oare sa ma duc pe la cutare cumatru; dar, sa ma duc pana la cutare; dar, sa merg oleaca la crasma ".

Bucuria diavolului ca te-a scos din raiul lui Dumnezeu si te duce in iad, caci crasma este gura iadului. Asa o numesc toti Sfintii Parinti.

Dracul, cand ai intrat in crasma iti bate trei cuie. Primul cui, cand ai pus piciorul pe pragul crasmii; al doilea, cand ai stat pe scaun la masa, in crasma; si al treilea, cand ai luat primul pahar. Pe urma esti al lui; te tine el acolo, nu scapi degraba. Ti-a batut trei cuie.

Deci, de la usa bisericii du-te direct acasa !

13. A treisprezecea conditie canonica. Cand mergi acasa, zi o rugaciune la sfintele icoane si cand toti stau la masa, tu sa le povestesti ce ti-a ramas si tie in cap de la biserica. " Uite, a fost Apostolul cutare, Evanghelia cutare; preotul a tinut predica cutare; uite asa a cantat dascalul, asa frumos a fost !", ca sa auda si cei ce n-au putut merge la biserica, din motive binecuvantate.

14. A paisprezecea conditie canonica. Dupa ce ai stat si tu la masa, sa te odihnesti doua ore. Apoi trebuie sa te duci in Duminici si sarbatori sa faci vizite si sa cercetezi pe cei bolnavi si saraci.

Daca stii un batran bolnav sau o femeie bolnava sau un copil, sau cineva care zace de multi ani, du-te si-l cerceteaza, ca auzi ce spune Hristos in ziua Judecatii : Bolnav am fost si nu m-ati cercetat (Matei 25, 36).

Daca nu poti duce un dar cat de mic la cel bolnav, du-te si-i spune un cuvant de mangaiere : " Rabda, frate ! Roaga-te lui Dumnezeu ca te iubeste ! Dumnezeu, pe care-L iubeste, il cearta. Si daca ai sa rabzi in lumea asta, n-ai sa mai rabzi dincolo. Asa a rabdat Iov, asa a rabdat Lazar !"

Deci regula a paisprezecea este sa cercetam pe batrani si pe cei bolnavi in Duminici si sarbatori.

Acestea sunt pe scurt cele paisprezece reguli de buna cuviinta pentru crestinii care merg la sfanta biserica in Duminici si in sarbatori.

RESFINTIREA BISERICII

2008-11-05T14:04:00.003+02:00

PAROHIA MORENI

2008-11-05T13:35:00.006+02:00

Dată: 31.10.2008
Numărul de fotografii din album: 34

Vizualizare album

View Original Article

Blogged with the Flock Browser

RESFINTIREA BISERICII

2008-10-30T12:56:00.015+02:00

Sambata 25 octombrie 2008, parohia Moreni a fost in prag de sarbatoare. Biserica din lemn cu hramul "Cuvioasa Parascheva" a fost resfintita in urma terminarii unor lucrari de renovare incepute anul acesta. Preotul paroh Gripca Nicolae Daniel, alaturi de Consiliul Local, reprezentat prin primarul Ionel Stoleru si nu in ultimul rand enoriasii din zona , fiecare dupa posibilitati, au reusit ,cu ajutorul bunului Dumnezeu, sa renoveze micul lacas de inchinaciune. Preotul Protopop Florin Tuscanu, din cadrul Protoieriei Roman, care a fost primit conform traditiei cu paine si sare, a oficiat slujba de resfintire alaturi de ceilalti preoti prezenti la eveniment. Cuprinsi de emotii, alaturi de enoriasii prezenti, au fost si domnul primar Ionel Stoleru , domnul primar din comuna Dragomiresti si mostenitorul familiei boieresti, Michael de Styrcea, care a ajutat financiar biserica in achizitionarea unui paratrasnet. Dupa emotionanta slujba, toti cei prezenti au fost invitati in Casa Praznicala sa se bucure de bucatele pregatite.

HRAMUL CUVIOASA PARASCHEVA

2008-10-29T13:59:00.008+02:00

In data de 14 octombrie in parohia Moreni, s-a sarbatorit hramul bisericii "Cuvioasa Parascheva". La slujba oficiata de catre preotul paroh Gripca Nicolae Daniel au participat atat fii ai satului cat si oameni din satele vecine si chiar persoane straine. In aceasta sfanta zi toata lumea aduce jertfa la capul mortilor, jertfa binecuvantata de catre preot la fiecare mormant din cimitir.

MOASTELE CUVIOASEI PARASCHEVA